Capitolul 3. Căsnicia

Anii au trecut. M-au luat cu ei. Iureşul evenimentelor m-a purtat prin diverse medii sociale. Unele fabuloase, altele jalnice. Eu, scăpată prin căsătorie din infernul familiei mele în care totul era urât şi cenuşiu, eram ca un burete. Gata să absoarbă cele mai diverse experienţe.
Să înveţe. Să greşească. Să iubească. Cu pasiune.
Storcând fiecare clipă de toată bogăţia ei! Să acumuleze averi de regină!
Şi în trăiri am şi fost. Foarte bogată. Poate chiar prea bogată pentru integritatea mentalului meu. Că de cea socială nici nu putea fi vorba.
Toată viaţa fusesem săracă. Pentru că mama îşi motivase refuzul de a se despărţi de bărbatul agresiv ce-i fusese soţ din cauza mobilei şi a casei ajunsesem chiar să urăsc noţiunea de bani şi plan material. Cu alte cuvinte, în balanţa judecăţii ei atârnase mai greu situaţia materială pe care o avea, decât liniştea copiilor ei. Sau fericirea lor.
Ce jalnic e să te agăţi de aparenţele unei căsnicii, când ştii ce atrocităţi se ascund în spatele lor! Să crezi că barbarismele la care te supui şi pe tine şi copii tăi vor fi răscumpărate de câteva momente liniştite. Să uiţi violenţele şi umilinţele la care eşti supusă ori de câte ori te momeşte cu bucăţica de zahăr!
Asta da dragoste maternă!
Culmea este că şi era convinsă că-i o mamă model. Că s-a sacrificat pentru noi, fetele, nedivorţând.
Ce-ar fi zis lumea, vezi Doamne, dacă ar fi divorţat?
Mai bine să asişti neputincioasă cum îţi sunt maltrataţi copii, decât să-i laşi fără plăcerea de-a avea un tată, nu? Tot respectul pentru o astfel de logică! Cine a câştigat şi ce - din aceste alegeri? Afară de cel ce avea la dispoziţie o sclavă oricând îşi dorea. Şi nişte obiecte-oameni pe care să-şi verse frustrările de invalid.
Care a fost câştigul copiilor?
Că şi-au pierdut respectul de sine?
Că aveau o emotivitate exagerată? Că aşteptau în permanenţă ca răul să se reverse peste ei? Că se-ndoiau puternic că li se va întâmpla şi ceva bun? Că ororile văzute şi trăite în copilărie au lăsat traume adânci în sufletul lor? Care le-a mutilat poate pentru totdeauna ochiul inocenţei?
Ochiul purităţii, al frumuseţii prin care ar trebui să privim cu toţii viaţa.
Dar ce greutate are sufletul unui om când îl pui pe cântar în contra-balanţă cu o mobilă sau o casă? Şi atunci de ce să te mai miri că o adolescentă de douăzeci şi cinci de ani nu se iubeşte îndeajuns ca să lupte pentru viaţa ei?!
E tragic c-a făcut alegerea asta, dar şi de aşteptat.
La ce modele de dragoste a avut, de mirare ar fi fost să se iubească!
Purtăm cu toţii în spate ca o cocoaşă, traumele copilăriei care ne deformează ulterior întreg parcursul vieţii. Drumurile pe care le străbatem, alegerile pe care le facem, deciziile noastre.
Toate se datorează bagajului emoţional sau moral purtat din copilărie. Câte din acţiunile noastre ar fi fost altele dacă sufleţelul nostru nu ar fi fost strivit, făcând luminiţa din noi de-abia să mai pâlpâie? Şi de cele mai multe ori nici nu suntem conştienţi ce anume ne alterează atât de grav modul de percepţie a realităţii...
Asta şi pentru că ne amăgim crezând că ne-am vindecat rănile trecutului.
De câte ori însă rănile prind doar o coajă superficială, sub care coptura lucrează mascat. Tăcut. Până ne infectează în totalitate. Ca o explozie, cangrena ne cuprinde întreg organismul. Organismul emoţional şi decizional, după care ne construim întreaga existenţă!
De-aceea de multe ori ne minunăm noi înşine de hotărârile pe care le punem în mişcare. Şi suntem miraţi de fundăturile în care ni se împotmolesc visele. Nu ne dăm seama de câte ori subminăm frumuseţea a ceea ce-am putea deveni cândva.
Pentru că purtăm cocoaşa unor dureri cangrenate, care măsluiesc întregul joc al vieţii! Iar ceea ce ar putea fi rămâne doar o dorinţă - deziderat. Şi - atât!
La fel de oarbă am mers şi eu pe orizontala trăirii. Credeam că odată smulsă din căminul parental toate problemele mele se vor rezolva de la sine. Iar în pocalul existenţei îmi va curge doar lapte şi miere. Eventual voi găsi şi vreun bulevard pe care câinii să se plimbe ţanţoşi cu covrigii în coadă! Şi, ghiciţi: nu s-a întâmplat!
Soţul, partener cu mine la o şcoală de teatru, a fost fermecat de ciudata creatură care se raporta altfel la o realitate concretă anostă. Şi reuşea să o schimbe de-atâtea ori. S-o coloreze prin jerbe fascinante.
Avea, sau cel puţin aşa credea el, o mare putere asupra ei. M-ai ales că-i cunoştea punctele vulnerabile...Frigiditatea extremă fizică şi psihică sub amprenta căreia respiram atunci când m-a cunoscut, îi dădea un atú în plus. Era Făt-Frumosul venit s-o salveze pe Ileana Cosânzeana, din colţii balaurului. Să-i oblojească rănile. Iar când aparent, rănile ei s-au cicatrizat şi sufletul îngenuncheat s-a ridicat...

* * *

...Postura lui de mare salvator s-a spulberat. S-a trezit deodată în faţa aceleaşi creaturi ciudate, dar care îşi acoperise punctele vulnerabile. Şi care nu vroia, refuza să mai fie tratată ca un handicapat psihic, care nu poate supravieţui fără umbrela lui protectoare. Am realizat deodată că nimeni, niciodată, nu mă tratase ca pe o fiinţă independentă! Independentă nu atât din punct material, cât la nivel decizional!
Că am dreptul şi mai ales potenţa de a lua singură decizii în ceea ce priveşte viaţa mea. Decizii care ar putea fi greşite sau benefice, dar care sunt ale mele. Că viaţa mea merită să curgă pe făgaşul ales de mine, de nimeni altcineva.
Cu toate riscurile de a se împotmoli, de-a se strangula.
De ce adică trebuie întotdeauna ca alţii să hotărască ce-mi este mie folositor? În ce direcţie trebuie să se îndrepte viaţa mea?!
Ce trebuie să simt, să gândesc, să fac?
Eu n-am destul de dezvoltat organul discernământului? Şi de ce toate astea se fac, chipurile, sub semnul dragostei? Părinţi, soţ - deşi îşi manifestau altfel iubirea, toţi îmi contestau dreptul de a-mi desena singură paşii pe cărarea vieţii.
Toţi vroiau să fiu doar executantul ce nu gândeşte, nu comentează, nu doreşte decât să făptuiască tot ce i se indică. Eventual să mai fiu şi profund recunoscătoare că mi se face favoarea de a mi se trasa itinerariul.
Pe care să-l parcurg poate şi cu entuziasm!
Iar eu iarăşi simţeam că mă sufoc. Că sunt transformată într-o jucărie.
Că mă strânge cămaşa în care sunt obligată să trăiesc. De data asta, de soţul meu.
Mă iubea? Neîndoielnic!
Dar cum?! Asta era întrebarea cheie!
Încercând să mă înghesuie în nişte cofraje ce-i erau lui mai accesibile?
Mă iubea pentru că eram la antipodul lui ca formaţie interioară. El - structurat pe materie. Eu - pe eteric (după cum mă şi poreclise el - “eterica”). Întotdeauna te fascinează tot ceea ce nu-ţi e familiar...
Eu am fost teritoriul necunoscut care trebuia cucerit! La colonizarea acestui teritoriu s-a împiedicat el! N-a avut înţelepciunea de a respecta profilul celui luat în iluzorie stăpânire!
Iar când nu respecţi ceea ce iubeşti, nu-i dai teritoriu în care să respire.
Trebuie să învăţăm că cel de lângă noi nu este copia noastră la indigo! Că are propria sa lume interioară care poate fuziona fabulos cu a ta. Dar doar atunci când doreşte. Şi cât doreşte. Când alege să dăruiască. Să se dăruiască! Nu să fie cotropită!
Dincolo de dăruire totul se transformă fără de vrere şi aproape pe nesimţite în violenţă! Când ţi se striveşte sufletul, iubirea devine o capcană. Şi doare. Sfâşietor de mult! Şi când iubirea doare, mai bine părăseşti teritoriul ei, decât să-l degradezi. Să-l pângăreşti!
Măcar salvezi neîntinată trăirea într-o aceeaşi vibraţie! Atât cât a durat!
Clipa de aur rămâne de aur! Chiar dacă rămânem cu nostalgia acelui „ar fi putut fi dar n-a fost”! Trebuie să ştim ce putem duce şi ce nu. Să ne privim cu luciditate şi sinceritate în suflet. Să ne vedem. Şi să ne acceptăm. Aşa cum suntem. Acum. Deocamdată. Ce vom fi mâine, depinde de investiţia de astăzi! În noi! În dorurile şi aspiraţiile noastre! Altfel viaţa noastră se va desfăşura într-o brambureală năucitoare.
Şi nu va fi decât o irosire! Care secătuieşte fiinţa de orice bucurie a trăi! Dacă nu poţi câştiga, măcar să reduci la maximum pierderile. Şi să mergi mai departe, prin “respiraţia-“ prezentului. Cât mai mult. Conştient. Ca vieţuirea să nu se petreacă într-un dans de-a „tot pi loc... pi loc... pi loc...”!
Orice-ar fi să mergi mai departe. Tot mai departe.
Oricât de greu ţi se pare. Chiar lăsând bucăţi din tine.
Chiar dacă nu înţelegi. Chiar dacă doare.
Clipa umbroasă de astăzi poate fi clipa strălucitoare de mâine! Totul e să crezi! În tine. În viaţă. În ceea ce poţi deveni.
Sau ceea ce eşti deja de-o eternitate.
Doar că încă nu eşti pregătit să vezi. Încă. Ai încredere?
Ai şansa de-a atinge cu mâna o stea. Steaua din tine.

Acest Capitol face parte din Romanul Marturisesc Sunt Vie aparut la Editura Proscoala din Ramnicu Valcea 2012

Vizualizări: 225

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicit autoarea pentru acest roman autobiografic minunat. Îmi exprim de pe acum dorinţa de a avea şi eu un exemplar. Cu preţuire, Vasilisia

Încă un capitol din furtunoasa ta viaţă, Maria Elena.

Şi aceasta se bazează pe filosofie, pe meditaţie, pe gândire. Acţiune puţină. Se cunoaşte mâna poetei.

Dar să nu anticipăm.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Mulţumesc Vasilisia pentru empatie cu trăirile mele, cu experienţa mea de viaţă! Am vorbit deja cu "managerul de foneme" aşa că luni va pune la poştă exemplrul pentru voi! Ce mă fac însă   că vrea şi el un exemplar  -  noi nelocuind împreună nu putem citi pe acelaşi exemplar! Aşa că dacă sunteţi de acord trimite-ţi la el  două exemplare şi-am să iau de la el exemplarul meu odată cu propria mea carte (a zis că dacă mai găsesc până atunci) ! După cum vezi - e plin de umor - acum vreo trei zile mi-a spus că editorului îi place coperta atât de mult încât propune s-o tipărească doar pe ea!... O să mă revanşez cu următorul volum de poezii!  Cu drag, îmbrăţişări unor iubitori de lumină! Vă dăruiesc o idee forţă în care ar trebui să investim încredere şi putere!

  CÂT SUNT ÎN LUME SUNT LUMINA LUMII!   Maria Elena   

Nu am scris un roman de acţiune!  Nu am scris deloc un roman!  Am scris mărturia unui om venit de pe graniţă! Adevăratele cutremure în interior se petrec! Omul acţionează şi totul devine spectaculos dacă cutremurul interior se petrece! Poate nici nu e acţiune spectaculoasă  - telenovelă avem cu toţii, spectaculoasă este transformarea interioară!  Cu drag, Maria Elena   

Sigur că da, cu toată plăcerea. Cu drag, Vasilisia

chindea maria elena a spus :

Nu am scris un roman de acţiune!  Nu am scris deloc un roman!  Am scris mărturia unui om venit de pe graniţă! Adevăratele cutremure în interior se petrec! Omul acţionează şi totul devine spectaculos dacă cutremurul interior se petrece! Poate nici nu e acţiune spectaculoasă  - telenovelă avem cu toţii, spectaculoasă este transformarea interioară!  Cu drag, Maria Elena   

Dragă Maria, stă scris sus, la titlu (Roman de Gerra Orivera). Eu am înţeles că este sau va fi un roman. Dacă nu e aşa, scuze. Şi apoi un roman îl scrie fiecare autor aşa cum doreşte. Dacă vrea să fie meditativ aşa să fie, dacă vrea să autobiografic cu introducere, cuprins şi încheiere la fel ş.a.m.d. Este liber să scrie fiecare cum doreşte fără a le pune etichete de bun sau mai puţin bun.

Telenovele? sunt la televizor, aici pot fi în cel mai bun caz doar nuvelele.

Cu prietenie, Sofy!



chindea maria elena a spus :

Nu am scris un roman de acţiune!  Nu am scris deloc un roman!  Am scris mărturia unui om venit de pe graniţă! Adevăratele cutremure în interior se petrec! Omul acţionează şi totul devine spectaculos dacă cutremurul interior se petrece! Poate nici nu e acţiune spectaculoasă  - telenovelă avem cu toţii, spectaculoasă este transformarea interioară!  Cu drag, Maria Elena   

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 37 minute în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 18 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor