Din jurnalul lui Dio

[Costel Zăgan]

•     28 iunie 1972.

    Mai sunt două zile până când voi pleca în tabăra de pionieri Amara. Aceste două zile vor trece ca două veacuri. Le aştept "plecarea" cu nerăbdare şi înfrigurare.

   29 iunie.

   Astăzi trebuia să merg la circumscripţia sanitară din Aluneni pentru a primi fişa pentru plecarea în tabără. Dar datorită ploii din noaptea precedentă (plouă şi-acum!)  , bănuiesc că autobuzul nu va veni.

   30 iunie.

    Împreună cu Tomiţă, partenerul meu în "voyage"-ul Amara , ne-am deplasat în Aluneni , din cauză de fişă medicală. Ne-au mai supus unui control medical amănunţit! Fişele noastre urmând să le ridice un tov. profesor, ce le va înmâna la rândul lui profesorului Lăcătuşu Ioan.

   1 iulie.

   La ora 8 am plecat la autobuz. Acesta s-a făcut aşteptat încă o jumătate de oră.  Iar distanţa dintre satul nostru, Principele Mihai şi Botoşani mi s-a părut astronomică. Însă mă înşelam amarnic: infinitul abia urma să-l străbatem!

   Am ajuns la Botoşani în jurul orei 10 şi 30. De la autogară am plecat spre Palatul Pionierilor, împreună cu tov. profesor Lăcătuşu. Înainte de-a ajunge la Palatul cu pricina, ne-am aruncat privirile şi la afişele cinematografului "Luceafărul".

    Am fost îndrumaţi către internatul Liceului "A.T.Laurian". Cu Tomiţă şi Ionel, un băiat din Jijia, am fost cazaţi în dormitorul nr.6. Aici se mai aflau şi alţi elevi,  care aveau aceeaşi destinaţie.

   Am aflat că ne vom lua zborul c-un tren de seară. După o nouă vizită medicală, Tomiţă era cât pe ce să fie trimis acasă: avea o mână în ghips!

  Tovi "experţi" ne-au chestionat de ce nu am lut un alt copil cu mâinile normale? De parcă Tomiţă le-ar fi avut anormale! Doamne ce ţi-ar mai fi şi cu oamenii ăştia mari şi experţi!

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (13)

                                               

[Sofia Sincă]

Frumos şi interesant. Un jurnal de epocă. Cu cât mai vechi cu atât mai valoros, cel puţin pentru cei de sub noi, ca vârstă. Cât de mult însemna o plecare de acasă la acea vreme! Toţi ţineam cât un jurnal pentru impresii. La vreo călătorie cu trenul ni se spunea să notăm localităţile prin care am trecut. Am avut şi eu, dar nu mai am jurnalul şi regret.

Am citit cu multă plăcere şi interes.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Îmi plac jurnalele, fie ele și fictive.

Ăsta nu-i, nu-i așa!?

da Coza