M-am întors pe dos şi mi-am golit buzunarele sufletului. N-am găsit nimic acolo. Cred că şi ultimul mărunţis l-am dat cuiva. Nu-mi amintesc cui, dar sigur avea nevoie de bucăţelele mele de inimă. Nu-mi rămâne decât să mă răsucesc într-o spirală de optimism şi să-mi caut drumul drept. Încerc să mă caţăr şi mă agăţ oftând de un licăr de lumină-speranţă, dar luna îmi pune un deget pe buze şi îmi aminteşte că soarele doarme, se odihneşte pentru un alt răsărit. Şi îmi şopteşte că ar trebui să-mi dau bătăile inimii mai încet, să nu-l trezesc. Ruşinată, mă înşurubez înapoi către pământul cufundat în bezna tăcerilor. Oftez derutată. Până şi soarele doarme. Eu de ce nu pot dormi?! Şi-mi amintesc că neodihna desenează cearcăne violete sub ochii mei încărcaţi de poeme nerostite. De amintiri şi gânduri furate, născute din păcatul fără de păcat, uitat într-un vis abandonat, deziluzionat, remaniat. Remaniat de componenţa stărilor mele, neadecvat impuse de întâmplări ce-mi zdrenţuiesc gândul, lăsându-mă fără veşmintele speranţelor mele abstracte şi cărunte. Mi-aş întoarce şi timpul pe dos şi l-aş tricota. O clipă-regret în spatele amintirilor, o clipă-speranţă în faţa destinului. Şi-aş croi, împletind clipele una cate una, un veşmânt-fantezie. O creaţie unică, personalizată cu dragostea ta. Aş face pentru amândoi un model anume, din cea mai fină ţesătură de dor, brodată cu uşoare atingeri-mângâieri şi cu năsturei-sărut. Când se murdăreşte, îl curăţăm sub picături de ploi-iubire sau îl aşezăm sub cascade cristaline de munte-complice. După care îl punem la uscat pe cerul inimilor noastre, noaptea sub raze de stele-mărgele, păziţi doar de luceferi-străjeri şi de o Lună-temnicer. Şi până când vom purta din nou straiele de dor, facem arest între brazi, pe o pătură verde-crud de iarbă ne-ncepută. Am să-ţi acopăr pieptul cu săruturi-fior de pe buzele-mi arse de dragoste. O să te învelesc cu inima mea fierbinte. Am să te răsfăţ în mângâieri-cascadă, sub roua lacrimilor de nori... Eu, ploaia ta! Tu, ploaia mea! Două ploi atât de mature şi fierbinţi. Iar tu... tu... îmi vei dezgoli privirea de toată tristeţea adunată sub pleoape. Îmi vei netezi obrazul cu degetele tale fine ce-mi vor picura zâmbete de soare alungând ridurile aşteptărilor. Îmi vei înlătura până şi lacrimile de bucurie cu palmele tale duioase. Îmi vei şterge toate cearcănele violete de sub ochi, cu buzele tale calde. Și-mi vei săruta umărul gol, pe care mi-au crescut fluturi coloraţi.

Nu uita! Înainte de plecare să-mi stingi luna. 

Și să-mi aprinzi dimineaţa, ca răsăritul să vadă că îţi port veşmântul-fantezie...

Vizualizări: 87

Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Delicios! Câtă duioşie ai adunat în acest veşmânt! L-am purtat şi eu preţ de câteva minute şi mi s-a aprins dimineaţa. :)

Drag,

Am citit cu încântare fantezia sufletului tău.  Cuvintele - mesagerii gândului transmit cu talent şi sensibilitate simţul inimii.

Admiraţie!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visuri de iarnă a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Visuri de iarnă a lui C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În doi a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poemul pâinii a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poemul pâinii a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără cuvinte a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 12 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poemul pâinii a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog poemul pâinii a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Timpul a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Răzbat chemări de toacă a lui gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Răzbat chemări de toacă a lui gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Decor între viață și moarte a lui Corneliu Neagu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Canoane a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Visuri de iarnă a lui C.Titi Nechita
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Casa părintească a lui BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Lui Ana-Maria Butuza i-a plăcut profilul lui BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog În doi a lui Nikol MerBreM
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Mama a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Hora Unirii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor