Sufletul nemuritor

[Exemplu de Titlu]

 Cu mulţi ani în urmă am lansat o conferinţă pe această temă: Sufletul nemuritor, un subiect amplu, pornind de la Creaţie - Evoluţie.

De mii de ani, această întrebare îi pune pe oameni în încurcătură. Credinţa în nemurirea sufletului este împărtăşită aproape în unanimitate de miile de religii şi secte ale creştinătăţii. O întâlnim ca doctrina oficială a iudaismului.

În hinduism, această credinţă sta la baza învăţăturii reîncarnării. Musulmanii cred şi ei că sufletul trăieşte după ce corpul moare. Animismul african, şintoismul şi chiar budismul, predau variaţiuni pe nemurirea sufletului.

Vin cu un exemplu ce poate arăta interesul acestei teme încă din antichitate. Un erudit destul de învârsta (70 de ani) şi în acelaşi timp profesor a fost acuzat de impietate si corupere a minţilor tinerilor prin intermediul învăţăturilor sale. Cu toată capacitatea sa de a se apăra printr-un strălucit discurs, pe care l-a ţinut în timpul procesului, juraţii plini de prejudecăţi îl găsesc vinovat şi îl condamna la moarte. Dar cu câteva ore înaintea execuţiei, bătrânul profesor le prezintă elevilor adunaţi în jurul său o serie de argumente care susţin că sufletul este nemuritor.

Bătrânul condamnat nu este altul decât Socrate, renumit filozof grec din sec. al V-lea i.c.

Discipolul său Platon, a consemnat acestea în eseurile sale Apologia lui Socrate şi Fedon.

Socrate şi Platon au fost printre primii care au promovat ideea că sufletul este nemuritor.

"Medicii lui Zalmoxis",

" Potidea, anul 432 BC,aici a avut loc o întâlnire "neformală" dintre Socrate şi unul din " medicii lui Zalmoxis"... întâlnirea l-a copleşit atât de tare pe Socrate, care era încă la vârsta căutărilor sale filosofice, încât întorcându-se la Athena, s-a îndreptat "bucuros" spre palestra Taurului, poate cea mai vestită la acel timp, ca să relateze atenienilor anume această întâlnire (şi mai puţin ştirile de ultimă oră de la război);

Medicul trac îi relatează lui Socrate că regele lor, Zalmoxis, care este şi zeu (pe noi ne interesează aici şi micul amănunt al timpului la care se face relatarea - "Zalmoxis, regele nostru, care e zeu", adică este vorba, probabil, de un Zalmoxis care e rege şi zeu chiar atunci când avea loc întâlnirea; îi învaţă pe ei (pe geto-dacii?) că "nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ţinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoşit fără suflet";

Nimeni nu poate fi, însă, lecuit cu această metodă, mai spunea medicul lui Zalmoxis, până nu-şi înfăţişează sufletul, fie el "bogat, frumos, ori de neam ales";

Socrate chiar i-a jurat medicului lui Zalmoxis (textual: "...i-am jurat şi sunt dator să-i dau ascultare.") să nu lecuiască pe nimeni cu acele descântece (deci ele i-au fost transmise lui Socrate!!! - împreună cu iarbă de leac) până bolnavul nu-şi înfăţişează, adică deschide, sufletul.

Socrate a fost motivat pentru a ajunge la acea întâlnire şi pentru a afla de la cei care cunoşteau cu certitudine "meşteşugul de a te face nemuritor" taina vieţii şi a morţii, taina fiinţării omului pe Pământ, taina adevărului cu care zeii l-au "însărcinat" pe om. Cele aflate l-au influenţat atât de categoric pe Socrate încât de aici, adică de la Potidea (şi să remarcăm un amănunt de excepţie, Platon la acea vreme încă nu se născuse!), încolo, adică până la anul 399 BC (adică aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a şi repetat tot timpul, surâzând, în luna de după condamnare, îmbărbătându-şi prietenii în acea lună într-un mod cum n-a mai văzut Athena. Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat să evadeze (deşi chiar şi cei care i-au cerut moartea ar fi închis ochii) demonstrează că el nu se mai temea de moarte.

 (va urma)

 

Bibliografie:

Platon, Opere, vol. I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1977, p. 155-233

Platon, Dialoghi, 1986

Platon, Opere , vol VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, p. 257-262  

 

Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu

[Sofia Sincă]

... atunci să-i credem. Au fost filosofi ale căror teorii sunt şi astăzi valabile, au fost în vremea când corpul uman avea încă instinctele primare foarte dezvoltate, atunci când îţi putea calcula viaţa, destinul sau îţi puteai prevesti sfârşitul, calităţi ce s-au pierdut pe parcursul veacurilor, fiind atribuite maşinilor. În primul rând sufletul omului rămâne nemuritor prin amintirile pe care le lasă urmaşilor, prin edificii, profeţii, teorii şi altele. Oricare dintre noi după ce-i citeşte cu profunzime pe Socrate sau Platon le poate simţi sufletul.

Interesantă teorie! Aş dori să ştiu mai multe păreri despre ea, în consecinţă poţi să ne aduci aici mici bucăţi din această filosofie, George.

Cu preţuire, Sofy!

[Corina Militaru]

Exista suflet? Este el nemuritor? Cum arata, unde este localizat...

Cine suntem, cat de limitati sau nelimitati suntem...

Intrebari la care raspunsurile nu se bazeaza pe demonstratie logica ci pe credinta fiecaruia.

Va propun un film interesant pe aceasta tema,

http://www.youtube.com/watch?v=5v0SNa68gKw&list=LLOATOWj0QDtRN0...

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Interesant dar sensibil subiect.

http://godessdiana88sex1.blogspot.ro/2012/03/avem-un-suflet-nemurit...

[Vasilisia Lazăr]

Transferat în Bibliotecă.

[Antonella Mocanu]

"Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vietii."  Emil Cioran.