Aşa a fost să fie. De trei zile şi trei nopţi, să curgă din cer zăpada aşa cum curgea din ciur, în căpistelea mamei, făina pentru cozonaci.
Credeam că vine sfârşitul lumii.
În casa noastră, aşa cum era obiceiul locului, se adunaseră mai toţi înţelepţii satului.
În jurul mesei, pe scaunele de lemn făcute de tata chiar în iarna trecută, nenea Ion, neica Badea, Culae Izvor şi Traşcă Pricopsitul sorbeau cu plescăituri regulate, ţuica fiartă, din bărdacele de pământ, cumpărate de mama, de la târgul de Sfântul Ilie.
– Dacă nu se opreşte, Doamne, în câteva ceasuri ne acoperi, zise mai mult decât speriat nenea Ion. Şi nenea Ion nu este omul care să se sperie cu una, cu două! A făcut războiul, a fost cuceritorul Odesei, are Crucea de fier pe cămaşa de in, ascunsă de comunişti, în laviţă…
Când scoate o vorbă nenea Ion, noi, copiii, ne ridicăm în picioare. Aşa ne-a spus tata. „Să staţi în picioare ori de câte ori vorbeşte nenea Ion. Vorbele lui sunt pentru noi, rugăciuni.”
– Chiar, o să ne acopere? S-o fi supărat El aşa de rău pe neputinţa noastră? Eu zic să mai aprindem oleacă bobii de tămâie şi să lăsăm aprinse lumânările de la Icoană. Nu se poate, nu se poate să nu se oprească. Aşa a nins şi anul trecut… Nu vă amintiţi? Curgea gheaţă din cer şi era gata-gata să ne acopere, şi dintr-odată, aşa ca din senin, când am aprins ultimele boabe de tămâie şi când s-au terminat de ars lumânările, s-a oprit… A dat chiar soarele şi până seara a început să se topească, încet-încet… Nu cred că Dumnezeu şi-a uitat de noi, nu cred că ne lasă aşa…
Vorbele tatei se rostogoleau peste capetele noastre şi parcă nu aveau unde se opri. Privirile tuturor erau lipite de ferestrele deja acoperite pe jumătate de albul curat al zăpezii.
Nenea Culae Izvor începu să vorbească mai mult pentru el, dar cu patimă.
– Nu, nu ne lasă! Măi, frate Ioane şi frate Badeo, Dumnezeu nu ne mai poate lăsa tot pe noi… Nu ne ajunge câte ne-a aşezat pe cap? Nu ne vede El cum am ajuns noi de râsul lumii? Cine s-a mai luptat cu ruşii ca noi, cu nemţii, ca noi, cu ungurii, ca noi, cu americanii… Ce păcate să avem noi, aşa de mari, aşa de grele, aşa de neiertat, că trebuie să murim acoperiţi de zăpezi? Ş-apoi, fie şi aşa, noi suntem nişte păcătoşi, nişte nemernici, dar animalele, vitele din grajd, oile din saivan, păsările din coteţe… Astea sunt toate suflete nevinovate, absolut nevinovate! Vă spun eu! Este numai un semn, un semn că ne-am trădat Credinţa. Dacă nu ne-am fi trădat noi Credinţa…
– Asta aşa e, grăi şi mama. Nu vedeţi? De la o vreme, ne-am rătăcit de tot, ne este frică să mai mergem la sfânta biserică, ne este frică să ne mai şi închinăm! Ce oameni am fost, ce viaţă am trăit… Cum veniră nenorociţii ăştia peste noi, cum ne uitarăm de Dumnezeu…
– Am trăit, aşa este, am trăit. Am trăit liberi, am trăit în omenia noastră, cu durerile şi necazurile noastre. N-o să-i spunem noi acuma lui Dumnezeu că ne-am săturat de viaţă… O să plătim toate păcatele pe care le-am făcut, asta o să facem. Şi o să-l rugăm să ne ierte. El şi numai El ştie câtă suferinţă este în sufletele noastre, câtă umilinţă îndurăm de la ruşi şi de la oamenii lor! Măi, fraţilor, Dumnezeu nu ne prăpădeşte pe noi până nu prăpădeşte mai întâi ciuma asta roşie care ne-a cuprins sufletele. Numai după ce o cădea Răsăritul, ţineţi minte de la mine, o să ne vină şi nouă rândul! Aşa stă scris în Carte! Cine nu ascultă vorbele Sfintei Cărţi, să se teamă şi să plângă…
Vorbele lui nenea Traşcă Pricopsitul ni se înfipseră, aşa cum spuse el, cu frică, fiecăruia, în suflet.
– Hai să spunem „Tatăl nostru” şi să ne amintim că mâine este Sfântul Crăciun, şi o să vedeţi voi că potopul ăsta alb se opreşte, mai zise nenea Traşcă şi, fără să mai aştepte vreun semn de la noi, începu să spună tare şi rar, ca dangătul clopotului mare de la biserică, „Tatăl nostru”.
Ne-am aşezat cu toţii în genunchi şi am început să spunem după nenea Traşcă „Tatăl nostru”.
– Tatăl nostru, carele eşti în ceruri…
Se zguduiau pereţii, se zguduia casa şi pământul… Parcă se instalase în casa noastră corul cel mare, desfiinţat de curând, al bisericii! Auzeam clar cum fiecare vorbă din rugăciune se loveşte de pereţii casei, de uşa de la intrare, de plita sobei încinse, şi legată definitiv de sufletele noastre, se ridică spre cerul nevăzut, dar ştiut şi simţit de toţi, undeva, deasupra casei.
Niciodată n-am spus „Tatăl nostru” cu atâta convingere, cu atâta credinţă…
Când ne-am ridicat în picioare şi ne-am închinat, ferestrele casei noastre erau cuprinse de lumină, pentru prima dată, după trei zile de urgie.
– Asta a fost, zise nenea Ion. Priviţi şi continuaţi să vă închinaţi! Ne-a auzit şi din nou ne-a iertat. Doamne, Doamne, ce mare eşti, ce îndurător eşti, cât de mult iubeşti Tu Neamul ăsta păcătos! Priviţi afară. Închinaţi-vă şi priviţi afară! Ne-a auzit şi ne-a iertat. Nu mai ninge. A dat soarele. A dat soarele…
Muţi şi înspăimântaţi, am privit afară. Nenea Ion avea dreptate. Niciun fulg de zăpadă, nicio urmă de vânt. Numai lumina orbitoare a soarelui punea încet, dar sigur, stăpânire pe curtea noastră, pe casa noastră, pe inimile noastre.
Am rămas aşa, uimiţi, cu degetele împreunate făcând semnul Crucii, cu ochii lipiţi de sticla geamurilor încă îngheţate şi cu buzele înfierbântate de focul Sfintei rugăciuni. Singurul stăpân pe vocea lui, nenea Ion, a spus:
– Mâine, mâine se naşte Iisus! Asta este, oameni buni, mâine se naşte Iisus! Să mergem cu toţii la biserică şi să lăudăm Naşterea Domnului, aţi înţeles? Să lăudăm Naşterea Domnului şi nimeni, niciodată, n-o să ne poată face nimic…
Ia mai pune, măi, frate Badeo, o ceaşcă de fiertură…
George Rizescu, Piteşti,2013.
Cuvinte cheie :
Miracolul sărbătorii de Crăciun. O mică proză interesantă şi impresionantă. De data asta vorbeşte talpa poporului, omul de la sat, cel cu sufletul curat şi cu frică de Dumnezeu. De luat în seamă limbajul folosit, cel adecvat.
Admiraţie pentru vibraţia instalată în text.
Domnule Rizescu, oricât de mult mi-ar plăcea mie proza dvs., vă rog să postaţi doar la două zile una bucată de proză, deoarece proza se citeşte mai greu şi dispare sub linie şi rămâne necitită. Dacă observaţi aveţi deasupra liniei cele mai multe bucăţi. Proza dvs. este admirabilă, dar nu este cazul să monopolizeze pagina.
În speranţa că nu v-am supărat...
Sofy
Am înţeles! Nu voi monopoliza pagina...
Cu preţuire,
G.R.
Atmosferă, personaje simple şi curate, discurs sincer, înţelept şi de bun simţ. Un moment de graţie, descris minunat.
Cu prietenie,
Felicitări domnule Rizescu, pentru această minunată proză.
Superb, e imposibil să nu lăcrimezi, te cuprinde fiorul credinței. Omul simplu nu-l uită pe Dumnezeu.
Mulţumesc, distinse domn şi distinsă doamnă pentru cuvintele frumoase! Să aveţi sărbători fericite!
Cu preţuire,
G.R.
Citind acest text mi-am primenit ieslea sufletului în aşteptarea Naşterii Domnului. Mulţumesc!
Între Dumnezeu şi nenea Ion, lumea conturată în text are dimensiunile luminii.
Domnule Rizescu, m-aţi cucerit definitiv, admiraţie!
Şi eu vă mulţumesc pentru aprecieri, distinsă doamnă, Gabriela Grădinariu! Fie ca sărbătorile naşterii Domnului să vă găsească în pace şi să vă aducă numai bucurii!
Cu preţuire sinceră,
George Rizescu.
NA. Am fost atenţionat să postez ceva mai rar pe acest site, din motive de...
Fac o mărturisire pentru cei ce vor să mă înţeleagă! Eu nu scriu pentru că trebuie neapărat să scriu. Scriu doar atunci când am ceva de spus, când subiectul asupra căruia mă opresc merită atenţie şi mai ales atunci când simt că "povestea" ce vreau s-o spun este "coaptă"! Altfel spus, în toate lucrările mele am căutat să spun ceva special, ceva ce merită spus şi probabil, aşa îmi place să cred, nu s-a mai spus sub această formă! Nu căutăm toţi autenticul?
V-am făcut aceste precizări, pentru că mi-aţi transmis mai sus preţuirea domniei voastre...
Lumina emotiei ne umple sufletul. Frumoasa poveste de Craciun, felicitari!
Cu admiratie si drag citire!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor