SOLDATELUL

[TĂRÂMUL COPILĂRIEI]

Se întoarse pe partea cealaltă căscă somnoroasă și adormi din nou. De data aceasta se visă într-o mulțime de oameni, care așteptau avionul spre Roma.

Ancuța și părinții se făcea că pleacă în vacanță la Roma.

Tati căra geamantanele spre o bandă rulantă, care le plimba  într-o sală imensă. Tavanul era așa de sus, că nici o scară nu ajungea pâna acolo.

Oare cum  se șterg geamurile aici ? se întrebă Ancuța.

Trebuie să-l aducă pe OMUL PĂIANJEN, altfel nu are cine.

Ce de lume, culmea... toți se grăbesc să zboare. Dacă aveam aripi…nu mai luam avionul și tata nu mai scotea bani din cont.

Ancuța, sta pe o banchetă în sala de așteptare dar de nerăbdare se tot ducea să vadă de aproape cum mergea banda cu care se plimbau bagajele. Strânge la piept păpușa cumpărată de mama, chiar din aeroport. Nu are încă un nume și este un soldățel drăgălaș și mustăcios.

Când te uiți la el te umflă râsul. Cu chipiu roșu și cu uniforma neagră și niște curelușe roșii, are chiar  și cizme tot roșii.

Agitându-se mereu să mai vadă ceva, scăpă soldățelul între două geamantane enorme și începe să strige.

-Opriți valizele, mi-au luat soldățelul. Tati ! mi-a plecat soldățelul cu valizele acelea mari. Striga Ancuța, alergând pe lângă banda care transporta bagajele.

-Oprește-o tati, eu nu pot să-l prind. Vreau soldățeluuuul ! începe să plângă.

Aproape de celălalt capăt al benzii transportoare, câteva persoane își așteaptau tichetele pentru recuperarea bagajelor.

Înainte ca cineva să-l vadă și să-l oprească, Marc un băietel de aproape 6 ani, auzind strigătele fetiței și vazând unde căzuse păpușa, se repezise ca o săgeată și scosese soldățelul căzut între cele două geamantane. Îl ridicase sus, triumfător și privea spre Ancuța, care încetase imediat cu plânsul.

Venind spre fetiță să-i dea păpușa, zise:

-Ține-ți soldățelul și nu mai urla așa. Ce păpușă haioasă, mai zise Marc uitându-se la soldățel.

-Dar tu cine mai ești ? întrebase Ancuța, plină de curiozitate.

-Sunt Marc, ai grijă să nu-l mai scapi, a doua oară nu ți-l mai aduc înapoi. Cum îl cheama pe soldățel? Întrebase băiețelul.

-N-are nume, abia mi l-a cumpărat mami, de aici din aeroport.

Mai are dacă… vrei și tu ?  întrebase Ancuța.

-Eu nu mă joc cu păpuși,  ca tine, răspunsese Marc, cu ciudă. Ce minte poți să ai…

-Dar tu cu ce te joci, Marc? Ce fel de jucării ai?

-Jucării pentru băieți, tancuri,  trenuri, pistoale, spiderman…uite pe fereastră, acolo este avionul meu, cu care plec cu bunicul.

-Nu-i adevărat, este avionul meu, așa mi-a spus tati, scâncește  Ancuța, gata să-l atace pe Marc.

-Vezi poate începi iar să plângi, că plec de aici, o repezise Marc.

-Dacă vrei să știi... mie tati îmi cumpără tot ce vreau…adăugase Ancuța bosumflată.

-Daaaa, ce să mai vorbim, zi-i să-ți cumpere un avion, să vedem ți-l cumpără? O apostrofase Marc.

-Ce să fac eu cu un avion, așa de mare ? nici nu încape în bloc…mai adaugase Ancuța gânditoare.

-Nu-l duci în bloc, îl ții afară….uff ! Curioasă din fire Ancuța îl cercetase pe băiat și nu ezită să-l întrebe:

-Tu unde te duci cu bunicul tău, Marc ?

-În Italia mă duc și ce-ți pasă ție…băgăcioaso !

-Păi…îmi pasă, că și eu cu tati și cu mami tot acolo mergem, în vacanță.

De Marc se apropiase bunicul și-i întinsese mâna;

-Salut-o pe fetiță, Marc și hai să mergem; cum o cheamă ?

Marc nu apucase să răspundă că Ancuța începu din nou să vorbească aproape fără să respire.

-Pe mine mă cheamă Anca, dar pe soldățel îl botez Marc, pentru că el l-a salvat…

-Bine, pa, mormăi Marc, după care adăugă: am ajuns nume pentru o papușă…

-Pa, Marc, să știi că după ce aterizăm o să fie doi Marc…tu și soldățelul meu.

Din spate vocea mamei o dojenește ușor:

-Cât tărăboi ai putut face cu soldățelul tău…

-Nu-i mai zice soldățel…acum îl cheamă Marc, pentru că el l-a salvat dintre valize. Ancuța fugise și se agațase de brațul lui tati  îndreaptându-se spre poarta de unde urmau să decoleze.

-Nu-i așa tati că acesta este avionul nostru ? întrebase Ancuța alintându-se la brațul lui tati, Marc zicea că este al lui…

-Da prințeso, dar nu numai al nostru, uite câtă lume merge cu el…

- Nu merge...zboară...da, este și Marc, mi-a salvat soldățelul și       i-am pus numele lui.

-Tati…tu ai putea să-mi cumperi un …avion?

- De jucarie…da, dar va trebui să ai mai multă grijă de el.

Prin sticla hubloului, copiii se minunau cum rămânea în urmă aeroportul și cum toate clădirile se făceau mici, mici detot, până nu se mai vedeau.

Se trezise din vis cu un zâmbet pe buze. Privise afară spre fereastră dar era prea întuneric. Se culcase din nou și adormise imediat.

[Ion Lazăr da Coza]

Duios text.

da Coza 

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos!!!