Întâlnire de gradul xxl

[Ottilia Ardeleanu]

Eram în gândurile mele şi mergeam pe un drum telepatic. Traversam din stânga, din dreapta veneau maşini. Priveam insistent. Niciodată nu poţi să ştii cum şoferul pierde controlul. Aşa cum s-a întâmplat când aveam dacia. Parcată undeva pe stradă, am găsit-o cu radiatorul buşit. Şi faţa ei drăguţă, turtită rău. Atunci când am suferit de parcă o carne omenească fusese trecută prin buzele unui bolid de fier. În fine, murise atunci şi un bărbat de care auzisem cândva. Nu-l cunoşteam. Dovada e o cruce chiar în colţul străzii. În loc de om, o cruce. Aşa ajungem, nişte piedestaluri de piatră. Să aibă ploile pe cine să întoarne amărăciunea. Cât or mai fi şi ploi.
Şi mergeam legănat, cu două sacoşe pline care-mi echilibrau viaţa în momentul dat, aşa matematic, cum nici nu avem habar. Ca în teoria probabilităţilor. Şi, în timpul ăsta, când păşeam pe triunghiul de pavele, ferit de circulaţie, o tânără frumoasă foc m-a salutat. M-am oprit contrariată.
Doamnă profesoară, sunt Cristina Firuţă. Ce mai faceţi, mai predaţi?!
Am rămas surprinsă. Dar îndată ce am văzut figura acesteia mi-am dat seama că, ani în urmă, o fetişcană isteaţă foc, mă făcea să fiu cea mai invidiată profă din şcoală.
Ştiţi, am lucrat în Italia, în Belgia. Datorită dumneavoastră m-am descurcat de minune. L-am învăţat şi pe soţul meu. În liceu am avut o scorpie. Tot ce ştiu, de la dumneavoastră ştiu.
Ce mai puteam să spun?!
Doamna profesoară, mă bucur atât că v-am văzut. Dumneavoastră ce mai faceţi? Tot acolo predaţi?
Nu am crezut că poate fi aşa de important când cineva te întreabă de viaţa ta. Cineva care s-a intersectat pentru o vreme cu tine. Cineva care a avut un câştig din faptul că a ajuns să te întâlnească. Dar, contează al naibii.
Sunt bine. Nu mai predau. Mi-am găsit drumul pierdut. Lucrez în domeniul pentru care m-am pregătit.
A, da. Ştiam că sunteţi inginer. Şi cu toate astea, doamnă profesoară, sunteţi omul de la care ştiu cele mai multe lucruri. Vă datorez mult.
Nu. Nu e nevoie. Cred că mi-ai înmânat o fericire, astăzi. În loc de orice soclu. De orice diplomă. Cuvintele de apreciere devin mai puternice decât oţelul, decât roca.
Sunteţi neschimbată. V-aş fi recunoscut dintre milioane de oameni!
Iar eu aş fi trecut pe lângă tine ca pe lângă orice fiinţă. Pentru că voi, toţi elevii mei, v-aţi schimbat. Aţi devenit oameni în toată firea. Aveţi familii, copii. V-aţi maturizat.
Este foarte adevărat. Aţi avut sute de copii şi e normal să ne fi uitat.
Dar acum, când am stat de vorbă, mi-am adus aminte, ai fost o elevă foarte bună la învăţătură. Nu eşti singura care îmi spune că aţi avut un mare câştig din lecţiile predate. Dar, este un capriciu al meu. Să fac lucrurile perfecte, dacă se poate, indiferent de activitatea pe care o prestez.
Ştiu, doamna profesoară. V-am iubit foarte mult, ştiaţi să vă apropiaţi de noi, să nu ne fie frică să ne exprimăm. Aşa cum puteam şi noi la vârsta aceea. În plus, ne-aţi dezvoltat spiritul competiţional. Vă sunt recunoscătoare.
Ne-am despărţit cu greu. Cristina nu ştia cum să mă facă să mă simt cea mai radioasă fiinţă de pe pământ. Am schimbat numerele de telefon între noi. Ne-am dăruit zâmbete, îmbrăţişări, amintiri...
Cine ştie? Poate că ne vom mai auzi.
Culmea este că, o săptămână în urmă, o altă elevă m-a oprit să mă salute. Despre Margareta spun. Eram la o lansare de carte. Ea era la stand. Mă oprisem să văd noutăţile din domeniul literar. Ea m-a recunoscut entuziasmată.
Ce bucurie să vă revăd, doamna profesoară!
Ce bucurie că mă opriţi în drumul vieţii voastre, dragii mei discipoli!
Uite-aşa îmi povestea draga mea prietenă, Shirley, pe care nu o mai întâlnisem de ceva vreme dat fiind starea ei de sănătate. Poate că pentru un cancer năzuros şi răzbunător pe viaţă, care intră neinvitat în carnea omului, o astfel de poveste alchimică este mai binefăcătoate decât orice metodă de izolare a acestuia. De s-ar cunoaşte celula în care să fie întemniţat definitiv!

[Sofia Sincă]

Satisfacţie şi bucurie! Cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui profesor. Şi mândria lui de a conştientiza câţi copii i-au trecut prin mână şi au rămas cu o învăţătură, cel puţin, de la el. Cel mai apreciat, şi uneori chiar model, rămâne învăţătorul, pe care a pus copilul ochii din clasa I-a.

Am citit cu plăcere şi satisfacţie!

Sofy!

[Corina Militaru]

Ce satisfactie mai mare decat aceea de a modela suflete! Dar sa te vezi traind in memoria celor atinsi? Minunata implinire, spun eu. Frumos scris!

( Datorită dumneavosstră m-am descurcat de minune - se strecura o eroare de tastare :))

Cu drag,

[Ottilia Ardeleanu]

mulţumesc, Sofy, aşa este. poate că este unica lui satisfacţie.

Sofia Sincă a spus :

Satisfacţie şi bucurie! Cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui profesor. Şi mândria lui de a conştientiza câţi copii i-au trecut prin mână şi au rămas cu o învăţătură, cel puţin, de la el. Cel mai apreciat, şi uneori chiar model, rămâne învăţătorul, pe care a pus copilul ochii din clasa I-a.

Am citit cu plăcere şi satisfacţie!

Sofy!

[Ottilia Ardeleanu]

Theo, ce mă bucur că ţi-a amintit de profesoara ta!  mulţumesc pentru lectură şi pentru această frumoasă dezvăluire.
Theodora Theo Anghel a spus :

Faină poveste!

Pot doar să-mi imaginez senzaţia pe care o are un profesor în momentul în care un fost elev, devenit adult, îl opreşte pe stradă şi-i multumeşte.

Profesoara din poveste seamănă cu "doamna de română" din şcoala generală. O splendidă modelatoare de caractere! 

Mi-ar fi plăcut să am ocazia să-i mulţumesc, dar viaţa a vrut altfel.

[Ottilia Ardeleanu]

mulţumesc, dragă Corina, pentru aceasta trebuie să fii de-a dreptul dăruit!

Corina Militaru a spus :

Ce satisfactie mai mare decat aceea de a modela suflete! Dar sa te vezi traind in memoria celor atinsi? Minunata implinire, spun eu. Frumos scris!

( Datorită dumneavosstră m-am descurcat de minune - se strecura o eroare de tastare :))

Cu drag,

[Gabriela Grădinariu]

Touche! De două ori sunt atinsă, ambele ipostaze(elev, profesor)răscolindu-mi sufletul.

Ajungi de fiecare dată acolo, în sectorul cel mai sensibli al sufletului meu, însăşi întâlnirea cu scrierile tale fiind de  gradul XXL. Succes!

[Ottilia Ardeleanu]

Gabriela, onorată.

Gabriela Grădinariu a spus :

Touche! De două ori sunt atinsă, ambele ipostaze(elev, profesor)răscolindu-mi sufletul.

Ajungi de fiecare dată acolo, în sectorul cel mai sensibli al sufletului meu, însăşi întâlnirea cu scrierile tale fiind de  gradul XXL. Succes!