Crucea din sticlă III

[Emil Dumitru]

       Margaret aşeză cu multă dezinvoltură paharele pe măsuţă şi Fill nu putu să nu remarce, admirând acum mai îndeaproape, degetele fine, prelungi − de pianistă cu multe ore de studiu şi culmea, fără podoabe, în afară de o verighetă care înnobila degetul inelar şi un ceas, cu o formă adecvată şi o mărime rezonabilă −, ce făceau ca mâinile ei să fie de o frumuseţe tulburătoare. Dacă numai ele exprimau atâta graţie, ce să mai vorbim de restul!?

      − Deci, domnule căpitan, cu ce vă pot fi de folos? întrebă ea aşezându-se în fotoliul de lângă măsuţă şi făcându-i semn şi lui să se aşeze.

      − În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru amabilitatea de a mă fi primit, într-un asemenea moment… atât de delicat şi totodată, să-mi exprim condoleanţele mele cele mai sincere! 

      − Mulţumesc!... sunteţi foarte amabil.

      − Şi în al doilea rând vă rog, să-mi scuzaţi indiscreţia unor întrebări, puse inevitabil pe parcursul discuţiei, care, poate vă vor răscoli unele amintiri plăcute sau mai puţin.

      − Domnule, căpitan, sunt gata să răspund întrebărilor dumneavoastră. De aceea, vă rog, să trecem mai repede peste protocol. Consideraţi introducerea sau pregătirea psihologică terminată, şi intraţi direct în cuprins. Se opri şi mult mai încet, continuă: Încheierea, presimt că nu se va face în seara aceasta.

      Fill o privi preţ de câteva clipe pe deasupra paharului, din care luă o mică înghiţitură. Auzise destul de clar ultimele cuvinte rostite de Margaret, le înţelesese şi sensul − cel real crezu el − dar modul uşor insinuat dat frazei, îl nedumeri puţin.

      − Încheierea anchetei, vreau să spun! Îmi pare rău dacă aţi înţeles altceva, preciză ea, surâzând uşor ironic, văzându-i expresia feţei.

      − Tot la anchetă mă gândeam şi eu, stimată doamnă. Pot să-mi aprind o ţigară, vă deranjează? întrebă Fill încercând să-şi mascheze trac-ul debutantului, gândind: e clar, sunt uşor de citit, faţa mea trădează ce simte inima şi asta nu e bine. Ce faci Fill? Te rog să-ţi revii. Ai în faţa ta o femeie pe care tu trebuie s-o domini prin atitudine, iar întrebările tale subtile trebuie să fie nişte inteligente  capcane puse şi camuflate în fraze obişnuite. Ori tu, ce naiba faci? Te citeşte ea pe tine, în loc s-o citeşti tu? Domnule, flerul meu, aşa de începător – vreau să zic, în arta de a cunoaşte eterna enigmă feminină −, simte şi  îmi spune că ea joacă un rol al dracului de bine învăţat, sau, şi asta e şi mai grav, prin frumuseţea ei, mi-a întors ,,metafizicul pe dos’’!

      − Nu, nu mă deranjează,  fumez şi eu din când în când.

      − Spuneţi-mi, zise el − după ce-şi aprinse ţigara şi trase zdravăn un fum, parcă mai revenindu-şi −  sau povestiţi-mi despre ultima întâlnire cu fiica dumneavoastră.

      − Cu lux de amănunte, aşa bănuiesc că doriţi, da?

      − Şi cât mai exact.

      − Conform uzanţelor şi respectând codul de procedură, nu-i aşa?

      − Stimată doamnă, sincer, mă uimeşte perspicacitatea duneavoastră! Aveţi fler, trebuia să vă faceţi poliţistă! spuse el zâmbind. Dacă voi avea nelămuriri, am să intervin! Vă rog, mai adăugă Fill pe un ton serios.

      − O, cum să nu!? Sunt sigură de asta… domnule căpitan, Lenny Teel, nu este, sau nu a fost, se corectă ea repede, fiica mea bună. Ar fi trebuit s-o nasc la − se opri zâmbind − o vârstă foarte fragedă.  Lenny Teel, a fost rodul unei iubiri nebune – cel puţin aşa mi-a spus soţul meu când ne-am căsătorit −  un rod rezultat dintr-o floare extrem de exotică, frumoasă şi apetisantă, din a doua lui căsătorie.  Şi, preciză ea, tot dumnealui mai are un băiat: se numeşte Tenny Teel, din prima căsătorie.  Eu… eu sunt a treia partidă şi încă n-am reuşit să-i aduc pe lume niciun moştenitor. Se opri şi foarte uşor, abia perceptibil, dar Fill o înţelese mai mult după mişcarea buzelor, ducând paharul la gură, continuă: Şi nu ştiu dacă o să mai am timp!

      Aha, acum înţeleg de ce eşti atât de pasivă şi îmi explic răceala ta!  îşi spuse Fill în gând, analizând-o prin micul nor de fum. Simţindu-se probabil studiată, ea îşi ridică brusc privirea, încercând să-l înfrunte. Săgeţile din privirile lor se întâlniră şi preţ de câteva secunde, ochii lor se studiară duelându-se fulgerător. Fill simţi un puternic aflux izvorât din irişii ei încercând parcă să-l hipnotizeze şi totodată un uşor disconfort datorită privirii prea fixe, apoi, frumoşi ei ochi uşor umezi şi pupilele puţin dilatate, îşi coborâră înfrânţi, săgeţile în pahar. Nu reuşiseră să-l domine. Fill zâmbi în sinea lui: rezistase şi cucerise o mică bătălie!

      − De când o cunoașteți pe domnişoara Lenny Teel ?

      − Exact de când îl cunosc şi pe soţul meu, adică de patru ani, şi, spuse ea zâmbind, v-am scutit de o altă întrebare viitoare. O cunosc, e un fel de-a spune, pentru că o vedeam doar în vacanţele de vară, ea mutându-se la Paris, la scurt timp după ce eu m-am căsătorit cu tatăl ei.

      − Aţi vizitat-o la Paris?

      − Nu, niciodată! Aşa cum am mai spus, în vacanţa de vară, întotdeauna venea ea aici. Iarna ne onora cu prezenţa foarte rar.

      − Ştiţi ce făcea la Paris,  adică, cu ce se ocupa?

      − Da, ştiu. Din spuse tatălui ei − ea nu mi-a vorbit niciodată despre asta! – am înţeles că a fost creatoare de rochii, gama Haute Couture şi uneori mai făcea şi pe prezentatoarea, la o casă de modă renumită din Paris.  Ziarele de scandal, tabloidele ce apar la Paris, mai prezentau din când în când poze cu ea îmbrăcată foarte sumar. Într-o revistă, aşa mai serioasă de modă, n-am văzut-o niciodată. Datorită acestei ocupaţii avea mereu conflicte cu tatăl ei, şi îi reproşa în fiecare vacanţă acest lucru sau ori de câte ori se întâlneau. El nu a fost de acord şi nu a înţeles niciodată această muncă de creaţie, a fiicei lui, certându-se mereu cu ea pe această temă, considerând c-o face… doar aşa, din snobism. Dar eu cred că  era totul de faţadă, o mască purtată de ea, inteligent şi cu eleganţă, sub care se ascundea ceva josnic: o răzbunare meschină.

      − Răzbunare! Să înţeleg că… pe tatăl ei?

      − Da, pe el. Vă surprinde? Am să vă explic şi de ce am înţeles eu asta.

      − Ok, dar până la explicaţie, spuneţi-mi vă rog, aţi observat ceva schimbat la ea, acum, înainte de tragicul eveniment?

      − Domnule Norman, Lenny, pentru mine a fost şi va rămâne o enigmă, o introvertită. Subliniez aceste cuvinte şi am să vă şi detaliez.  Acum, daţi-mi voie  să vă explic, chiar dacă nu mi-aţi cerut-o, cum am judecat eu comportamentul ei faţă de mine.  În primul rând am simţit că nu ne înghiţim, evitându-ne reciproc. Totuşi când, fortuit ne întâlneam, nu schimbam decât fraze banale, fără să disecăm şi să intrăm în problemele noastre mai intime, mai femeieşti.  Apoi, în al doilea rând, am dat vina pe subconştientul ei − forţa asta nevăzută care ne domină pe toţi −, crezând că nu acceptă să-i fiu mamă, deşi ea nu a avut curajul să-mi spună sau să-mi reproşeze ceva, dar eu aşa am simţit.  Şi asta, probabil − gândeam eu atunci în naivitatea mea de femeie tânără şi îndrăgostită −, că nu accepta, deoarece aveam o vârstă apropiată de a ei. Vă reamintesc că ne despărţeau doar câţiva ani. Şi în al treilea rând, imediat după căsătorie − chiar în perioada aceea aşa de scurtă, cât am locuit împreună, ea mutându-se, aşa cum am mai spus, repede la Paris −, am simţit o aversiune în comportamentul ei şi foarte multă ură în privire, ură amestecată, culmea, cu multă gelozie şi nu înţelegeam de ce.  Deci, reţineţi, asta gândeam eu la momentul respectiv, dar o să realizaţi pe parcursul anchetei sau şi mai sigur din ceea ce am să vă relatez, că altfel au stat lucrurile, deoarece ulterior, la ceva timp după plecarea ei, bătrânul care se ocupa de grădină, foarte simpatic şi guraliv, mai ales după ce bea două păhărele cu gin… 

      Fill zâmbi privindu-şi paharul.

      − Aaa!… exclamă Margaret, dumneavoastră nu l-aţi terminat nici pe primul!  Deci, reluă ea, şi acum urmează explicaţia cu ''răzbunarea'', pe tatăl ei, dumnealui, grădinarul,  mi-a făcut o destăinuire şocantă care m-a bulversat şi anume că, între tată şi fiică ar fi fost o ,,legătură nefirească de iubire’’, subliniase el fraza, spunând asta zâmbind ironic şi făcându-mi cu ochiul, adică: înţelegeţi doamnă, ce fel de legătură. Am fost atât de şocată de cele auzite că efectiv m-am blocat pe moment şi nu am mai reuşit să aflu şi alte amănunte. Apoi, nici nu am mai avut pe cine să întreb, sărmanul de el, sinceritatea l-a ucis, a doua zi paznicii l-au găsit mort. Beat fiind, căzuse în piscină şi se înecase − cel puţin aşa a scris medicul legist în raport −, dar eu n-am crezut şi nu voi crede asta niciodată.

      Se opri şi mai sorbi din paharul cu gin.

      − După incident, am reflectat mult la cele aflate de la bătrânul grădinar, apoi având în vedere comportamentul ei ciudat: adică în vacanţă venea solo,  când pleca cu iahtul pe mare îi plăcea să rămână tot singură la bord, căci adora să umble goală pe puntea iahtului… dar mai ales faptul, repet, că venea mereu neînsoţită, m-a făcut să cred că, poate, grădinarul a avut un dram de dreptate şi între tată şi fiică a fost totuşi ceva.

      − De unde ştiţi că umbla goală?

      − De la băiatul care îi ducea iahtul în larg şi o lăsa acolo până seara, el întorcându-se la ţărm, băiat care mi-a condus şi mie iahtul.

      − Doamna Margaret, dumneavoastră, în ce relaţii sunteţi cu domnul Elvis Teel?

- va urma -

[Sofia Sincă]

Da, bine construit, cursiv, lăsând în ultimile fraze suspansul. Deşi eu prefer ca orice capitol să nu se termine cu dialogul. Puteai să mai pui măcar o frază, Emil. de ex: Doamna se foi în fotoliul său, înainte de a răspunde sau îşi aprinsese o ţigară, înainte de a răspunde.

Însă este doar o părere, desigur autorul răspunde şi îşi asumă cele scrise.

Aş mai avea câteva cârcoteli:

o mână aşa de fină -, care făceau ca mâinile ei,- se repetă mâna - mâinile, cam nefericit.

unicate, gama ,,Haute Couture’’,- sună pleonastic, în gama Hote Couture sunt de fapt unicate.

detaliez.  Acum, mai pe larg, - la fel, Emil, ai tendinţa de a face pleonasme. Dacă ai zis detaliez, nu era nevoie să mai zici ''mai pe larg'' - e acelaşi lucru. Mai sunt una sau două astfel de exprimări, cu tente de pleonasm.

aversiune, - adversiune

În rest acţiune merge bine, construcţia elegantă, conformă cu personajele.

Aştept continuarea, Sofy!

[Emil Dumitru]

Sofia, pentru mine sunt de un real ajutor aceste ,,cârcoteli''. De aceea te preţuiesc şi te respect, de fapt îi preţuesc şi respect pe toţi cei din acest minunat site. Aici, în acest site, observ cu încântare că nu sunt formate biserci, mitropolii şi alte ,,lăcaşuri'' de cult, ca în alte site-uri, unde cei care mai fac greşeli( aşa ca mine) sunt marginalizaţi şi nu primesc nici cel mai mic sfat de încurajare sau de îndreptare. Dacă, cei care au creat a acest site, vor merge pe acest drum drept, sunt sigur că vor ( sau vom), ajunge departe. Eu nu am studii superioare şi nu-mi este ruşine să recunosc asta, sunt un simplu lăcătuş mecanic, dar vreau să învăţ. Nu m-am supărat niciodată când am fost criticat, nici nu am şters comurile respective, o simplă dovadă de respect din partea mea.

Sofia, voi corecta. Te aştept cu drag să-mi urmăreşti postările!

Cu respect, Emil.

Ps. Sofia, sper din toată inima că vei citi acest mesaj!

[Vasilisia Lazăr]

Bine scris şi captivant, aşa cum îi stă bine unui text de factura asta, Personajele deja încep să se contureze, acţiunea idem. Felicit autorul şi aştept continuarea!

Şi mult mai bine redactat de data asta. Am să mai cârcotesc puţin cu o virgulă în plus:   :)))

- De la băiatul care, îi ducea  iahtul în larg (fără virgulă, care înlocuieşte băiatul şi este subiect în acest caz, iar între subiect şi predicat nu se pune niciodată virgulă).

Cu admiraţie, Vasilisia

(mă bucur enorm să aud că vă place site-ul)

[Emil Dumitru]

,,Şi mult mai bine redactat de data asta''   Deci se putea şi mai bine !

Iubesc acest site, pentru că este  VERTICAL. PUNCT cu litere mari !!!!

Vă mulţumesc pentru lectură şi voi corecta.

Cu respect, Emil.

Vasilisia Lazăr a spus :

Bine scris şi captivant, aşa cum îi stă bine unui text de factura asta, Personajele deja încep să se contureze, acţiunea idem. Felicit autorul şi aştept continuarea!

Şi mult mai bine redactat de data asta. Am să mai cârcotesc puţin cu o virgulă în plus:   :)))

- De la băiatul care, îi ducea  iahtul în larg (fără virgulă, care înlocuieşte băiatul şi este subiect în acest caz, iar între subiect şi predicat nu se pune niciodată virgulă).

Cu admiraţie, Vasilisia

(mă bucur enorm să aud că vă place site-ul)

[Sofia Sincă]

Desigur am citit Emil şi mă bucur că te simţi în acest site ca la tine acasă. Pentru asta suntem aici toţi, pentru a ne împărtăşi părerile, fără patimă sau supărare, pentru a învăţa unii de la alţii. Întotdeauna există loc de mai bine.

Deci să mergem înainte că mergem bine!

Emil Dumitru a spus :

Sofia, pentru mine sunt de un real ajutor aceste ,,cârcoteli''. De aceea te preţuiesc şi te respect, de fapt îi preţuesc şi respect pe toţi cei din acest minunat site. Aici, în acest site, observ cu încântare că nu sunt formate biserci, mitropolii şi alte ,,lăcaşuri'' de cult, ca în alte site-uri, unde cei care mai fac greşeli( aşa ca mine) sunt marginalizaţi şi nu primesc nici cel mai mic sfat de încurajare sau de îndreptare. Dacă, cei care au creat a acest site, vor merge pe acest drum drept, sunt sigur că vor ( sau vom), ajunge departe. Eu nu am studii superioare şi nu-mi este ruşine să recunosc asta, sunt un simplu lăcătuş mecanic, dar vreau să învăţ. Nu m-am supărat niciodată când am fost criticat, nici nu am şters comurile respective, o simplă dovadă de respect din partea mea.

Sofia, voi corecta. Te aştept cu drag să-mi urmăreşti postările!

Cu respect, Emil.

Ps. Sofia, sper din toată inima că vei citi acest mesaj!

[Ion Lazăr da Coza]

Scriitura curge lin.

Îmi place.

da Coza

[Emil Dumitru]

Mulţumesc pentru lectură, domnule Ion Lazăr da Coza!

Vă mai aştept cu drag pe pagina mea! Mesajele domniei voastre, indiferent de ce natură sunt, pe mine un novice în ale scrisului mă ajută enorm de mult.

Cu admirație,