Florile

[Chris]

 

 

- Ce faceţi frumoasele mele? Le întâmpina în fiecare dimineaţă. Venise primăvara şi începeau să răsară narcisele şi lalelele. Trandafirii se trezeau din amorţeala îngheţată a iernii. Îi descoperea să-i sărute soarele. Pe melcul din piatră, se oprise să se odihnească un melc ieşit din hibernare. Îl salută şi pe el şi-i ură şedere plăcută.

 

- Străina nebună iar vorbeşte singură. Un grup de adolescenţi o priveau din curtea vecină. Acest ritual se repeta zilnic. Nu ştia nimeni cine era şi de unde venise, dar în fiecare zi, această femeie ieşea în curte şi vorbea cu florile. Nu conta dacă erau înflorite sau dacă erau acoperite de pătura rece a iernii.  

 

   Îngrijea grădiniţa cu un devotament rar întâlnit, aproape sfânt şi nu era de mirare că grădiniţa ei era atracţia şi mândria străzii. Nu încercase nimeni să lege o oarecare conversaţie cu ea în afară de salutul cotidian. Vorbea italiana cu accent străin, probabil estic, se adresa florilor într-o limbă pe care nu o cunoşteau şi asta îi ţinea departe. Prezenţa străinilor făcea parte din cotidian, iar oamenii nu erau dornici de prietenii interculturale. 

 

   Nu puteau însă să nu remarce frumuseţea deosebită a florilor. În grădiniţă, se bucurau de soare narcise comune, cu clopoţeii complet albi, galbeni sau cu petalele franjurate. Le făceau companie lalele în culori pe care nu le mai văzuseră: ronduri de culori amestecate, nuanţe de lila, alb, rosu, galben, dădeau impresia unor flăcări, lalele pictate în trei culori: alb, lila şi roşu, sau chiar unele cu forme ale petalelor mai suple şi mai lungi ce pareau nişte chipuri colorate în roz  sau oranj. Nişte minuni primăvăratice pe care se opreau să le privească toţi trecătorii, fără excepţie.

 

   Nu se termina bine spectacolul laleleor şi al narciselor că începea cel al trandafirilor. Tufe roşii-foc, roz, lila, flori cu petalele “bătute” şi îndesite, trandafiri de o rară frumuseţe, al căror parfum te întâmpina înainte de a ajunge în dreptul grădiniţei şi cu toatea acestea doar albinele, fluturii şi melcii vizitau acest minunat loc. Colţul din stânga era rezervat florilor de câmp. Se puteau zări tulpini suple cu arome sălbatice şi culori vii albastre, galbene, clopoţei lila şi margarete.

 

   Într-o zi “străina nebună” n-a mai ieşit în grădiniţă. Era ciudat! Trecând prin faţa casei, vecinii aruncau priviri lungi cu care ar fi vrut să treacă prin ziduri şi să vadă ce s-a întâmplat cu femeia. Mai pe seară a apărut o ambulanţă în faţa casei. Privirile curioase se simţeau împungând perdelele.

- Ce s-o fi întâmplat cu străina? pluteau în aer întrebările nerostite.

 

   Peste două zile, vecinii au observat un lucru absolut curios: toate florile din grădină erau ofilite. Părea ca şi cum cineva le sorbise viaţa peste noapte! Atunci se opreau şi priveau grădina nedumeriţi. Era trist! Toată strada se întristase. Nu ştiau cine şi cum le răpise acea frumuseţe delicată.

 

   Grădina devenise cunoscută şi în ziarul local urma să se scrie un articol despre întâmplare. Ziarul a contactat un botanist să lămurească misterul florilor ofilite:

- Nu am înţeles ce s-a întâmplat, răspunde singurei întrebări. Se pare că în ziua în care proprietara a murit, s-au ofilit toate florile. Este un fenomen fără precedent! Păcat, erau şi specii rare de flori, această grădină adăpostea o adevărată comoară.

 

   La puţin timp după eveniment, nefiind revendicată, casa a intrat în patrimoniul primăriei. Pe faţadă a fost montată o placă memorială. Ca şi cum ar fi fost vorbiţi, câţiva vecini se opresc în faţa casei şi citesc:

 

     În această casă a trăit  poeta de origine română Agata Marinescu

                                              “Mireasma florilor

                                               Şi frumuseţea lor divină

                                               Poartă a sufletului

                                               Către Paradis”

   

Tristeţea coboară umerii, pe câte un obraz, o lacrimă stingheră alunecă oprindu-se în barbă...

 

[Sofia Sincă]

În mirificul tău text şi florile au suflet pe lângă frumuseţe şi parfum. S-au ataşat prea mult de cea care le îngrijea, încât nu au mai dorit să trăiască fără ea. Asta din punctul de vedere idilic, poetic.

Dar din punctul de vedere practic, vorbitul cu florile şi că ele ar pricepe că li te adresezi, este un fals. Am văzut la Tv, la distrugătorii de mituri, când au înjurat în fiecare zi un cuib de mazăre, dar el creştea, înflorea şi făcea fructe, adică teaca de mazăre. :)))

Textul tău Chris are tandreţe, delicateţe prin construcţie, iar prin mesaj evocă singurătatea poetei românce care şi-a găsit aliaţi dintre flori. Probabil oamenii au ignorat-o.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Chris]

Sofia Sincă a spus :

În mirificul tău text şi florile au suflet pe lângă frumuseţe şi parfum. S-au ataşat prea mult de cea care le îngrijea, încât nu au mai dorit să trăiască fără ea. Asta din punctul de vedere idilic, poetic.

Dar din punctul de vedere practic, vorbitul cu florile şi că ele ar pricepe că li te adresezi, este un fals. Am văzut la Tv, la distrugătorii de mituri, când au înjurat în fiecare zi un cuib de mazăre, dar el creştea, înflorea şi făcea fructe, adică teaca de mazăre. :)))

Textul tău Chris are tandreţe, delicateţe prin construcţie, iar prin mesaj evocă singurătatea poetei românce care şi-a găsit aliaţi dintre flori. Probabil oamenii au ignorat-o.

Am citit cu plăcere, Sofy!

Ee, pe cei de la distrugatorii de mituri îi cunosc şi eu. Întrebarea e: au înjurat mazărea cu atâta ură încât să-i transmită vibraţia negativă a cuvintelor? :)))

Se pare că şi eu posed o mantie a invizibilităţii, cred că asta m-a inspirat să născocesc un asemenea text!

Mulţumesc de aprecieri şi lectură!