Nimic nu are sens. Şi chiar dacă ar avea vreunul mă simt prea mic să-l găsesc. Rătăcesc într-o lume teribil de fertila, de aceea simt nevoia să consum în exces. Orice mă defineşte. Un orice crud şi monoton. Ascult muzici de cartier, ţipate din fundul gâtlejului de albi care îşi neagă culoarea. Sticla televizorului îmi este cea mai bună prietenă. O mulţime de culori imi ard ochii cusuţi. Nu sunt nefericit. Dar nici nu visez la fericire. Sunt un om comun, plictisitor şi uneori spun bancuri bune. Prietenii mă cheamă la o bere şi un meci de fotbal. Scuip seminţele pe jos şi râd zgomotos. Între pereţii casei mele răsună tăcerea mea. Noaptea mă acopăr cu pătura fără să mă gândesc la somn. Vine el, cum vin toate. Eu nu fac decât să aştept învelit. Speranţe nu am. Doar ambiţii. Visele mi se par inutile de aceea nu mi le amintesc niciodată. Îmi place de mine când mi-e bine. Cochetez cu moartea când necazul îmi ciocăneşte minţile. Atunci mă simt măreţ. Prietenii vor plânge, duşmanii mă vor ierta şi copiii îmi vor face pomeni bogate. Împlinirea vieţii mele vine la moartea mea. Totuşi, mă simt în siguranţă. Tânăr şi sănătos, pierirea este doar un gând pe care pot să-l alung oricând. Faţă în faţă cu bolile mele, la un ceas distanţă de ghinion mă simt las. Cer adăpost şi siguranţă. Vreau să duc o existenţă monotonă. Atunci apreciez blugul şi săpunul. Într-o zi a venit un amic pe la mine. Am aranjat masa cum am putut mai bine şi m-am aşezat în fotoliul meu comod. Amicul s-a uitat la mine şi după câteva reproşuri mi- a trântit-o sec: Uită-te în oglindă! Am închis uşa în urma lui pentru totdeauna!

Mă privesc în oglindă dimineaţa. Uneori sunt frumos, alteori urât. Am uitat cuvintele amicului.

 Un vecin a greşit uşa odată. Confuz, voia să intre în casa mea. Avea o pâine în mina şi mulţi ani. Nu-l văzusem niciodată. M-am speriat şi am strigat cu talpa în uşă: Nu intra! S-a scuzat şi a plecat. Am răsuflat uşurat. Am frică de nebuni.

  Sunt un om sociabil la picnicuri. Îmi place să joc pocher. Sunt săritor din fire şi mai dau de pomană. Totdeauna lucruri de care nu mai am nevoie. Mă simt bine în pielea mea. Sunt bun şi dacă raiul există îmi place să cred că am şi eu un loc în el. Odată un prieten bun mi-a cerut maşina să-şi ducă iubita la spital. Nu i-am dat-o. Eu fac naveta la servici în fiecare zi şi afară ploua  cu găleata. Nu circul niciodată cu autobuzul. Am rău de maşină. În rest sunt ceea ce se cheamă un băiat bun.

 Filosoful Socrate ocupa un loc de cinste în biblioteca mea. Îmi place să-I păstrez cărţile ca  noi. Unele au şi acum foile lipite între ele. Din Biblie n-am citit decât Apocalipsa. Însă un sfat bun sunt totdeauna dispus să dau.

  Un comis-voiajor a încercat să mă convingă să cumpăr o valiză. Am râs cu poftă. O valiză goală nu mi-e de nici un folos, i-am răspuns. A plecat. Mai târziu mi-am dat seama că era amicul cu oglinda. În ce hal de decădere pot ajunge unii!

 Coşmaruri am rar şi le ştiu pe de rost. Îmi place să le povestesc. Într-unul eram la o înmormântare. Ţineam în mână o lumânare care se stingea tot timpul. Un om mi –a şoptit la ureche: Valiza şi oglinda, definesc omul! M-am trezit transpirat. Telefonul suna. Părintele meu murise.

   Era bătrân şi îi venise vremea. Am plâns dar m-am mângâiat cu gândul că aşa e mersul lucrurilor. I-am înălţat o cruce de marmură. Pe mormântul lui am pus pietre de valoare. Am cheltuit o avere dar a meritat. Toată lumea m-a lăudat. Un cioclu mi-a spus: Şefu, avem treabă multă! Acum nu mai cresc flori pe morminte, acum noi şlefuim piatra şi morţii stau  ascunşi şi păziţi. Din ei nu se mai naşte nimic, spre fala moştenitorilor!

O clipă am căzut pe gânduri. O fi bine, o fi rău? Dar sunt un om puternic şi îmi văd repede de ale mele. Am dat uitării gândurile supărătoare, uneori însă îmi răsună în urechi cuvintele amicului: Uită-te în oglindă!

Atunci îmi dau lacrimile de mila mea.

 

Vizualizări: 138

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte interesantă fila de jurnal. ''Un om bun'' dar cu lipsuri. Ai creat un singuratic, greu sociabil, snob, zgârcit şi infatuat. Însă are un merit, îşi recunoaşte faptele... deci se poate recupera

''şi copii îmi vor'' - copiii

Am citit cu plăcere, Sofy!

File din jurnalul oricui. Ne defineste pe fiecare, macar din cand in cand,acest amalgam de ambitii desarte, bucurii meschine, false calitati. Interesant leitmotivul oglinzii . O placere!

 "Valiza şi oglinda, definesc omul!" Daca valiza este goala si oglinda oarba, ce-ar mai ramane de spus?

Altfel, toti suntem intr-o masura mai mare sau mai mica, pentru o clipa sau mai multe, "oameni buni". Important este sa folosim oglinda. Mi-a placut!

Cu prietenie,

Filosoful Socrate ocupa un loc de cinste în biblioteca mea. Îmi place să-I păstrez cărţile ca noi

Cred că personajul dvs face o uşoară confuzie, filosoful  Socrate  nu a lăsat o operă scrisă.

Foarte interesant, Mara. Ceea ce ai creionat e prototipul multora, doar că nu recunosc toți. Mi-a plăcut.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Decor între viață și moarte a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Chemări venite din trecut a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Casa părintească a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Perechi a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răzbat chemări de toacă a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Răzbat chemări de toacă a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog zi-le să nu-mi trimită poze a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog zi-le să nu-mi trimită poze a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Privind de pe terasă a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Privind de pe terasă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poteci ascunse a utilizatorului Bouros Maricel
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Poteci ascunse a lui Bouros Maricel
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog împrejur a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog împrejur a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog pe lacul Snagov a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pe lacul Snagov a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poteci ascunse a utilizatorului Bouros Maricel
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Perechi a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor