tristeţe verde, spre albastru

[Ada Nemescu]

Motto:

Totul ia timp, și timpul ia tot - Mihai Eminescu

***

atât de trist, nu-mi mai ajunge luna să te împac

cu ea voi încheia un pact şi o cobor spre tine

pe drum o să mai uit din când în când de mine

ca un actor pe-o scenă cu mască, fără trac,

ce-ar trebui să fac, să scutur stâlpul nopţii?

cinci stele şi-un luceafăr vor sta pe umăr drept

să îţi alinte tâmplele fierbinţi, să îndulcească chinul

(se împletesc fluide dulci, cascade, apa, vinul)

... e nedrept!

mă cert năucă iar, sfidând chipul hâd al sorţii!

se sinucid muşcatele-n fereastră, iarăşi plâng,

doar pentru libertatea noastră, se dau morţii.

se-ntreabă norii, vântul, de ce şi până când

doi hoţi de stele suntem, departe de pământ

vom orbita pierduţi, planetă eu, tu astru

purtând haloul verde crud, iar tu pe cel albastru

ne mulţumim ca orbii cu stropi de gând furat

juma’ de-oftat şi lacrimi, cu râs amestecat, strig

...e păcat!

atât de trist priveşti, iubite, prin genele cuminţi

îmi curge sângele ţipând, să nu cumva să minţi

cu-o geană m-ai mustrat, ca pe-o copilă proastă

tot murmuram promisiuni, era povestea noastră

atât de trist, dar şi frumos se trece timpul, trist!

iubesc un înger alb pe-ascuns, sau poate este vis

spuneam cândva cu patos, repet mai stins acum

(doi călători suntem, prea trişti, pe-al vieţii drum)

...”lumina-i acatist”!

[Ada Nemescu]

Of! Nu știam de  ce... Dar acum știu de ce, ocoleam subiectul carte.  Este un subiect sensibil. O carte se naște fără grabă, pe îndelete.

O aștept. Până atunci, vacanță plăcută.

aDa

[Stanescu Valentin]

aDa traversăm cu toţii perioade sinusoidale ale trăirii. De o vreme nu îmi mai merge condeiul, inspiraţia furişându-se dincolo de cotidianul tensionat nu vrea să mă coboare către tristeţe, melancolie aşa că privesc prin anii din urmă spre texte pe care le mai postez din când în când. Unele sunt citite, altele mai puţin. Se pare că a venit vremea concediilor. Cartea mea a rămas un vis. Nici un sfert nu s-a materializat şi nu forţez lucrurile....

[Monica Pester]

Nu e numai frumos, ci înduioșător de frumos !

Iar punerea în pagină, Ada, este la fel de originală și frapantă , ca și tablourile tale. Da, le apreciez mult.

[Ada Nemescu]

Dragă domnule, Valentin Stănescu! Mă bucur că a plăcut, mă uimește acest fel economicos (de cuvinte) de a comenta. Vă asigur, pe toți cei care poposesc, citesc, comentează, că primesc cu  bucurie și recunoștință sfaturi, corecții, nu doar aprecieri... Să ne citim cu bucurie, aDa

[Ada Nemescu]

Draga mea Ramona Nicoleta, ce frumos ai spus tu!  efortul suprem al femeii pe pământ nu este nașterea trupului, ci  nașterea  unei  lumi.

Trupul femeii fecund, mintea sclipitoare, echilibrul formelor sale, frumusețea, toate la un loc dovedesc importanța de netăgăduit. Și Dumnezeu a creat femeia...a creat lumea!

mulțumesc, aDa

[Ada Nemescu]

Domnule Tudor Cicu, frumos răspuns versificat, mulțumesc...

Unele sentimente nu se schimbă, regăsesc versuri vechi dar atât de actuale, parcă a stat timpul în loc!

Tristețea știe cel mai bine, prin comparație, să ne arate gustul dulce, răcoros, al bucuriei...

aDa

[Stanescu Valentin]

aDa, bine că ai adus precizarea timpului când aceste versuri de un verde trist aveau să ţi se aşeze în trăire. Fără acestă precizare, gândul ar fi fabulat din nou...

 

Te-au aşteptat colegii mei să potezi spre a comenta înaintea mea poezia ta cu tristeţe verde şi albastră. Astfel, nu ştiu ce să aduc în plus. Mi-a plăcut! Se poate spune că şi tristeţea poate fi plăcută?

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce frumos, Ada!

„ce-ar trebui să fac, să scutur stâlpul nopţii?

cinci stele şi-un luceafăr vor sta pe umăr drept

să îţi alinte tâmplele fierbinţi, să îndulcească chinul”, efortul suprem al femeii pe pământ nu este nașterea trupului, ci  nașterea  unei  lumi.

[Tudor Cicu]

...am citit și rostuirea ta în poem mai veche, la care țin să mai adaug, inspirat de cele imagini prin care aduci și luna (de ce nu te-am crede?) pentru a ne împăca: 

„Dacă tristețea e, cumva, un cal albastru

Cum, cred, nici Ispirescu în basme n-a pictat

Ne mulțumim ca orbii cu strop de gând furat

Ca niște hoți prin cer, planetă eu, tu astru!„

[Ada Nemescu]

... o poezie atât de veche și aproape uitată, încât tristețea pare ireală, translucidă, nepământeană, flu...

aDa