Poteci ascunse

[Bouros Maricel]

Mirajul jocului de umbre

Ascuns în crusta timpului meschin,

Se oglindește, face tumbe, 

În tremur surd și în suspin.

Misterios, pierdut privirii mute,

Nedesușit în bezna ancestrală, 

În spațiul mitic,  eului să lupte

Îi e nevoie de-ndrăzneală.

Mult ciufulit de vănturi reci, 

Îmbrățișat de brazii cei înalți, 

Tu loc dosit printre poteci, 

Ai noștri pași doar îi descalți.

Cu raze blânde soarele te scaldă, 

Îti încălzește reavănul pământ. 

Când răsuflarea chiar devine caldă, 

În vârfuri mugurii îsi prind avânt.

Natura vie și virgină

Se desfășoară instinctiv. 

Tăcerea timpului comprimă

Pe traiul demn și primitiv.

Nu poate mintea să ajungă, 

Pe tupul hăd să îl clintească.

Când neputința e osândă, 

Pierdută-i calea cea lumească.

Poiana neaoșă-n visare

Cu calea ei nestrăbătută,

Se vede parcă-n depărtare

Frumoasă, vie și tăcută.    

[Vasilisia Lazăr]

De acord cu Grig. Ar fi un poem bun dacă ar respecta și metrica.

[bolache alexandru]

Semn de lectură!

[Ada Nemescu]

De acord cu Grig. 

Ar fi păcat să nu fie revăzut textul, de altfel promițător, încărcat de metafore și expresii inedite.

Am citit cu plăcere, revin.

aDa

[petrut dan]

Am citit cu interes, mai trec!

[Grig Salvan]

Sunt multe imagini frumoase, expresii inedite, atmosferă captivantă. Dar faptul că nu se respectă o anumită prozodie, respectiv aceeași metrică, același ritm de la un capăt la altul, deranjează oarecum la lectură prin schimbările care forțează auzul intern să se adapteze mereu la alt ritm. Ar fi bine dacă s-ar stabili de la bun început o anume metrică prozodică și s-ar respecta până la sfârșit, poemul ar căpăta astfel mai multă fluiditate și plăcere a lecturii.

[Stanescu Valentin]

Semn de lectură!