nu

[Stanescu Valentin]

 

nu lăsa să crească-o groapă între inimile noastre

     când te-depărtezi de mine cu un gând de-o clipă scundă

          nu strica tot orizontul câmpului cu flori albastre

                rătăcind prin suflet hăul îndoielii ce abundă

 

nu-ndepărta un zbor de dor strivindu-i aripa c-un semn

     îţi dărui inima grădină în care să-nfloreşti etern

          din lujer trup spre floare gând la fericire te îndemn

                nu alerga voit  în zori spre tot ce-i iluzoriu tern

 

nu am să-ţi cer ce nu-mi poţi da dar am să ţes din tot ce-a fost

     un voal deplin de amintiri de zâmbetul ce ne-a legat

          şi în priviri am să ţi-l pun să-l înţelegi că are rost

               să facem punte între noi să mă auzi când te-am strigat

 

acum acum şi iar acum e timpul zborului de dor

     când îndoiala-n noi s-a stins sub orizont precum o stea

          şi flori de maci ai în obraji sclipind sub cerul fără nor

               grădina inimii fiind lumină din privirea ta.

[Stanescu Valentin]

Mihai, apreciez continuitatea trecerii tale pe aici şi comentariilor îndrumătoare pentru versul clasic. Ne exprimăm după cum muza ne mângâie cuvintele precum zorii mugurii de lumină şi aducem la primul condei  catrene ce stârnesc imagini în sufletul cititorului. Cu gândul la primăvară şi la muzele ei să mai zăbovim un pic prin clipele reci şi seci ale acestei ierni uscate...

[Mihai Katin]

ultimul  catren  are  in  final   o  rupere  de ritm,in  rest laudabil acest   poem   in  dulcele  stil   clasic...

cu pretuire!

[Stanescu Valentin]

Dan, mulţumesc pentru şedere şi vobirea ta cu sens semn că ţi-a făcut plăcere urma gândului meu dens...

 

mă bucur că v-am bucurat

cu ’’nu’’ din inimă ivit

şi dintre cei ce au citit

au dat un semn de trecere

numai vreo trei deocamdat’...

[petrut dan]

Un poem deosebit, cum ne-ați obișnuit, felicitări, cu stimă!

[Stanescu Valentin]

aDa, mulţumesc pentru tresărire şi emoţia pe care mi-o întorci multiplicată!

 

          când muza este generoasă

     mă plimbă-n codrul de cuvinte

vocale moi aşez pe masă

     într-o poiană de consoane  

          poemului în fac veşminte

 

          m-aşez pe-o bancă să văd cerul

     în jur e numai bucurie

nu vreau să descifrez misterul

     respir privesc şi-mi este bine

          lumii îi dărui  poezie...

[Stanescu Valentin]

Ana-Maria Butuza, mulţumesc pentru semnul de lectură!

 

[Ada Nemescu]

Prima și ultima strofă, desăvârșite, prin candoarea mesajului, ferm dar îndulcit cu iubire...

Titlul, o negație fără echivoc, poartă misterul și magia a ceea ce va urma...

Va urma un... da?

Cu bucuria și emoția citirii unor versuri de dragoste admirabile