Vine o vreme

[Dumitru Mocanu]

Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,

Se agață de nodul gâtului,

Urcă și coboară sublim,

Ca o felină răsfățată,

Pe treptele sufletului blând,

Pieptănându-ți amintirile

Frumos sculptate, undeva

În adâncimea irisurilor.

 

Atunci, ecoul trecutului,

Își desface aripile mari

Stropite în mii de culori

Și gusturi gingașe, ce vin

Să tămăduiască mintea,

Sau alte ori pline de umbre

Care te urmăresc fugar

Otrăvindu-ți trupul istovit

Cu veninul greșelilor lașe.

 

Și doar curgerea timpului,

Printre moleculele reci

Ale unui prezent efemer

Îți mișcă timid pleoapele  

Ca într-un tangou sentimental,

Până când, într-un final

Muzica se oprește dramatic

Când sobru, universul trage

Pentru ultima dată, cortina.

 

[Maria Mitea]

Buna Dumitru, 

Mi-a plăcut f mult ce am citit și suflul poetic e la el acasă. 

În deosebi mi-a plăcut cum începi:

” Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,” - agață din prima privire cititorul, 

E, în acelaș timp când m-ai citesc a doua oară îmi vine să-l rup, 

să-i rup rima pe ici colea, .... de parcă ar bate vântul și-l împrăștie .... 

eu știu, poate încerci și ne oferi și o a doua variantă 

:) 

poezia să o scrii e și joacă