geneza

[petrut dan]

mi s-a interzis dreptul de a fi fericit cu atâtea dorințe

care

nu au unde să se materializeze

vocea mi-a spus:

coboară din pom

mai aveam până să fiu cel mai potrivit 

să nu-și poată feri piciorul

de scoarța terestră

diavolul mi se arăta atât de legat încât părea

singurul lucru din umbră ce-a putut să considere

egalul

legal

 

în mintea mea își făceau veacul povești după care puteai data

apariția scrisului

Canada mi se părea opțiunea corectă deși nu știam nimic

despre interminabilul verde al pădurilor boreale

 

din clipa aceea prețul meu a sărit în aer

plutind

precum amenințarea morții

 

dacă ne-am lua după ce s-a întâmplat în acea zi

primăvara semănase confuzii

teamă și incertitudine

iubirea doar văzuse în dezastrul uman oportunitatea

să schimbe

milioane de vieți

profitând de faptul că nimeni nu știa cine e sau de unde vine

această fantomă cu însemne naziste ce colora

noaptea zidurile prost luminate

scările ce trosneau sub greutatea întunericului furios

pe faptul că apele nu pot ține lumina

 

cum ar fi fost ca Dumnezeu să-i fi spus Evei

scoate-l afară pune-i zece dolari în buzunar și găsește alt Adam 

pentru mâine

[petrut dan]

Monica, apreciez prezența și interpretarea, mulțumesc pentru lectură și felul în care ai rezonat, cu drag!

[petrut dan]

aDa, mulțumesc frumos, scuze pentru întârziere, cu drag!

[Monica Pester]

Oricât de mult sau  orice ai înțelege din acest poem  chiar la a treia lectură, nu este decât iceberg-ul pornit dintr-un grandios munte liric, bine ascuns sub pojghița cuvintelor obișnuite. Valoarea n-o poți aprecia decât dacă rezonezi total, te afli în aceeași vibrație lirica cu sufletul autorului și izbutești să pătrunzi mesajul acestei geneze. Da, este un soi de  geneză, ca o transformare a unei lumi total depărtată de legile firești, de divinitate și natură, ca și când Dumnezeu nici nu era de față în acele momente. Dacă nu spun prea mult, ca un fel de greșeală primordială.

Ești mare, Poete !

[petrut dan]

Viorel, mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Simt acest poem ca pe un labirint din care nu se poate ieși, ca pe o patimă cu sens giratoriu, un poem care, spre deosebire de altele citite la tine, părăsește iluzia și minciuna spațiului securizant, iese din mitul protector în care altădată îți înfășurai iubirea. Nu știu, poate e doar o senzație a mea, l-am citit de multe ori și tot asta am simțit de fiecare dată. Însă poetul din tine se simte în largul său în acest tip de neomodernism care cultivă adesea o ascunsă neliniște metafizică și o paradoxală semantică afectivă, potenţată de echivoc și ambiguizare, iar versatilitatea lirică definește într-un mod (care pentru mine este senzațional) forța ta poetică. Trăirea intensă, fantezia bogată, răstălmăcirea sau chiar inversarea fenomenelor naturale și a miturilor/parabolelor biblice încetățenite, individualitatea și unicitatea fiecărui poem în parte fac din poezia pe care o scrii o supraforță lirică greu de egalat. Nimic nu îți poate fura tronul, nimic din afară nu poate deranja mecanismul, intensitatea și siguranța interioară — în măsura în care vorbim despre poezia pe care o creezi. Și chiar dacă unele versuri din acest poem m-au întristat puțin, nu-mi pot ascunde fascinația cu care te-am citit și de această dată, fascinație care întotdeauna se țese singură.

Cu admirație și prețuire!

[Viorel Grădinariu]

La mulți ani!

[petrut dan]

Mulțumesc, my lady, drag!)

[Vasilisia Lazăr]

La mulți ani, Petruț! Să fii sănătos și iubit de muză! Aniversare frumoasă!

O să revin cu un comentariu pe text. 

[Ada Nemescu]

O inversare biblică, se pare. 

Un slalom uriaș printre putințe, dorințe și legi.

Ce te faci de nu-nțelegi!? 

Numeri pe degete șansele rămase.

aDa, din nou cu surprindere, ce fantezie are omul...