îmbrățișarea poetului

[petrut dan]

de dragul apusului calm
ai pus carnea la loc și ai zis
o voi pecetlui cu numele tău - chemare la dragoste.

încrezătoare că iubirea își va retrage săgețile
arămii
de pe spate îmi decupai
mângâierile - nervurile unei flori
deschise ca în fața unei minuni.

prea multe vieți fără cărbuni aprinși în patul străinelor
m-au convins că nopțile au prețul lor.

ți-am purtat iubirea ca pe moartea mea prețioasă
până otrava intrase în piele
scufundarea noastră lăsase un deget uriaș
pe suprafața oceanului.

un înger al cărui nume nu-l cunoșteam
zbura în direcția lunii:
nu luați nimic de la vii.

după cum țineam minte
nu făcusem niciodată ceva să se-ntâmple.

frica și alte o mie de emoții ale lumii luaseră loc
pe un munte
de jad
scriam în pielea femeilor
nepăstrate destul
acest poem îndepărtat al iubirii

iată ce nu ne-ar schimba niciodată.

[petrut dan]

Domnule Corneliu Neagu, frumoasă trecerea dvs prin pagină, vă mulțumesc pentru timpul acordat și semnul lăsat, cu plăcerea lecturii și prețuire!

[petrut dan]

Domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc pentru comentariul amplu și bogat în idei și trimiteri, am citit și vă răspund cu plăcere, stimă!

[Corneliu Neagu]

A purta iubirea ca pe propria-i moarte, iată ce nu se poate schimba în aceste versuri, pentru că orice și oricum ai disimula valoarea sentimentelor ele vor trece orice bariere ale eternului spațiu-timp în care curge creația lirică pe care am citit-o încercând să desprind mesajul perpetuu al scrierii. Până la urmă acest mesaj îl găsim etalat de poet în ultimele două versuri: "acest poem îndepărtat al iubirii/ iată ce nu ne-ar schimba niciodată". Atât de simplă și atât frumoasă această concluzie!

[Tudor Cicu]

...când pe măsură ce scrii... înțelesul fuge tot mai departe, avem impresia că secretele poetului nu sunt auzite, dar tocmai ele te arată și te vorbesc „că prea multă viață fără cărbuni aprinși în patul străinelor/m-au convins că nopțile au prețul lor”. Cum și în „acest poem îndepărtat al iubirii”, câteva elemente existențialiste (apusul calm, chemarea la dragoste...) se definesc acțional ca un act de percepție a umbrelor tușate (ca în cazul tablourilor lui Rembrandt), a umbrelor prinse și ele în rama acestui tablou poematic, atunci desprindem și noi ceea ce ascunde poetul în îmbrățișările lui. Acum, textura versurilor ne pare o mișcare experimentalistă, în spiritul poeziei acționale despre care ne vorbea Gheorghe Iova.