Timpul se simte-n pustie
confortabil ca-n palat,
nu oprește-a sa secundă,
nici la polul înghețat.
Naște-n față și îngroapă
trecutul îndepărtat,
e originea mobilă,
dar și sacul de-ngropat.
Toți îi pun pe aripi traiul,
zi de zi și ceas de ceas,
toate câte sunt în lume
i se-aciuiesc în pas.
Uriaș - fără de margini,
e stăpân în Univers,
el plutește precum fumul
și zboară în unic sens.
În zadar vrei să vezi timpul,
e concept universal,
traiul lui se scaldă-n tine,
îi ești pe viață vasal.
Simțul timpului e viul,
ochiul lui e-n conștient,
moartea globală-l ucide,
gândirea-l ține prezent.
Timpu-ntruna se-nnoiește,
schimbă moda, înflorește,
tu ești flacăra ce arde
pân’ se stinge o poveste.
De-ți pune timpul cunună
și te face genial,
îți dă șansa ca în lume
să ajungi al său rival.
Adaugă un comentariu
Tema e generoasă și există în text formulări inspirate, dar și multe altele stângace, de începător. Dar încercările sunt promițătoare.
Timpul negociază cu părinții intrarea urmașilor în scenă. Stabilesc originea(debutul) fiecăruia. Și, cum nu stă-n loc(are boala prezentului), începe să lase urme. Urma lui e-n viu, chiar și-n iarbă. Începe „Marea Trecere” - transformarea individuală. Cei care pot deschide sertarul cu amintiri pun ochelari timpului și-i văd opera. EFECTUL trecerii.
Nu! Eternitatea și Genialitatea seamănă dar nu se-adună. Prima, folosid IQ_ul altora, pune lauri. Factorul lor comun, problemă delicată în matematică, este timpul. Cât se întinde depinde de rival.
În fine, toate măriile, nu numai poeții, își au pălăriile. Fiecare după posibilitați. Nu am pretenții și nu sunt rivalul timpului. Salutare taică și noroc!( pălăria o flutur cu dreapta).
În zadar vrei să vezi timpul,...il putem vedea ,este pe chipul nostru!
De-ți pune timpul cunună
și te face genial,
îți dă șansa ca în lume
să ajungi al său rival.....este oarecum paradoxala aceasta genialitate pentru ca ar presupune ca timpul este detinatorul unui IQ suprem!
cu bine!
Tema trecerii timpului, o temă mult bătătorită de poeți de-a lungul vremii, dar nu aceasta este problema, fiecare exprimare poetică poate fi diferită și poate încânta în felul ei, însă exprimarea de aici e greoaie și anapoda. Sunt și câteva ruperi de ritm.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE