Joc divin – lene trecătoare

[Duort Anicu]

Demult, în pruncia purității,

am furat Gândirii-un gând,

l-am pus în oblonul vieții,

l-am dat unui om de plug.

I-am spus să-și are ogorul,

unde-i pământul mai bun,

căci pe unde-a trece plugul,

va călca norocul strâmb.

Cu potcoava lui de aur,

i-a-ndesat sămânța-n prund

și-ajutat de vreme bună,

i-a umplut hambarul lung.

 

Îmbuibarea peste noapte

i-a smintit purtatul bun,

tulburelul îngâmfării

a făcut să-și piardă simțul

…i-a pus coadă de păun.

A purces să-și schimbe look-ul,

cerculețe de tutun

se-nvârteau pe cap ca nimbul

și-l făceau să vază strâmb.

Țoiul lui sorbea finețuri,

ploșnițe-aduse din prun

îi dansau cu neuronul

turmentat de traiul bun.

 

Să îndrept a lui purtare,

i-am scos măgarul în drum

și în jur am pus să-i zboare

o mândrețe de tăun.

Pe covoru-i din spinare,

pofticios sclipește șaua,

iar oblâncu-i încărcat

ducea sceptrul și coroana

și năravul de-mpărat.

Cu urechea sa fudulă

simte pasu-mpovărat,

ce se luptă cu țărâna

și aeru-nfierbântat.

 

Tot cotind umblă năucul,

cu nas roșu, îmbufnat,

când în drum zări măgarul

ce gătase de mâncat.

-Hâm,

  ce pleașcă mi se-arată!

  Gata! Totul s-a schimbat!

  O să fie sărbătoare,

  mâine sunt Pașă în sat.

 

Măgaru-ascute copita,

vrea să-i curme ciripita,

dar - se-oprește încurcat.

Nasul lui a depistat,

duhoare prea măgărească

dinspre ființa omenească.

- Preamărite Măgar Mare,

   robul tău cere iertare.

Apoi, se apleacă rușinat

de gândul purtat în cap.

 

Stă netotu-n șa ca Pașa,

pe gură sloboade fum,

ce se mișcă-n rotocoale

și-l supără pe tăun.

Acum e-acum,

tăunul înfuriat

pișcă mârțoaga la spate

unde-i fundul mai bombat.

Se pornește hărmălaia,

fundu-i saltă sacadat,

copite zvâcnesc în zbor

să zdrobească pișcătoarea

ce-a mușcat sfredelitor.

Sceptrul zdobește coroana

scalp îi mută pe picior,

din șa zboară muritorul

lângă tufe pe răzor.

 

...Și, mai treaz ca niciodată,

șade omul răsturnat,

privindu-și în lung pămâtul

zice calm, îmbărbătat:

Cred că-i vremea să scot plugul,

...iaca-i timpul de arat.

M1. E destul’ o trântitură

      să revii pe calea bună!

M3. Dacă ți-e bine în țoale,

       nu mai scoate rotocoale!

M4. O-nțepătură de streche

       nu e floare la ureche.

       Ea-i dezbină pe măgari

       și de au botul în bani.

[Vasilisia Lazăr]

Asta ce-a fost? E atât de lungă și scrisă atât de anapoda, că m-ați pierdut pe drum. 

[bolache alexandru]

Din păcate este mult prea mare... Dacă ai putea restrânge ar atrage mai mult atenția...Și, mai treaz ca niciodată,

 

șade omul răsturnat,

 

privindu-și în lung pămâtul

 

zice calm, îmbărbătat:

 

Cred că-i vremea să scot plugul,

 

...iaca-i timpu

l de arat. 

Asta trebuie să rămână...

[Mihai Katin]

inteleg dorinta  moralizatoare dar   in general  asemenea  poeme  nu   exceleaza  in  lungime  ,este  nevoie  ca sa dam  cititorului  cat  mai   repede   povata  noastra  lirica!

toate  cele  bune!

[Mihaela Popa]

ludic, plăcut