Dumnezeu are un simț al umorului exagerat. Nu-i pun la îndoială planul complex, dar de data asta a sărit calul! M-am trezit peste noapte sau din senin cu o admiratoare. Încă nu sunt hotărât dacă ar putea să-mi fie fiică sau nepoată. O făptură superbă, frumoasă, inteligentă, cultă, devreme acasă. Forme bestiale, frăgezime demențială. Am crezut că doar îi face plăcere să discute cu mine, de-asta îmi caută compania, pentru vorbele de duh și sfaturile părintești. Încântat peste măsură de conversațiile spumoase, pline de miez, am observat târziu privirea plină de invidie ale bărbaților din jur. Făt-Frumos nu am fost niciodată, adorabil mai puțin, iar spre deosebire de frumușei, arătoși, musculoși sau înalți, mie mi-au fost necesare o mie de volume citite pentru fiecare milimetru de grăsime depus pe burtă. Nimic facil. Acum apare minunea asta care și-a făcut curaj să-mi spună că mă dorește și vrea să facă dragoste cu mine fără obligații. Doamne dacă nu mi-ai trimis-o la timp, de ce nu te-ai gândit și la piese de rezervă?

Vizualizări: 170

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mno, dacă-i inteligență înțelege.

Ce să înțeleagă? Că nici eu nu găsesc ceea ce-mi cere? Lăsând gluma la o parte, vă mulțumesc pentru că mă citiți.

Mihaela Suciu a spus :

Mno, dacă-i inteligență înțelege.

Dumnezeu are un simț al umorului exagerat....se stie  doar  ca  ingerii au   un suras!

un  text   placut  lecturii!

toate  cele  bune!

apai sa fie primit, as zice, daca tot a fost dat! :))

Vă mulțumesc pentru apreciere, mă bucur sincer că v-a plăcut.

Mihai Katin a spus :

Dumnezeu are un simț al umorului exagerat....se stie  doar  ca  ingerii au   un suras!

un  text   placut  lecturii!

toate  cele  bune!

  Mulțumesc, dar vedeți că și lupul bătrân ar mușca din cărniță fragedă, dar fără colți, degeaba... Vă mulțumesc și sper că ați zâmbit.

Chris a spus :

apai sa fie primit, as zice, daca tot a fost dat! :))

Cu alte cuvinte, v-a pus Dumnezeu mâinile în cap. :))

Făt-Frumos nu am fost niciodată, adorabil mai puțin, iar spre deosebire de frumușei, arătoși, musculoși sau înalți, mie mi-au fost necesare o mie de volume citite pentru fiecare milimetru de grăsime depus pe burtă.

Poate că volumele acelea sunt de vină. :)

Da, cărțile alea clar sunt de vină. Mulțumesc pentru apreciere.

Vasilisia Lazăr a spus :

Cu alte cuvinte, v-a pus Dumnezeu mâinile în cap. :))

Făt-Frumos nu am fost niciodată, adorabil mai puțin, iar spre deosebire de frumușei, arătoși, musculoși sau înalți, mie mi-au fost necesare o mie de volume citite pentru fiecare milimetru de grăsime depus pe burtă.

Poate că volumele acelea sunt de vină. :)

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce eram ... a utilizatorului Monica Pester
"Monica, poemul tău e o elegie a desprinderii, unde sunetul timpului („orologiul în…"
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ce eram ... a lui Monica Pester
cu 33 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a utilizatorului Mihaela Popa
"Dragă Mihaela, poemul tău nu vorbește despre absența mamei, ci despre absența mamei dorite –…"
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a lui Mihaela Popa
cu 53 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Poemul acesta e ca o liturghie a zăpezii, unde ninsoarea nu acoperă doar pământul, ci și…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Înzăpezit a lui Dumitru Mocanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Dragă Giorgiana, poemul tău construiește o metaforă centrală puternică – oceanul – ca…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Ne simțim adesea copleșiți de un ocean de emoții ale căror valuri nu le stăpânim, ele ne…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vecinătate a lui Ana-Maria Butuza
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"O confesiune dramatică în care ne regăsim, cu aceleași vise tulburi, stranii și…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Poetul a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Un text în genul pamfletului ironic și adesea dur, fără menajamente, cu un limbaj frust…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Realități a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Realități a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un lamento dramatic despre decadența valorilor la care asistăm cu stupoare în aceste vremuri…"
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frecvență eminesciană a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc!"
cu 8 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Da,se pot considera fabule, dar le lipseşte MORALA - esenţială acestei specii. De asemenea, trebuie…"
cu 9 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubitul nostru Emin.... (In memoriam Mihai Eminescu) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc frumos, domnule Grig Salvan!"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Iubitul nostru Emin.... (In memoriam Mihai Eminescu) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor