O scriere de genul ,,memorii", poate fi utilă, înduioșătoare, sau ușor hilară. Depinde de măsura cu care o cântărește cititorul, stăpânul nerecunoscut al autorului care nu urmărește faima.

                                           *

   Mă asemănam cu iarba. Nu înfloream niciodată pentru nimeni, dar eram mereu proaspătă în ,,verdele" meu, pentru pașii ce doreau să mă calce, mereu plină de compasiune. O inimă obosită, ce-și știa pe de rost zvâcnirile. Nu contemplam, ci mă lăsam contemplată și trăiam doar extazul de a cunoaște subiectul privirii, fără a gusta nicio adiere din spațiul grănițuit dintre mine și el. Trăiam un nihilism tămâiat cu bună cuviință, sau poate cu recunoștință pentru pământul în care prinsesem rădăcini și pe care îl intuiam a fi bun, luat din șesul unde își are originea matricea indestructibilă a lumii. 

   Mai știu că aveam un dor nebun de o dezrădăcinare.  Nu a tălpilor mele, ci a minții. Aveam o umbră, poate dintr-o trecută existență, care îndesa în mine un zbucium irațional și îmi desena sinuoasa senzație că nu-mi mai aparțin dacă rămân la îndemâna oricui vrea să mă îmbrățișeze, sau să mă pălmuiască, după bunul plac și după circumstanțe, că sunt total nefolositoare tocmai pentru că eram de neînlocuit, dar și că aveam să întâmpin obstacole insurmontabile dacă îmi voi dori să nu mai depindă nimeni de ajutorul meu, de părerea mea.

   Atunci am hotărât să mă las părăsită de gardianul din mine, cel care îmi păzea amintirile, experiențele, care compara și analiza cu o oarecare ticăloșie grandoarea idealurilor și nesiguranța realizărilor, într-un mod atât de introspectiv, încât eram practic propriul meu despot, încoronat cu o continuă preocupare și prigonit cu șansa libertății mele. 

   Acum continui să observ miezul minuscul al tuturor lucrurilor. Îmi place să privesc doar din acest unghi. Dar nu-mi mai pasă dacă sunt pentru ceilalți infinitul, sau doar o fărâmă de îndoială, iar darul de a-i trece prin poarta strâmtă a iertării, îmi dă o putere colosală.

   Acest curaj al propriei umilințe mă transformă într-un discipol al vieții și are un gust dulce în echilibrul dintre mine și cei care, într-o continuă atitudine incorectă, își clădesc evanescența în ochii mei. Încă mai cred că pământul în care am prins rădăcini este bun, luat din șesul unde își are originea matricea indestructibilă a lumii. Mă asemăn cu iarba.

Vizualizări: 95

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Uneori mă asemănam cu un punct - static, abstract, ca un nimic incolor și fără viață. Comparația cu „firul ierbii” mi-a plăcut și aplaud în același timp un eseu scris frumos, cursiv, elegant.

Vă mulțumesc mult pentru aprecieri,  doamnă Dorina Pop! Am ales ,,firul ierbii" pentru că orice gând profund va putea să observe dincolo de el: soare, nori, vânt, ploaie, secetă. Da, ne putem simți uneori un ,,nimic incolor", dar,  în fond, suntem atât de multe: strămoși, educație,  voință, cultură,  mediu ș.a.

Pop Dorina a spus :

Uneori mă asemănam cu un punct - static, abstract, ca un nimic incolor și fără viață. Comparația cu „firul ierbii” mi-a plăcut și aplaud în același timp un eseu scris frumos, cursiv, elegant.

 Frumos, e aici un condei cu vădite calități literare. "Fuga în memorie" e o sintagmă consacrată literar de scriitorul și publicistul Vasile Iancu, membru USR (vol. "Fuga în memorie", editura "Junimea", Iași, 2003). E o coincidență folosirea sintagmei sau o preluare asumată? Dacă e preluare, ghilimelele se impun la întreaga sintagmă. 

Vă mulțumesc mult pentru vizită și apreciere,  domnule Gheorghe Pârlea! Mă încântă și mă încurajează foarte mult cuvintele dumneavoastră! Cât despre titlu... înseamnă că este o teribilă coincidență. Nu am cunoscut că există volumul la care ați făcut referire. Oricum, semantica ,,fugii" mele este diferită, pentru că e de și în ,,memorii", nu în ,,memorie". Am oscilat mult când am ales titlul, dacă să fie un efect expresiv al textului, sau să cuprindă o nuanță generală. Am optat pentru cea de-a doua variantă, gândindu-mă să fiu fidelă stării sufletești care mă cuprinsese, pentru că vorbeam despre mine. Nu e ușor s-o faci, mai ales dacă vrei să transmiți cu sinceritate.  Ghilimelele au fost puse nu pentru că aș fi știut despre o sintagmă consacrată, pe care doream asumat să o preiau, ci doar pentru a sublinia sensul contradictoriu al fugii mele. Sunt direcții opuse de a privi lucrurile chiar și în text. O a doua variantă de titlu ar fi fost ,,Pe furiș prin iarbă", dar mi s-a părut că mă izolez de curajul de care fac vorbire... real fiind.
Gheorghe Pârlea a spus :

 Frumos, e aici un condei cu vădite calități literare. "Fuga în memorie" e o sintagmă consacrată literar de scriitorul și publicistul Vasile Iancu, membru USR (vol. "Fuga în memorie", editura "Junimea", Iași, 2003). E o coincidență folosirea sintagmei sau o preluare asumată? Dacă e preluare, ghilimelele se impun la întreaga sintagmă. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Apreciez mult profunzimea cu care ați citit aceste rânduri. Uneori, rolul versurilor nu este…"
cu 50 minute în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, doamnă Lazăr, pentru lectură și pentru timpul acordat unei analize atente și profunde a…"
cu 5 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Vă mulțumesc, Chris, pentru apreciere!"
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Plecarea ca un apus. Frumos chiar daca trist. Citit cu placere, "
cu 7 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii!"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Apusul de neoprit a lui Dumitru Mocanu
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luntrea de opal a utilizatorului Alina Ilie
"Un poem greu precum rusinea dusa pe umeri. Aceste doua imagini mi-au placut in mod…"
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce eram ... a utilizatorului Monica Pester
"Monica, poemul tău e o elegie a desprinderii, unde sunetul timpului („orologiul în…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ce eram ... a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a utilizatorului Mihaela Popa
"Dragă Mihaela, poemul tău nu vorbește despre absența mamei, ci despre absența mamei dorite –…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a lui Mihaela Popa
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înzăpezit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Poemul acesta e ca o liturghie a zăpezii, unde ninsoarea nu acoperă doar pământul, ci și…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Înzăpezit a lui Dumitru Mocanu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Dragă Giorgiana, poemul tău construiește o metaforă centrală puternică – oceanul – ca…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ocean a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 15 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ocean a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Ne simțim adesea copleșiți de un ocean de emoții ale căror valuri nu le stăpânim, ele ne…"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vecinătate a lui Ana-Maria Butuza
cu 15 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vecinătate a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"O confesiune dramatică în care ne regăsim, cu aceleași vise tulburi, stranii și…"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Poetul a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor