Coloana Timpului

[Corneliu Neagu]

Când ajungi la Politehnica din București, venind dinspre Splaiul Independenței, vei vedea în fața clădirii rectoratului o coloană care seamănă, în mare măsură, cu inegalabila operă de artă a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Datorită acestei asemănări, nici nu s-a bucurat de prea multă atenție din partea privitorilor care au trecut pe lângă ea. De altfel, nici gorjenii n-au prea înțeles, o lungă perioadă de timp, ce valoare estetică și simbolică are coloana lui Brâncuși, numind-o, peiorativ, „Sula lui Tătărăscu”. Revenind la coloana din Politehnică, realizată de sculptorul P. Badiu în 1990, sub denumirea „Coloana Timpului” (sau „Joc cu infinitul”), voi încerca să explic interpretarea mea estetică și simbolică asupra acestei opere de artă. Această interpretare se bazează pe observația că opera sculptorului P. Badiu conține un șir de elemente geometrice care se repetă după o altă logică decât cele din „Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu. În primul rând, elementele din „Coloana Timpului” nu au simetria pe care o găsim în „Coloana Infinitului”. În al doilea rând, fiecare element din „Coloana Timpului” este răsucit, cu un anumit unghi, față de elementul anterior. Ca urmare, presupunând că elementele care compun această coloană sunt identice, fiecare dintre colțurile omoloage se găsesc pe câte o curbă elicoidală: în total opt curbe diferite, patru câte patru având același pas al elicei, însă decalate pe același cilindru cu un sfert de cerc.

Această geometrie particulară conduce la o percepție vizuală care, la prima vedere, pare bizară: coloana se vede înclinată indiferent din ce loc ai privi-o. Tocmai această caracteristică îi dă operei lui P. Badiu originalitate și valoare. Ea ne face să înțelegem că atât timpul, cât și curgerea vieții, sunt entități abstracte imperfecte, cu valențe și interpretări diferite pentru fiecare dintre noi.

Consider că o copie, la o scară mai mare si dintr-un material cu valoare estetică superioară, ar putea evidențía mai pregnant atributele pe care le-am menționat mai sus. Interpretarea mea privitoare la opera sculptorului P. Badiu am transpus-o în poemul „COLOANA TIMPULUI”, pe care îl redau mai jos.

COLOANA TIMPULUI

Trecând grăbit pe lângă ea părea că-i dreaptă,
urcând din soclu treaptă după treaptă,
cu romboizi articulați, cu fețe inegale,
ducând spre cer misteru-alcătuirii sale.
Simțeam privind-o că se rupe timpu-n două,
din era veche se năștea o eră nouă,
venind cu întrebări peste mai vechi rutine
ce dispăreau din calea marilor destine.

Îmi întorceam privirea-n urmă încă-o dată,
fiind cuprins de o neliniște ciudată,
și căutând mai bine-n miezul de coloană
parcă simțeam mirajul sfânt dintr-o icoană
ce-mi aducea în ochi misterul dintr-odată
din șirul proiectat pe zarea-ndepărtată.
Înțelegeam că orice romboid, în parte,
dădea coloanei zvelte un tipic aparte,
că se prindea rotit cu cel din urma sa
c-un unghi atât de mic că-abia-l puteai vedea.
Și pe întreaga înălțime profilată
coloana se zărea-nclinată, dintr-odată,
iar tot ce la-nceput părea perfect în zare
era doar simpla mea credință trecătoare,
fără să știu că în coloană stă cifrat
destinul marelui artist, prefigurat.

N-a căutat, precum Brâncuși, perfecțiune,
în opera lăsată el dorind a spune
că tot ce-i omenesc, prin vorbă sau prin faptă,
e imperfect, precum coloana lui ne dreaptă.

[Herțeg Claudia (Mota)]

Superbă descrierea din poem, m-a făcut să-mi doresc să o văd! Vă cred! Felicitări!

[Corneliu Neagu]

Le mulțumesc tuturor celor care au citit eseul și poemul (mulțumesc Claudia!). Cred că sunt cel care a intuit, pentru prima dată, valoarea estetică și simbolică a acestei coloane. Nu-l cunosc personal pe autor (P. Badiu), nu l-am găsit nici pe internet. S-ar putea ca el să nu fi fost conștient că a realizat o capodoperă (poate nu știe nici acum). Nu contează, important este că a realizat-o.

[Ada Nemescu]

Sub impresia ultimelor texte care vă poartă semnătura, am căutat încă ceva... am găsit această postare care îmi scăpase.

Frumoasă expunere, remarc în mod deosebit *atât timpul, cât și curgerea vieții, sunt entități abstracte imperfecte, cu valențe și interpretări diferite pentru fiecare dintre noi.*

Despre versuri, ce pot spune? sunt explicite, în acelaşi timp îndemn dar şi chemare.

Finalul, ca de obicei, o semnătură care vă reprezintă.

N-a căutat, precum Brâncuși, perfecțiune,
în opera lăsată el dorind a spune
că tot ce-i omenesc, prin vorbă sau prin faptă,
e imperfect, precum coloana lui ne dreaptă.

cu plăcerea lecturii, aDa

[Corneliu Neagu]

O bucurie incomensurabilă pentru mine, Anda Nemescu, că ați ajuns și la acest eseu, pe care eu îl consider o creație de o excepțională originalitate! Împreună cu celălalt eseu "Mișcarea defragmentată", pe care l-am publicat tot aici, mai înainte, le consider repere majore în parcursul meu literar. Mulțumesc cu cele mai frumoase gânduri!

[Pop Dorina]

Interesant eseu, explicite versuri. Am citit cu interes. Felicitări!

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc Dorina Pop, pentru popas, lectura eseului și aprecieri!

Pop Dorina a spus :

Interesant eseu, explicite versuri. Am citit cu interes. Felicitări!

[Corneliu Neagu]

Acesta este comentariul lui Ion Ciucur postat în TRIBUNA SENIORILOR, despre care autorul spune ca a fost scris inițial aici, dar a fost șters (de către cine și de ce oare?)

Domnule Prof, Corneliu Neagu. Cea ce voi spune mai jos, am scris într-un cometariu la Postare Coloana Timpului. Am urmărit să văd reacțiile dar, surpriză: nu am mai găsit comentariul. Nu tiu ce s-a întâmplat dar cum până acum n-a mai apărut. Dacă a fost eliminat de cineva, îmi pare rău pentru ei dar am hotărât să postez din nou:: „Am citit cu atenție descifrarea dată de dvs Coloanei Timpului. Mi-am amintit cât de mult m-a afectat în sens pozitiv, capacitatea unor oameni de a citi sau privi printre rânduri o operă de artă ca apoi să între în mintea și gândurile autorului și să spună cu precizie care este mesajul ce ni se transmite de către creatorul acelei opere. Nu știu dacă P. Badiu a gândit la fel cu dvs, dar precizia cu care scoateți din formă conținutul așa încât nu lasă loc de variante, mă uimește. Este un talent rar, specific criticilor de artă. Nu eram străin de astfel de dar Dumnezeiesc. Cu vreo trei ani în urmă, l-am rugat pe cunoscutul scriitor, eseist, critic literar, expert în geopolitică și excepțional iubitor al culturii românești, diplomatul Dorin Popescu pe care-l puteți admira pe micile ecrane pentru verdictele sale anticipative privind predicția geopolitică în domeniul evenimentelor din Ucraina, să citească și să spună ceva despre romanul „LAZĂR – prețul unui crez” scris de mine.

Printre altele, a spus:

„Cele trei planuri se suprapun și se combină permanent și convingător în trama epică a lui “Lazăr”. Lazăr Marin nu este numai eroul inventat al unei narațiuni neutre despre forța credinței proprii, este mai ales arhetipul românului traumatizat de infernul bolșevic, martor și complice al propriei disoluții și, la limită, este vocea textuală a unei tragedii a autorului însuși, semnul unei biografii care își maschează autenticitatea încifrând în altul sensurile și întrebările ei.

“Lazăr. Prețul unui crez” este, de fapt, o confesiune a credinței proprii.

Lazăr Marin este deopotrivă semnul textual al Învierii biblice din morți a unei lumi arestate de istorie, numele unui “bandit din munți” (în limbajul de epocă al Securității), numele unui erou care construiește rezistențe într-un univers paralizat, personaj principal într-o poveste despre credințe și, mai ales, Lazăr Marin este Ion Ciucur, povestea autobiografică a propriilor credințe.”

Am rămas uimit de concluzie. Nu am avut niciodată în minte această orientare a narațiunii, dar, gândindu-mă bine, îmi dau seama că am ales fără să conștientizez, întâmplări, locuri și gânduri pe care Dorin Popescu le-a găsit în romanul autobiografic „DESTINUL MEU - memoriile unui ofițer de miliție” pe care-l citise anterior.

Așadar, domnule profesor Corneliu Neagu, ca și Popescu Dorin, aveți capacitatea de învidiat să pătrundeți profund în gândurile creatorului de artă așa încât, privind forma să-i descifrați conținutul. Iar cuvintele alese, frumoase, fac din lucrarea pe care o elaborați un deliciu care îți face viața frumoasă citindu-le, Felicitări!

N-am mai avut timp să corectez postarea pe care, din cauza bolii de Parkimson o scriu greu, așa că rog cititorii să treacă peste greșelile strecurate. Mulțumesc!