Străbunica

[Corneliu Ion]

Străbunica

Pe linie maternă mă trag dintr-un neam longeviv. Ambii bunici au trecut la cele veșnice la peste 80 de ani, când eu eram deja în plină tinerețe. Mai mult chiar, mama bunicii mele, străbunica, a decedat la 99 de ani, stingându-se doar cu câțiva ani înainte de nunta mea.

Străbunica, sau Mica, așa cum îi spuneam noi toți, era o femeie voluntară, care trecuse prin multe în viață. Era născută probabil prin anii *90 ai secolului al XIX-lea, pentru că în anii „Războiului cel Mare”, cum îi spunea ea primului război mondial, avea deja doi copii și își amintea perfect acele vremuri. Pentru mine, adolescentul avid de povestiri cu tentă patriotică și eroică, auzite direct de la cei care trăiseră pe viu acele evenimente, străbunica a fost o adevărată bibliotecă vie.
Mai ales seara, când o găseam în camera ei mai puțin ocupată cu altele, nu mai scăpa de mine, draga de ea, până nu-mi povestea din tot ce văzuse în viață. Îmi dădea doi, trei, covrigi lereșteni, galbeni și răsuciți, făcuți în casă chiar de ea și stăteam la povești până seara târziu. Apropo, ați mâncat vreodată covrigi lereșteni? Doamne, erau o minunăție! Acum, eu nu știu să spun dacă erau specifici doar Lereștiului, dar eu unul nu am mâncat covrigi din aceștia atât de buni, decât de la Mica și de la bunica, fiica ei!

La venerabila vârstă a Domniei Sale, străbunica era de o vivacitate extraordinară. Nimic nu i se părea a fi prea greu, indiferent despre ce ar fi fost vorba.

Mi-aduc aminte că ultima dată când am văzut-o în viață, Dumnezeu să o odihnească în pace, era încă în plină putere, la 86 de ani. Dis-de-dimineață își punea pe umăr desaga cusută chiar de ea și se pregătea de plecare.

Bunica, cu un zâmbet șugubăț în colțul gurii, o întreba cu glasul ei molcom, cu accentul specific zonei:

- Mică, da unde pleci așa dimineață?

- Ei, tu, până colea, la târg! Mă întorc repede...

- Păi, mai stai oleacă, că acum vine rata!

- Dă-o boalii de rată! Cine se suie în aia, să respire aerul ăla?

„Colea, la târg” însemna că se duce la piața din Câmpulung Muscel, adică vreo 8-9 km, pe jos. Eu și verii mei nu ne-am fi dus pe jos nici măcar până la Voinești, primul sat spre Câmpulung, la o aruncătură de băț față de Lerești. Și, slavă Domnului, eram mulți, pentru că bunica avusese șase copii, iar la rândul ei, bunica provenea dintr-o familie în care fuseseră șapte frați și surori.

Ce amintiri parfumate îmi trezește această simplă și ușoară zicere a străbunicii: „colea, la târg!” Niciodată nu am văzut-o pe Mica, de altfel nici pe bunica, îmbrăcate decât în costum național, specific zonei. Odată, cu nonșalanța specifică vârstei, am întrebat-o:

- Măi Mică, de ce te îmbraci tu mereu în costum popular? Uite, vremurile s-au schimbat, acum femeile se îmbracă în rochii, taioare, bluze. Doar voi, femeile bătrâne, mai purtați costum popular!

- Dragul Micii, nu pot să mă îmbrac nemțește, că mi-e rușine! Cum să umblu io așa, ca alea care nu știu să împungă un câine în fund cu acul și de-asta cumpără totul de-a gata? Io îmi fac singură straiele astea, pe măsura mea, cum îmi plac mie, în culorile și modelele pe care le-am văzut la mama mea!

- Bine Mică, cu hainele, hai să zicem, că așa ai pomenit de când te știi, dar de ce nu te duci, de exemplu, cu autobuzul la Câmpulung? Că ajungi imediat și nici nu mai cari desaga aia în spate, atâția kilometri!

- Dragul mamei, io nu pot să mă sui în cutia aia, în înghesuiala aia! Ș-apoi, cine poate să respire aerul ăla din drăcovenie, nu ai văzut cum pute a pucioasă? Io merg până la târg cu Paraschiva și Vetuța, vecinele mele și până să apucăm să povestim de copiii și nepoții noștri, gata, am și ajuns!

Așa era străbunica mea! Mi-am adus aminte de ea, Dumnezeu să o odihnească în Împărăția Sa, acum vreo 10 zile, când asemenea Domniei Sale, simțindu-mă încorsetat și limitat de toate aberațiile vremurilor noastre, am zis și eu, simplu: chiar dacă vara aceasta vacanța mea este total compromisă, ia să mă duc măcar „colea, la târg”, cum spunea draga de străbunica!

Adică la Bran, unde eu și soția mea ne simțim ca acasă, de mulți ani.

[Chris]

bunicii si strabunicii sunt universul copilariei noastre si intotdeauna le vom mentine vie amintirea prin asemenea omagii...

[Sofia Sincă]

Amintiri, dragi amintiri întru cinstirea celor dragi. Sunteți bogat cu astfel de amintiri.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos!

Chris a spus :

bunicii si strabunicii sunt universul copilariei noastre si intotdeauna le vom mentine vie amintirea prin asemenea omagii...

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos pentru comentariu și pentru amabilitate! 
Mă bucur dacă v-a plăcut și da, am multe amintiri frumoase. De altfel, eu mă consider un povestitor, un om oarecare, care scrie despre experiențele sale de viață, încercând să le dea o formă cât mai plăcută. 

Sărut mâna!

Sofia Sincă a spus :

Amintiri, dragi amintiri întru cinstirea celor dragi. Sunteți bogat cu astfel de amintiri.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Emil Dumitru]

Am lecturat cu multă plăcere, mai ales că frazele citite, declanșau în memoria mea fragmente din copilărie.

Citeam și, gândul îmi fugea la bunica mea... la bunicul meu, cel mai blajin om din copilăria mea. 

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere!

Fără îndoială, cum trecem de pragul maturității depline și pășim, din ce în ce mai șovăitori, pe tărâmul plin de nostalgie al vârstei a III a, descoperim că avem lăsată în urmă o întreagă experiență de viață, pe care doar propria noastră rațiune și construcție psihică interioară o poate clasifica și eventual, releva. Cel puțin aceasta este opinia mea.
Vă doresc numai bine, domnule Emil Dumitru!

Emil Dumitru a spus :

Am lecturat cu multă plăcere, mai ales că frazele citite, declanșau în memoria mea fragmente din copilărie.

Citeam și, gândul îmi fugea la bunica mea... la bunicul meu, cel mai blajin om din copilăria mea.