Teodorina Lu' Vânju (fragment din romanul în lucru „„Măriuca”)

[Lucian Ioan Domsa]

      Teodorina lu’ Vânju a căscat prelung. S-a apropiat de sobă și a ridicat capacul oalei în care fierbeau câteva sarmale. A adulmecat lacomă mirosul ce a cotropit întreaga încăpere. Apoi a deschis ușița de la sobă ca să mai pună un buștean pe foc. Flăcările au surâs, luminându-i trăsăturile aspre, zbârcite și ofilite de trecerea anilor. A luat o lingură de lemn și a ridicat o sarma până la nivelul gurii. Stropii grei de zeamă s-au prelins de pe lingură înapoi în oală. Bătrâna a oftat, simțind că gura i se umple cu salivă de prea multă poftă. A suspinat și a-nceput să sufle peste sarmaua aburindă, încercând s-o răcească, s-o poată mânca. A-nchis ochii și a mușcat cu poftă jumătate din sarma, simțind cum limba-i arde, iar gura i se umple de foc. Și-a șters cu mâneca lacrimile ce i-au apărut în colțurile ochilor și a continuat să mestece, în pofida arsurii. Cealaltă jumătate a-nghițit-o pe nerăsuflate, de parcă întreaga gură i s-a obișnuit cu arsura. Apoi, mestecând, s-a apropiat de masă și a luat de pe polița de deasupra o sticlă colbuită, plină pe trei sferturi cu un lichid gălbui.

Și-a turnat într-un pahar doar două degete și a-nchinat. „Pentru Niculaie!”, a rostit ea și a băut totul dintr-o singură înghițitură.

      „Teodorinăăăă!”, s-a auzit o voce afară-n întuneric. Bătrâna a pus paharul pe masă și a ciulit urechile, mormăind nervoasă: „No, șine-i?” A ieșit în târnaț și a deschis ușa. Frigul de afară a intrat neinvitat înăuntru, făcând-o pe femeie să tremure. „Teodorinăăăă!”, a continuat altă voce, asemănătoare cu prima. „Șine-i acolo?”, a-ndrăznit Teodorina, încercând să deslușească în întuneric chipurile celor de pe uliță. „Îi voie la colindat?”, a-ntrebat o voce răsunătoare de flăcău, iar bătrâna a dat din mână. „Îi voie, îi voie! Da’ colindaț' d-acolea din drum!”, a strigat ea. Apoi s-a-ntors în casă ca să-și tragă cojocu-n spinare...

[Vasilisia Lazăr]

Captivant și bine scris, dar... prea puțin.