N-am timp

[Corina Militaru]

        Cristina aruncă telefonul pe masă. Ziua de muncă începuse. Nici nu ajunsese la firmă şi telefonul începuse să sune. Se uită la ceas. Era târziu. Trebuia să se grăbească. Avea o întâlnire cu un client la prima oră. Îşi termină cafeaua automat fără să-i mai simtă gustul, îmbrăcă sacoul, luă geanta şi ieşi în viteză pe uşă. Coborî scările blocului recapitulând planul pentru acea zi. Pe hol amestec de mirosuri. Parfumul vecinei de la patru, probabil trecuse înaintea ei, iz de legume fierte, vecina de la doi gătea întotdeauna dimineaţa devreme şi, ca să pună capac, miros înecăcios de la pisicile din jurul blocului. Se învăţaseră să-şi facă nevoile pe scară. „Abia aştept să mă mut de aici!”  murmură ea. Muncea mult, firma mergea bine şi spera ca într-un an să-şi contruiască o căsuţă undeva la marginea oraşului. Îşi cumpărase terenul cu trei luni în urmă. Visul căpăta contur şi-şi promisese că, după mutare va începe să se ocupe şi de sufletul ei. Acum nu avea timp.
         Ieşi din bloc. Cât pe ce să se împiedice de o doamnă în vârstă. Respirând greu se oprise în mijlocul aleii care ducea la intrarea în bloc. Două sacoşe voluminoase se odihneau lângă ea ocupând drumul. Bătrâna doamnă îşi trăgea sufletul. Cristina păşi peste una dintre sacoşe încercând să-şi vadă de drum, ascultând distrată scuzele doamnei.
- N-am mai putut maică. Le iau numaidecât!
- Gata! Am trecut! îi zâmbi reţinut Cristina depăşind-o.
- Maică!
- Da! răspunse ea femeii, consultându-şi exasperată ceasul.
- N-ai putea mata să mă ajuţi...
- Ah! Îmi pare rău! N-am timp, trebuia să fiu deja la serviciu.
- Bine maică! Înţeleg. E greu în ziua de azi. Ştiu că am şi eu un ficior şi...
- Îmi pare rău, mă grăbesc! strânse Cristina umerii a neputinţă şi se îndreptă sprintenă spre parcarea de lângă bloc.
         Porni maşina şi plecă în viteză. Nici nu ieşi din cartierul ei că, telefonul sună iar. „Domnul Popescu! Ce-o fi păţit?„  se întrebă ea.
- Buna dimineaţa, domnul meu!
- Sărut mâna, doamnă. Ce faceţi?
- Acum, la volan! În drum spre firmă. Cu ce vă pot ajuta?
- Am probleme cu aparatul. Puteţi trimite pe cineva să-l repare?
- Sigur! Îl trimit pe George şi vă rezolvă!
        După ce aruncă telefonul pe bancheta din dreapta, Cristina se uită iar la ceas. Nu stătea prea bine cu timpul, iar drumul era aglomerat ca de fiecare dată dimineaţa. Se strecura printre celelalte maşini încercând să mai câştige câteva minute. Îşi făcea calcule, avea patru intersecţii de trecut. Dacă prindea verde la toate, ajungea la timp. Dacă nu... Se apropie de prima intersecţie. ”Aşa verdee!” se bucură ea. „Poate că cineva acolo sus ţine cu mine!” Cu ochii la drum pipăi şi luă telefonul care suna iar.
- Neaţa Cris!
- Neaţa! Ce faci? recunoscu Cristina vocea prietenul ei Mihai.
- Chiar te interesează? Ai trecut pe lângă mine şi nici nu m-ai văzut! spuse Mihai necăjit.
- Te rog, nu fii rău! Deocamdată văd doar asfalt, încercă să-l împace Cristina.
- Iar eşti în criză de timp?
- Păi cum altfel! Forma care m-a consacrat.
- Mai pune şi tu frână că o iei razna! Acum că înnebuneşti tu nu-i mare lucru, dar îi zăpăceşti şi pe cei din jur! o tachină Mihai.
- Aa... nu-i drept, nu-i drept! O să mă opresc eu la timpul potrivit.
- Ca exerciţiu, pune o frână azi la prânz.
- Nu azi te roog ! Nu am timp!
- De ce nu mă mir? Atunci ne vedem după-amiază.
- Te sun eu când termin!
- Asta nu-mi miroase a bine! Ce-ar fi să te sun eu ca să termini.
         Cristina simţi tristeţe dincolo de veselia afişată de Mihai. Ştia că o înţelege, dar intuia şi nevoia lui de a petrece mai mult timp împreună. Încă nu putea, dar îşi propusese ca în viitorul apropiat se se dedice relaţiei, să întemeieze familia mult visată de ei. Telefonul sună iar,
- Bună dimineaţa, Ralu. Ce-i!
- Bună dimineaţa. A venit deja, domnul Vasiliu. Ce-i zic?
- Vin şi eu imediat! Ţine-l de vorbă, fă-i o cafea! Nu ştiu! Găseşti tu ceva!
- Bine, bine, o să-l ţin de vorbă. Numai să nu dureze mult!
- Nuu, ajung în câteva minute. Aa! Era să uit! Trimite-l pe George la domnul Popescu. Are probleme cu aparatul.
        Aruncă iar telefonul pe bancheta din dreapta. Se uită la ceas. Târziu, dar mai avea o intersecţie şi ajungea. Privi de departe semaforul încercând să vadă cum stă cu norocul. Era roşu. Cinci, patru, trei, doi, unu, se schimbă în verde când mai avea câţiva metri până la el. Făcu o manevră de schimbare a benzii pentru a-şi păstra viteza şi intră în intersecţie. Câteva secunde de bucurie că a prins verde, uimire transformată în groază şi durere provocată de o maşină care venea din dreapta cu viteză. Apoi întuneric.
        Timp nemăsurat, spaţiu neclintit, realitate dizolvată în nimic.
        Când se trezi îşi simţi toată fiinţa ghemuită în ochi, singurii care mai puteau mişca. Prin fereastră văzu crengile înflorite ale unui cais. Revărsare de alb presărat pe crengi în forma delicată a petalelor, ce se lăsau privite parcă pentru prima oară. Încercă să-şi dea seama unde este. Mătură cu privirea salonul de spital. Îl văzu pe Mihai. Îi vorbea dar nu-l înţelegea. Ochii ei căutară iar fereastra, florile de cais. Albul lor o chema irezistibil, de parcă din el ar fi putul extrage sensul vieţii. O lacrimă se adună în colţul ochilor ca un bob de cristal, vorbind despre neputinţa reîntoarcerii florii de cais la boboc.

***

        Cristina se trezi brusc din somn. Nu auzise alarma. Se uită la ceas. Era târziu. Trebuia să se grăbească. Avea o întâlnire cu un client la prima oră. Se pregăti repede, îşi bău cafeaua automat fără să-i simtă gustul, îmbrăcă sacoul, luă geanta şi ieşi în viteză pe uşă. Coborî scările blocului recapitulând planul pentru acea zi. Pe hol amestec de mirosuri. Parfumul vecinei de la patru, probabil trecuse înaintea ei, iz de legume fierte, vecina de la doi gătea întotdeauna dimineaţa devreme şi, ca să pună capac, miros înecăcios de la pisicile din jurul blocului. Se învăţaseră să-şi facă nevoile pe scară. „Abia aştept să mă mut de aici!” murmură ea. Muncea mult, firma mergea bine şi spera ca, într-un an să-şi contruiască o căsuţă undeva la marginea oraşului. Îşi cumpărase terenul cu trei luni în urmă. Visul căpăta contur şi-şi promisese că, după mutare va începe să se ocupe şi de sufletul ei. Acum nu avea timp.
        Ieşi din bloc. Cât pe ce să se împiedice de o doamnă în vârstă. Respirând greu, se oprise în mijlocul aleii care ducea la intrarea în bloc. Două sacoşe voluminoase se odihneau lângă ea ocupând drumul. Bătrâna doamnă îşi trăgea sufletul. Cristina păşi peste una dintre sacoşe încercând să-şi vadă de drum, ascultând distrată scuzele doamnei.
- N-am mai putut maică. Le iau numaidecât!
- Gata! Am trecut, îi zâmbi reţinut Cristina depăşind-o.
- Maică!
- Da! răspunse ea femeii, consultându-şi exasperată ceasul.
- N-ai putea mata să mă ajuţi...
        Zorită, vru să se scuze faţă de bătrână, dar ceva o reţinu. Faţa blândă, ochii încă luminoşi, părul alb ca neaua. Acel alb imaculat parcă-i vorbea despre ceva nelămurit. Fără să ştie de ce, luă sacoşele grele în câte o mână şi se îndreptă către intrarea în bloc întrebând:
- La ce etaj mergeţi?
- La patru, maică... Să trăieşti!
- Lasă mamaie! Nu-i mare lucru!
- Am şi eu ficior. La el merg. El săracu n-are timp...
        Cristina gândi că nici ea nu are. O lăsă pe bătrână în faţa uşii fiului ei şi apoi coborî scările în fugă. Se uită la ceas. „ Nu mai ajung!” gândi şi încetini pasul. O sună pe Ralu, mâna ei dreaptă.
- Ralu! Nu ajung la întâlnire. Cere-i scuze din partea mea domnului Vasiliu şi reprogramează întâlnirea.
- Şi dacă nu vrea?
- Asta este! Am pierdut un client...
        Merse agale spre maşină, porni şi se pierdu în mulţimea de oameni grăbiţi să ajungă...

[Sofia Sincă]

Frumos! Două scenarii, ambele foarte posibile. Viaţa în viteză, angrenajul contemporan, uneori nu lasă timp pentru nimic. Prefer a doua variantă, prin care îmi place să gândesc, că bătrâna cu sacoşele a făcut să treacă ceasul rău şi maşina grăbită din intersecţie, care venea din dreapta.

''O lacrimă se adună în colţul ochilor ca un bob de cristal, vorbind despre neputinţa reîntoarcerii florii de cais la boboc.'' - superbă frază! Spune multe într-un stil deosebit de romantic.

E o încântare întotdeauna să citesc textele tale, Corina.

Apreciere, Sofy!

[Corina Militaru]

Multumesc din suflet, Sofy draga, pentru ca-mi esti mereu aproape.

Imbratisari,

Sofia Sincă a spus :

Frumos! Două scenarii, ambele foarte posibile. Viaţa în viteză, angrenajul contemporan, uneori nu lasă timp pentru nimic. Prefer a doua variantă, prin care îmi place să gândesc, că bătrâna cu sacoşele a făcut să treacă ceasul rău şi maşina grăbită din intersecţie, care venea din dreapta.

''O lacrimă se adună în colţul ochilor ca un bob de cristal, vorbind despre neputinţa reîntoarcerii florii de cais la boboc.'' - superbă frază! Spune multe într-un stil deosebit de romantic.

E o încântare întotdeauna să citesc textele tale, Corina.

Apreciere, Sofy!

[Ion Lazăr da Coza]

Mici greşeli. Semnul exclamării în loc de semnul întrebării. Blancuri după sau înainte de ghilimele. Virgule lipsă. De ex: - Buna dimineaţa[,] domnul meu!

- Sărut mâna[,] doamnă.

Scriere curată. Cursivă.

Subiectul nu ştiu cât e de original. Cum aici l-am citit întâiaşi dată, primeşte notă mare.

da Coza

[Corina Militaru]

Mulţumesc, Lazăr (pot să-ţi spun aşa?) pentru exigenţă. Unei  distrate ca mine, îi este de ajutor.

Orice lipsă de originalitate nu poate să fie decât accidentală. Dacă este. Nu m-am inspirat de nicăieri. Textul este plămădeala minţii mele.

Cu drag,

Ion Lazăr da Coza a spus :

Mici greşeli. Semnul exclamării în loc de semnul întrebării. Blancuri după sau înainte de ghilimele. Virgule lipsă. De ex: - Buna dimineaţa[,] domnul meu!

- Sărut mâna[,] doamnă.

Scriere curată. Cursivă.

Subiectul nu ştiu cât e de original. Cum aici l-am citit întâiaşi dată, primeşte notă mare.

da Coza

[Viorel Croitoru]

De-ți apare ceva-n cale

Nu degeaba s-a-ntîmplat!

Cine știe din ce jale

Te-a salvat...

Frumoasă poveste, dinamică, povestită cursiv, realistă.... Fain, felicitări!

[Corina Militaru]

Multumesc, Viorel!

Versurile tale exprima esenta textului. Frumos spus!

Cu prietenie,

Viorel Croitoru a spus :

De-ți apare ceva-n cale

Nu degeaba s-a-ntîmplat!

Cine știe din ce jale

Te-a salvat...

Frumoasă poveste, dinamică, povestită cursiv, realistă.... Fain, felicitări!