(A la maniere de Emil Brumaru)

Într–un  mic  târg  din tainica  Moldovă

Numit Dolhasca sau aşa ceva

Trăia un doctor ce punea în slovă

Poezii în rime  fără de perdea

 

El iubitor de fete tinerele

Le invita în patul său de fier

Să le înveţe versuri, din acele,

Fiind cu toate ospitalier

 

Despre o veche vorbă strămoşească

Zicea că  rămăsese peste veac

Şi se păstrase-n limba românească

Ca spusă de ruşine, ştremeleac

 

Venit-au de departe scrisorele

Pe foi veline , cu pecete mov

În care prea îndrăgostite ele

Cereau  să-l întâlnească în alcov.

 

 Iar unele din cele mai şirete

Sau mai naive, nu ştiu să vă spui,

Doreau să vadă -n, poze deochete

Cât e de falnic ştremeleacul  lui

 

Cum   faima lui s-a răspândit in ţară,

Că scrie poezii de dor şi ah

Cu şugubeţe vorbe  de ocară

 A fost numit un Baudelaire valah

 

Îndrăgostit de-o tânără fecioară

O fată ce Tamara se numea

Gândindu-se ce iute timpul zboară

I-a scris ca să devină muza sa

 

Iar ea cetind propunerea-i concretă

Cerut-a timp dorind a cugeta

Dar fiindcă ajunsese majoretă

A năzuit să-i urce pe saltea

Spălându-se cu apă parfumată

Şi cu şampon mai jos de ombilic

A acceptat să fie penetrată

În locu-n care nu pot să-l indic

 

Şi s-au iubit din zori şi până seara

Şi-a învăţat să facă lucruri noi

Dar fată n-a mai fost de atunci Tamara,

Pre dinainte sau pre dinapoi.

 

Iar eu aflând povestea lor secretă

Ca să-i rămână numele peren

Am scris-o într-o poezie:’’Tamaretă’’

Şi am semnat-o simplu, Julien.

 

 

                        I.M.Constantin

                        17.09.2022, Focşani.

Vizualizări: 168

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Bodea Silvia Simona pe Noiembrie 3, 2022 la 12:59am
De-ar fi, să o cunoașteți pe Tamara, Ingenuă și plină de idei Parol, vă spun poete, toată seara, Ați scrie versuri despre nurii ei!
Comentariu publicat de Mihai Katin pe Septembrie 24, 2022 la 9:09pm

este  o jovialitae  frantuzeasca  si  o finete   de a trata amorul,subliniez,amorul,nu  iubirea,ata de subtil !

Comentariu publicat de Chris pe Septembrie 22, 2022 la 11:32am

m-ati amuzat :))))

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Septembrie 22, 2022 la 10:46am

Savuroasă poveste, în vers sprințar și inspirat!

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Septembrie 22, 2022 la 8:30am

Admirație.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Augusta Cristina (Chris)

Chindea Maria Elena

George Eftimie

Valerian Dincă

Jeler Eleonora Maria

Ioniță Gabriela

Petruța Niță Bocu

Cornaciu Nicoleta

important!

Activitatea Recentă

Lui Dorina Cracană i-a plăcut discuţia Jettatora V a lui nicolae vaduva
cu 15 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Ramona, un cadou de seară bună! Voi găzdui cu bucurie pe pagina mea prima ta Valentă. Inspiraţie…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Vino, Cer a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubir(1) a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Poemul este o parabolă ironică despre cum speranțele mari și iluziile se lovesc de o realitate…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Iubir(1) a lui Crinu Sorin Leşe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog VALENTA: galben frunzarul a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulțumesc pentru explicație! Nu știam despre această formă poetică și mi se pare foarte…"
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ultimul amurg a utilizatorului Stanescu Valentin
"Gabriela, cineva spunea odată ’’Nu ştiu alţii cum sunt...’’ dar eu ştiu că…"
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ultimul amurg a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, încă o toamnă mai coboară-n noi îmi pare că se-ntoarce dinspre sud din…"
cu 2 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să mai rămâi a utilizatorului Maria Mitea
""Doamne, nu vreau nimic,   te rog mai stai", ca o rugăciune. "
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ultimul amurg a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, amurg peste amurg e viaţa noastră şi totul este numai început privind uimiţi în…"
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Iubir(1) a lui Crinu Sorin Leşe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Vino, Cer a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Același lemn a lui Crinu Sorin Leşe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Înainte de cădere a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Pentru cei pe care îi întâlnesc aici în ultimul timp şi creaţiile lor ce…"
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

VALENTA: galben frunzarul

                                                     galben frunzarul                             …Vezi mai mult
cu 3 ore în urmă
Postări de log efectuate de Crinu Sorin Leşe
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Prieteni dragi, Grig, plecăciune, Nikol, suflet cald, Chris, sinceritate, Ramona, implicare,…"
cu 9 ore în urmă
Postări de log efectuate de Monica Pester
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor