la început eram numai eu 

cel care încerca să țină pasul cu ziua

cât era de lungă 

în fiecare casă

își băga nasul în fiecare viață ridicată cu sudoare și dorul aprig

al celor care și-au ținut minte părinții

precum în fotografiile sepia

tineri

am simțit un fel de muzică între noi

între mâinile noastre dumnezeu părea că nu mai știe când să-și culeagă via

timpului meu abia îi mijise mustața iar tu încă ascultai între picioarele scaunului de lemn 

ploaia aducea la cină iarna și vara 

toate au un preț

dar nimic nu se compară cu râsul unui om care nu mai are ce pierde

nici acum nu pot să mă trezesc fără vin

trebuie să vină cineva să-mi deschidă ochii

să mă facă să cred

iar eu să-mi promit că de data asta voi lăsa iubirea să plece

pentru că oamenii plâng ușor

mi-aș dori ca într-o zi moartea să urce pe scenă și să-i spună vieții

ai un public fantastic

dar până atunci sunt multe scări de urcat 

sunt atâtea cuvinte de ascuns și promisiuni de încălcat încât atunci când aud vești despre războaie

aproape

mă bucur 

privesc infinitul ca pe un loc în care nu poți ajunge pe jos

și-mi spun că nimic nu poate răni mai mult decât sunetul sarcastic al unui cor de copii

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 31, 2022 la 5:52pm

"toate au un preț/ dar nimic nu se compară cu râsul unui om/ care nu mai are ce pierde" - versuri cheie pentru acest poem al tristeții. 

Frumos! Felicitări!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Mai 30, 2022 la 6:30am

*privesc infinitul ca pe un loc în care nu poți ajunge pe jos*

imaginație, sarcasm, adevăruri spuse simplu, printre lacrimi ascunse...

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Florica Munteanu Cuc

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Rotaru Dorel

Augusta Cristina (Chris)

Chindea Maria Elena

George Eftimie

Mărginean Liliana

Valerian Dincă

Jeler Eleonora Maria

Ioniță Gabriela

Simona Dobrin

Petruța Niță Bocu

Cornaciu Nicoleta

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Mărturii cosmice a lui ovidiu
cu 52 minute în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu

Mărturii cosmice

1) Stea înlănțuităfurtuni fierbinți corup soareledin adâncuri reacții continue îl…Vezi mai mult
cu 13 ore în urmă
ovidiu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Conviețuire a utilizatorului ovidiu
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Am avut o experienţă interesantă cu AI (Inteligenţa artificială). Am întrebat dacă a…"
cu 19 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Irina și Curierul a lui ovidiu
cu 21 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Conviețuire a utilizatorului ovidiu
"fain! fain și adevărat! de pe la bloc adunate...felicitări!"
cu 21 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Conviețuire a lui ovidiu
cu 21 ore în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași

Călătorind prin frumosul „Târg al Ieșilor” cum  mai era numit odinioară, în special pe artera…Vezi mai mult
cu 21 ore în urmă
nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora V a utilizatorului nicolae vaduva
"Lucrez la o continuare, Chris. Una dintr-o altă perspectiva. Deja pe blogul meu am postat o primă…"
cu 23 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a utilizatorului Chris
"Multumesc, Nikol! Din pacate aceasta a fost muza mea in ultimii ani, dar sunt sigura ca o sa plece…"
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Golul vieţii nu e plin... a lui Stanescu Valentin
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simplicisima istoriei a utilizatorului nicolae vaduva
"Un poem frumos. Trecerea timpului   cu ” ce-a fost de spus  și n-am…"
ieri
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora V a utilizatorului nicolae vaduva
"aici avem sfarsitul povestirii. m-ati facut sa caut la singureni, locuiesc in apropiere, dar habar…"
ieri
Lui Chris i-a plăcut discuţia Jettatora V a lui nicolae vaduva
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Simplicisima istoriei a lui nicolae vaduva
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Conviețuire a lui ovidiu
ieri
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a lui Chris
ieri
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Note din jurnal (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Lor, cuvintelor a lui Crinu Sorin Leşe
ieri
ovidiu a postat o discuţie

Conviețuire

Dimineața îți dorești o cafea, o cafea tare care să-ți alunge frământările nopții. Te revigorează…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor