Și-i toamnă...

[Blăjan Ovidiu]

Frunza, în pierdere, învață de la vânt

Lătratul toamnei, adulmecând pe pământ

O ultimă clipă, progresiv  ruginie,

Pe culme de deal ori în larg de câmpie.

 

Copacul privește abătut și stingher;

 În ochiul de apă, se îngroapă un cer

Cât noaprea inspiră senină și clară

Pe pânza datată - retușuri de vară.

 

Și-i toamnă pe lume cumplit de devreme,

Limbajul de vânt de creație geme,

Perdele de ploi tăinuiesc o cutumă

Și gurile rele vorbesc despre brumă.

[Vasilisia Lazăr]

Într-adevăr, prima strofă trebuie refăcută cap-coadă. Pe lângă sugestiile colegilor, aș mai adăuga faptul că „progresiv” nu prea se încadrează în peisajul poeziei. 

[Ion Lazăr da Coza]

Atmosferă autumnală e, dar cu hopuri.

da Coza

[Valeria Merca]

Aș reface prima strofă. Să ne ferim, pe cât posibil, de formulări de genul: de devreme. Sunt câteva ruperi de ritm „începând chiar cu începutul”. În rest, frumos! 

[Suchoverschi Gheorghe]

În mare, poezia place. Există şi un dar. Ceva care nu rezonează plăcut cu restul şi anume "lătratul toamnei" mai puţin inspirat din păcate. Toamna nu este câine să latre. E un anotimp care are farmecul şi muzica lui.