Cum să te-agăţi de cer fără iertare

[Camelia Ardelean]

Cum să te-agăţi de cer fără iertare

Şi cum să prinzi de toartă-un curcubeu,

Când printre nouri creşte-un aculeu,

Ce îţi străpunge palida visare?

 

Reanimându-ţi istovitul eu

Cu mici perfuzii de iluzii-amare,

Încrâncenată soarta ţi se pare,

Pe drumul şubred către Dumnezeu.

 

De la cheremul patimilor noastre –

Corăbieri captivi în propriul ghiol,

Plutim în vise aşa-zis albastre,

 

Regurgitând fragmente de nămol,

Pierduţi pe urma Păsării Măiastre,

Nemulţumiţi de zborul prea domol.

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc pentru semnul de lectură: Denisa Curea Popa, Laura, Vasile Burduşa, Lidia Pervu, Mihaela Chitic! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc de popas şi opinie, domnule da Coza! Ermetismul nu mă reprezintă! :-) Cu drag, 

[Camelia Ardelean]

Vă mulţumesc, doamna Sofy, pentru trecere şi apreciere! Este adevărat, versul respectiv iese din ritm din cauza lui "aşa-zis", dar nu am ce să-i fac, fiindcă voiam neapărat să păstrez aerul de ambiguitate, prin termenul cu pricina. Aş putea să-l înlocuiesc cu "uneori" sau ceva de genul, încă nu sunt sigură dacă vreau s-o fac, mă mai gândesc! :-) Cu drag,

[Ion Lazăr da Coza]

S-a înţeles din prima strofă cam despre ce e vorba...

da Coza

[Sofia Sincă]

Frumos sonet, în versuri tulburătoare, ce doresc a limpezi spiritele hrănite de iluzii.

Versul ultim din strofa trei este puțin ieșit din ritm.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi