Destinul meu e gata pentru bal.
Mi-a îmbrăcat juponul de mătase
Pe sub pestelci cu flori de chiparoase,
Pentru un vals…
De când ne știm iubirea? Poate de-un veac, sau clipe,
Poate de-un ceas cu fusul torcând eternitate...
Din amintiri hrănită, din dorurile…
O umbră leneșă de voaluri,
Cu joc de-aripă, se abate
Și umple-n mângâieri pudrate
Plăpândul chip de porțelanuri,
Cu…
Jurnal Frescă japoneză 10 Îi place Râde frunzaRâde frunza. Parcă-mi cere haina mea din casa mare
Ca să-mbrace, cu ea, cerul, înainte de furtună.
În urechi își pune dopuri din popasul cu sfidare
Și, pe ochi, își trage…
Jurnal Râde frunza 12 Îi placesă taci să lași zborul
să se facă înger
apoi să-l închizi în tine
să nu-i amintești niciodată
iubirii de moarte
și nici…
Jurnal tăcând pe cuvinte 7 Îi place SteauaPe-o margine de cer, se odihnea o stea,
Iar eu credeam că-mi spune, de-acolo, o poveste,
Că prea tremurător și prea duios sclipea,
Ca un sidef de…
Mi-e vrerea cântec dalb de ciocârlie,
Pe unde trec las urme... pământii
Și te mai chem, din când în când, să vii
Pe-un câmp senin, cu flori de păpădie.
Doar…
Jurnal Rondelul lui „n-a fost să fie” 13 Îi place Operaţie pe cord deschisOdată cu trupul ostenit de mirări,
Sub gânduri letargice,
Anesteziată,
Sala de gheaţă.
Peste tăcerea albă,
Încă aud arcuşul
Născând lieduri
În plexul…
Cântecul șoptit al beznei
Înflorea tremurător,
Printre suspinări de cetini,
Lâng-un murmur de izvor,…
am nevoie de tine ca de o reacție chimică
de parcă aș face lumină într-o groapă adâncă
cu frigul în pumni să mă vindec de
dragoste
am nevoie de tine cât stau munții și…
Jurnal încă 9 Îi place Zboruri nocturneDeparte, peste-a zării punte,
Plimba amurgul nori de fier.
Se-ncovoia noaptea sub cer
Și-ofta cu stele peste…
Jurnal Zboruri nocturne 11 Îi place VarăÎncă mai cad bucăți de vară-ncinsă,
Pe spatele asfaltului scălâmb,
Pe zare cresc scaieți de vată ninsă,
Furnici neobosite, pe carâmb.
Soldați bătrâni cu ranița…
Jurnal Vară 11 Îi place TangoulFlămânzi de patimi și-alunecoși prin doruri
Ca zbenguirea arcușului pe strună,
Stăpânii lumii, robiți de dulci amoruri,
Își leagă pașii, îi rup…
timpul rătăcește secundele în spirele trecutului
risipite pe criptă lacrimi de dor au adormit
și în razele nopții tăcerea îți smulge ultimele cuvinte
”ține-mă de mână ” ai…
Coboară noaptea în grădini de ceară,
Iar soarele-a sculptat în piept un nor;
În seara asta cina-i mai amară
Și-am flămânzit străină într-un zbor.
În…
Jurnal Inimă de lut 9 Îi place Mama
Silabisind
am învățat a spune mama
și-o repetăm ades
când dăm de greu,
dar o…
Jurnal Mama 11 Îi place flash-uri de duminicăpleci...
şi uite cum pleci stând pe loc
un pas ţi-e înlănțuit dureros
de pământ
un altul se-nalță uşor
către zbor
clipa ne-apasă în…
Jurnal flash-uri de duminică 10 Îi place Până la sfârșitul lumiiUndeva, la marginea planetei,
și undeva, la o margine de timp,
ma apropii, în sfârșit, de minunea infinitului.
Mai întâi, mă învelesc cu grijă într-un…
Jurnal Până la sfârșitul lumii 4 Îi place duminica de treflăîmi fac patul de parcă mi-ar păsa
din copaci șuvoaie de apă pe tabla stricată
plouă și nu este nimeni să intre pe poarta
mai bătrână decât mine
iubirea mă…
Jurnal duminica de treflă 8 Îi place portret naiv – inside designcasa mea se află în toate anotimpurile,
are amprenta mamei, parte umbrită…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor