Când, trecut de faptul serii, împărţim totul la doi
Pofticios îţi cade braţul cu tandreţe şi nevoi;
Eu mă reazem cu privirea de fantasticul tău sân,
Importând, în exaltare, o…
Jurnal Cu amorul călăuză 5 Îi place Măcar o frunză de măslinEu n-am văzut vreodată
înflorind măslinii
și cum sfiala…
Jurnal Măcar o frunză de măslin 7 Îi place Pe cerul ca un șevaletNatura-i pictor în lumini la ora dimineții,
Când cerurile se aprind și-și rumenesc pomeții.
Nori albi ca niște vălătuci pornesc fără motive
Să se închine soarelui sosit la…
Jurnal Pe cerul ca un șevalet 10 Îi place NăvalniculA fost demult, pe undeva,
Chipeş fecior prin cer umblând.
Dacă-l mai ştie cineva,
E semn că suntem într-un…
Jurnal Năvalnicul 6 Îi place Cântec Reginei Ninlil din Sumer
''Ninlil: E adevărat, Enlil este regele tău,…
Jurnal Cântec Reginei Ninlil din Sumer 9 Îi place Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circAflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) –…
Jurnal Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circ 53 Îi place Zbor de patimă pătrunsCu braţe-nnaripate, amurgul suflă gerul,
Sub tălpi, iarna îşi cerne, jăratecul ascuns
Prin întuneric luna, îşi caută iar cerul,
Când noaptea-şi ţipă zborul…
Jurnal Zbor de patimă pătruns 9 Îi place Câtă vreme...Câtă vreme stau pitite-n noapte stelele pe cer
Şi cât mai răsare luna îmbrăcată în mister,
Pe pământ rămâne viaţa, încrustată în natură,
Să îşi definescă clipa într-un timp fără…
în seara asta
castelul tău din carți de joc
îmi împrumută visele
copacii înfloresc
în miez de iarnă
bibelouri de porțelan
țesătură de macrame
sau…
Jurnal seară tristă 6 Îi place Catapeteasma"EROILOR CĂZUŢI LA MĂRĂŞTI"
Lipiţi-vă urechea de pământ…
E timpul să crezi de-acum în zăpezi
când viaţa le ninge tăcută prin noi,
e timpul, iubito, s-alergi, să mă vezi
furând din clepsidră nisipuri şi…
Decembrie de Ionel Mony Constantin Dantelă de Vasilisia…
Jurnal Decembrie (Exerciţiu parodic după „Dantelă” de Vasilisia Lazăr da Coza) - repostare 11 Îi placecă frumoasa cu chip de gheaţă nu eram eu
ci oglinda în care nopţile îşi spălau fricile
se năpusteau în guri de necunoscut toate…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor