dincolo de tot și toate
suntem făcuți să ne fie frig și cald împreună
suntem condamnați să ne aparținem
după cum vezi
dincolo de noi e doar epidemie…
Şi dacă ar exista un calendar al apelor
Fluviul meu ce ar fi ?
Secundă, secol, veşnicie ?
Curg împreună cu el
Deci sunt secundă, secol ?
Veşnicie,nu !
Veşnicia s-a…
Voi ninge spre undeva
poate lotusul va îngenunchea copil
iar pământul va fi singura şoaptă
genunchiul meu va fi un bine
spre gerunziul unul eu iubesc
aspru…
Jurnal genune 2 Îi place şolduriun ceas oră
minim arcuş strecurat prin floră
rugă şi cearcăn desenat pe noapte
iubesc o roadă
bless…
Și vine iar în valuri peste mine
același ieri uitat în calendar,
insuportabil azi
e răstignit prin cimitire
și nu se revelează nici un mâine,
eternul, iremediabilul…
aș fugi niarne* de timp
potrivindu-mi pașii
după alergătura vântului
întețindu-le…
Jurnal cu șaizeci de bătăi pe minut 2 Îi place Prin săli de balSunt prinţul lacrimilor triste şi te iubesc în felul meu
De când prinţesă te-am numit pe-al sufletului cald ţinut
Şi-ţi împletesc pe frunte stele şi spun tăcerilor mereu,
C-am să le…
– Mi-e greu să port, iubire, un lanț cu flori de lună,…
necunoscând destul niarne*
în mintea mea se-nfig tot mai multe zvonuri
înmulțind enigmele…
Jurnal vreau să știu mai mult 3 Îi place avem!...Avem limbi de privighetori
Strigă negustorul prin cetate dis de dimineaţă
Sunt proaspete…
Luate dintr-un basm azi noapte
Veniţi de cumpăraţi-le
Cântecul vă va deveni mai…
Ce bine e în sufletul tău!
Aş dori să…
Multumesc cu inima familiei da Coza, pentru grija si atentia ce-am primit-o! Toată prețuirea mea dragilor... și respectul ce vi se cuvine... Rodica cu drag!
Jurnal Sărbători Pascale Fericite! familiei Ion si Vasilisiei Lazăr da Coza! 3 Îi place am ajuns...Am ajuns să aud scâncetul copiilor
Pe care chronos şi i-a devorat
Din lipsă de
Ocupaţie
Ascuns dupa un ieri
Ce se încăpăţânează să
Nu iasă din scena
Te…
mai demult
nu ştiam niarne*
de ce bat clopotele
acum…
Jurnal sǎ învii murind 6 Îi place Mă tem de coada de toporMă tem de coada de topor
Demult, demult, odată,
O Toaipă şi-o Secure,
Pornite rău pe ceartă,
Mergeau înspre pădure.
Şi cum fugeau…
Jurnal Mă tem de coada de topor 4 Îi place VreauNu-mi reuşeşte nicio poezie
cuvintele s-au cimentat printre tristeţi,
nu mai găsesc un petic de hârtie
să scriu de visul altor dimineţi.
Să spun cuiva ce…
Jurnal Vreau 5 Îi place cioplind muțenia unei pietre
din tâmpla universului niarne*
curg taine prin ochii luminii
când ajung pe pământ
îi deschid …
Jurnal cioplind muțenia unei pietre 5 Îi place ca frunzele in vant-2Dracula vă recomandă
o ţeapă reconfortantă
Costel Zăgan,…
Jurnal Weekend în aer 3 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor