Albastrul de mâine își strigă o mare.
O știe departe, străină și caldă,
Pe raftul de suflet,…
Amurg
Culorile amurgului se contraziceau
una cu cealaltă, în amuțirea văzduhului,
schițând întruchipări frânte, rigide, fără…
Jurnal Amurg 6 Îi place Verde crudoho ce sentimente-mi cad
pe coapse sau pe zvelta gleznă
când de lumină mă dezbrac
în sfânta tăinuita beznă
se sting pe pielea-mi de sidef
toți îngerii…
Jurnal Verde crud 6 Îi place Dis-de-dimineaţăCel-Al-Toatelor-Unul
a uitat ușa întredeschisă
la piatră.…
Jurnal Dis-de-dimineaţă 9 Îi place noaptea asta e o metropolă din ape vrăjiteîngeri în culori stau de veghe vor înflori nuferii nopții
cerul se scaldă în iarbă o cămașă nouă îi face cu ochiul…
au înghețat cuvintele
țurțuri de amintiri prăvălindu-se
ca un rai cu petale de…
Jurnal Avalanșă 10 Îi place Zbaterile din adâncSimt zbaterile din adâncul meu –
Un vechi copac, ce-nvață-ncet să geamă.
Din trăsnetul căzut instantaneu,
Scânteile rămase-n van mă cheamă.
Sunt prinsă-ntr-un…
Jurnal Zbaterile din adânc 4 Îi place Rusaliimi-aș spăla sufletul amorțit
cu săpun de casă de Rusalii
să mă usture vederea sentimentelor
și să îmi simt oasele fragile
arcuindu-se în…
M-ascund de mine și de-a morții umbră,
M-agăț, lucidă, de un colț de cer.
Pe-un vârf de rază,-o dimineață sumbră
Surâde stins, scăldată-n efemer.
Rănită-n…
Jurnal M-ascund de mine... 5 Îi place după o lungă tăcereţi-am căzut într-un gând…
Cu sită nouă
gândul rău mă cerne.
'Nainte…
Te ştiu din versuri scrise pentru doi,
Vorbindu-mi mai tot timpul fantezia;
Ca-ntr-un final, pe umerii tăi goi,
Să curgă, ca matasea,…
Jurnal Te ştiu... 4 Îi place cel mai desculț crezhei voi care stați la pândă ascundeți-vă umbrele
n-ați ales la timp nisipul pe care se construiesc războaie…
Jurnal cel mai desculț crez 11 Îi place Un foc există...UN FOC EXISTĂ...
…
Jurnal Un foc există... 8 Îi place Mi-am adunat noi vise...Mi-am adunat noi vise în cuibul special,
Zidit din labirinturi ornate glacial,
Le-am aranjat, tenace, într-un anume fel,
Așa cum erau strânse-n al minții…
Jurnal Mi-am adunat noi vise... 4 Îi place Tuşeazi am vrut să pictez
o lumină
cineva mi-a spus :"nu se poate
pentru asta ai nevoie de întuneric!"
şi mi-a înmuiat pensula
în destin
am tăcut…
Jurnal Tuşe 5 Îi place se leagă încet cuvinteleîn snopuri se leagă
apoi se așază oblic
e un fel de rug
lăsat pe lotca plină de frici
involuntar se clatină
vântul ăsta de neîncredere…
A iubi
E o durere
Pe care nu vrei s-o împarți cu nimeni
De parcă ai fi altruist și egoist în același timp
Ai vrea să spui tuturor că te doare
Și parcă ți-e…
Jurnal A iubi... 7 Îi place Ana nu suportă fluturii uriașio rană superficială
se tratează cu indiferență sau
se bandajează cu pleoapele unui fluture
uriaș cât o…
Dacă aş fi înger sau măcar dacă aş avea o aură demnă,
Eu te-aş veghea dinăuntru, nu din univers.…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor