Zodia gemenei

[ALEXANDRU MAIER]

Jumătate sfântă, jumătate drac,

Nici nu știu, să intru, sau să-ncerc să scap?

Pare-un geamăn dulce, dulce amărui

De-mi vine adesea  să mă leg de-un cui...

Când o mare-ntinsă, când un punct intens

Lângă care îmi sucombă-ntregul Univers.

Nici nu știu ce face când is ochii-nchiși,

Ea visează zeii sau pe cei învinși?

Când o Afrodită cu spuma pe ea,

Când ceva ce sună ca o tinichea;

Fie că-ți vorbește, fie că ea tace,

Are permanent pe ,,vino-ncoace”.

Jumătate sfântă, jumătate drac,

Voi ce spuneți? Să mă spânzur?

Sau să-ncerc să scap?

[Amanda Spulber]

Îmi place, dar cred că mai trebuie lucrat la ritm. Versul în care sucombă universul nu sună bine. În loc "vino-ncoace" se poate scrie "vino încoace" și atunci intră în ritm. La final, dacă se elimină "voi ce spuneți?", sună mai bine "Oare să mă spânzur? Sau să-ncerc să scap?"

[Mihaela Popa]

ludic, plăcut!

[ALEXANDRU MAIER]

Pentru Ana Cîmpeanu. Poetul fără suferință este ca și casa fără perdele, femeia fără sprâncene, o noapte fără stele. Suferința este constructivă, este materia primă a creatorilor indiferent de domeniu.

[ALEXANDRU MAIER]

Pentru Ana Cîmpeanu. Din instinct îmi vine, mai corect spus din voia divinității. Dacă ar fi pur instinctual ar trebui să-mi fie rușine dacă peste acest ,,instinct” nu pun căpăstrul minții. Sufletul își face de cap când îi dai frău liber; face doar ce vrea după toanele inimii. Mai ales dacă este născut într-o zodie ambiguă. Cu muzicalitate sau fără, phofta  ce-am pohftit-o am împlinit-o.

[ALEXANDRU MAIER]

Pentru Vasilisia Lazăr Grădinariu. Aveți dreptate. Aici cam toți au dreptate. Este cam greu să scapi mai ales când, Doamne iartă nici nu prea vrei să scapi. Dacă copilul are ochi verzi, suflet bun și minte ascuțită se mai trece cu vederea că este șchiop. copilul poezie. Glumesc.  Vă mulțumesc.

[ALEXANDRU MAIER]

Pentru Alexandru Bolache Mulțumesc. Umor dureros.

[ALEXANDRU MAIER]

Pentru Nuta Craciun (nu știu altfel cum să dau replica la comentar).  Da, farmecul în poezie și profunzimea de multe vine de multe ori din din sugestii voalate, din exprimări cu mai multe nuanțe, din spunerea unui gând apoi suspendarea lui la jumătate etc. Eu aici nu m-am referit la sufletul pereche ci doar o izbucnire răzbunătoare, un reproș mascat poetic, o neputință sufletească de a accepta starea dureroasă și în acelaș timp fermecătoare. Am făcut-o cu dedicație directă și ciudat; muza a acceptat cu drag poezia. Eu, de obicei când vreau să îndulcesc zbuciumuri sufletești, dezastre existențiale fac apel la puțină auto(ironie). Mulțumesc.

[ALEXANDRU MAIER]

Mulțumesc Ana Cîmpeanu. aveți dreptate, poticnirile în muzicalitate există dar mie nici că mi-au păsat de dânsele. M-am enervat pe prietenă căci prea mă chinuiește când cu frumusețea ei când cu schimbările bruște și șocante de stări, are atâtea fațete. Mie muzicalitatea unei poezii atunci când îmi vine sosește fără să o caut; de exemplu, pur și simplu aud un murmur efectiv muzical și împreună cu el o strofă, poate două; asta în timpul somnului. Ce nu uit, pun în versuri și cizelez în stare de luciditate și mai cizelez cât pot celelalte necesități poetice. În rest Dumnezeu cu mila Eu m-am bazat mult pe revelații poetice. Deși mă bucură când reușesc și muzical la o poezie prioritatea mea era alta: transmiterea sufletească, filozofică, etc. Este minunată muzicalitatea dar totuși este o zorzoană.

[bolache alexandru]

Așa sunt gemenii, când pe un taler când pe altul. Poezia atrage prin umor. Tizule, mi-a plăcut.

[Vasilisia Lazăr]

Într-adevăr, ritmul se poticnește la versul 6, dar și la ultimele două versuri. Se poate îmbunătăți. Eu zic să încercați să scăpați, deși e cam greu. Are mereu pe „vino-ncoace”. :)