Vitraliu (soției mele, suflet deosebit)

[Ion Lazăr da Coza]

                         Vitraliu

                              soției mele, suflet deosebit

 

Nebun am fost

Și-am spart,

Din catedrala păgână,

Vitraliul ce te reprezenta.

Printre cioburi ți-am găsit ochii

Și-am privit lumea cu ei –

Chiar există atâta culoare?

Prin ciobul-zâmbet

Am salutat cocorii întorcându-se

În primăveri ce le-am crezut uscate.

Brațele ți-erau pline de cântece noi.

Prin sâni i-am văzut

Pe toți bărbații care ți i-au mângâiat

Și ți i-au dorit

(Eu eram mult mai aproape decât aș fi crezut,

Și excelam prin perspectivă!)

Coapsele – un Stradivarius pe care aluneca, divin, un arcuș del Gesù.

Genunchii tremurau de parcă te duceai la prima întâlnire

– Încă erai fecioară –

Gleznele, subțiri, le-am pierdut

În molozul din aripi de îngeri.

Nebun am fost…

Prin părul negru

Am vrut să privesc o eclipsă

Consemnată în oracole,

Dar mi-am văzut sufletul,

Îngenuncheat în catedrala păgână,

Iubind.

[Ion Lazăr da Coza]

Scumpă Gina, o să-ți urmez sfatul. Mulțumiri!

[Ion Lazăr da Coza]

Aprecierea e reciprocă, Luminița.

[Ion Lazăr da Coza]

Lisia, știi cât de norocos sunt că-mi ești aproape.

Iar despre PS-ul tău... Rufele se spală în... mașina de spălat.

[Ion Lazăr da Coza]

D-le Vasile Ionac, „ciobul-zâmbet” e o sintagmă care înlocuiește un vers ce ar suna cam așa: „prin ciobul de vitraliu care îți reprezenta zâmbetul”... ar fi fost prea lung și prea explicit.

Mulțumiri!

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Curelciuc Bombonica, așa se pare. Dar e loc de mai bine. Eu gelos? Doamne ferește! (Știți ceva ce-ar trebui să știu și eu? Că vorba aia: de-ar ști bărbatul ce știe saitul...)

[Gabriela Grădinariu]

   Plămadă de culoare, sunet, formă  senzuală, turnată în matrița metaforei iubirii.

Ioane, părul negru al reginei cocorilor, răvășit de mâna ta, conturează un  vitraliu fără egal. Ești  BETON!

[gina zaharia]

Iubește, da Coza, iubește, și stelele chicotesc la iubirea voastră! Vitraliul se recompune la fiecare răsărit al zorilor când îi simți respirația, și surâsul și oaza de liniște prin care  vulcanul dragostei își croiește drum. Lisia merită toată reverența universului, fericitule! Fii mereu nebun după ea! Iar privirile acelea ... sunt de la Dumnezeu lăsate:))

Drag și prețuire pentru amândoi,

[LUMINITA SCOTNOTIS]

ce placut e sa citesc poemele acestui mare scriitor! deosebita admiratie

[Vasilisia Lazăr]

Mă simt măgulită, copleșită de iubirea ta și fericită pentru că acest poem, scris special pentru mine, m-a făcut să mă simt și mai femeie, și mai specială, și mai... și mai...

El strălucește și încălzește, la fel ca sufletul tău minunat pe care l-aș dori întotdeauna iubind ca acum! Îți mulțumesc!

                         Cu dragoste, L.

P.S. Chiar ai văzut pe toți bărbații care...   :))

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc mult, Sofia, pentru cuvintele-ți calde!

Te îmbrățișăm!