Să mor mereu visând cu visele sub pernă
Și lacrima să-mi țeasă durere când cobor
Să-ntorc clepsidra vremii, subtilă și eternă
Ce mi-a lăsat pe limbă, străin, cuvântul dor
Fantasme-mi dă oglinda, mă fulgeră în noapte
Din depărtare urlă un veac de amintiri
Sunt coarda de mesteacăn ce a păstrat a moarte
Plecările în grabă . Puținele veniri
Și doar o toamnă lungă, cu iz de-ncărunțire
Îmi bate-n geam , discretă. Nu vreau să o primesc
Mi-e somnul o detentă de aripi, o sfințire
Nu știu ce-aduce ziua, iar zorii se ivesc
E luna sus, pe fugă spre tainicu-i legat
Și-n cerurile mele se iscă bătălii
Aștept să-mi iert din urmă și ultimul păcat
Aștept lovind tăcerea cu brațe încă vii . . .
Adaugă un comentariu
o poezie bună, metafore frumoase, pătrunzătoare
Imi place. Chiar daca am citit-o de mai multe ori. Sau poate ca tocmai din cauza aceasta. Sunt convins ca nu a fost un timp pierdut.
Ufff !
Frumos, frumos aici. Esență, prozodie corectă, emoție, totul. Felicitări!
Mulțumesc mult, Ada
Frumoasă neliniște a spiritului!
*mi-e somnul o detentă de aripi, o sfințire*
Am o senzație de rotund, de plinătate.
aDa
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE