viața roade-n adânc

[Rodica Lupu]

        

într-o zi niarne*am plecat

sǎ-mi caut viitorul

sǎ-l așez cu grijǎ într-o celulǎ  protejându-l de primejdii

 

în urma mea oamenii vorbeau cǎ viața nu iartǎ

și cu oricâtǎ indiferențǎ ne-am îmbrǎțișa regretele

în inimǎ vorbele lovesc

neelucidându-li-se rațiunea

 

am aflat cǎ dragostea le este vremelnicǎ

cu cât le cresc învolburǎrile cu atât înecul le este iminent

 

de aceea mǎ învelesc cu alt rând de cuvinte

scriind pe distanța  dintre noi

cǎ viața roade-n adânc

neconstrânsǎ

descrescând ȋn mine piscul cel mai ȋnalt

 

jocul de-a iubirea trece prin mine niarne

cum debitul afluentului prin albia râului

șiroind de-a lungul provocǎrilor

tumult îndepǎrtat de haitǎ flǎmândǎ

 

cu mâinile

reușesc sǎ-mi smulg o bucatǎ de liniște

pe care adorm

ca nisipul pe o plajǎ goalǎ

când mǎ trezesc

mǎ dezvelesc de cuvinte

ȋndemnându-mi sufletul sǎ respire

dupǎ ritmul inimii care bate odatǎ cu al tău

 

niarne= apelativ atribuit sinelui

1 octombrie 2012

 

 

 

             

             

[Rodica Lupu]

Sofy, Vasilisia, Mihaela, Maria! Vǎ mulțumesc pentru lecturǎ și cuvinte! Pe cât de tristǎ pe atât de realǎ aceastǎ roadere! Da Maria, ai intuit bine finalul, ȋn noi, ȋn infinitul din noi, ȋn dumnezeul din noi, gǎsim forța, energia sǎ ne ridicǎm, indiferent de obstacol!

[chindea maria elena]

E bine că viaţa roade în noi adânc - cu acelaşi procent ne-mbogăţim totului i se adaugă prin jertfire, nu i se ia! Ritmul inimii noastre - ritmul infinitului din noi, ritmul luminii! Excelent Rodica! Cu drag, Gerra

[Vasilisia Lazăr]

Bun confident „niarne”. Minunat! Atâta căldură și în același timp atâta profunzime...

[Sofia Sincă]

Starea de melancolie, de tristeţe chiar, a pus stăpânire pe muză şi pe sinele autoarei. Vâltoarea vieţii poartă spre viitorul anost.

Trist poem!

Sofy