vârful peniţei

[Maia Maria]

numai eu şi vârful peniţei

flămânde

  mai stăm la marginea căldurii

 

 doar prin ea petrec poveştile înşiruite în mici perle

albe negre

 cele gri nu-mi plac

au nuanţe sângerii

şi-mi umplu plămânii cu nisip

 

 sunt paranoică oare

 că pe bunica o aşez mereu în vârful ei

 ce să fac dacă ea are cel mai mult alb

 deschid ochii larg să-i văd chipul

 respiră

 fără reţinere intru în lumea ei

 zâmbesc şi îi spun ce rochie albă are

 în mână un ulcior de lut

frumos desenat cu motive florale

 daaa

 în el este firul de iarbă, îhî

 acel fir de iarbă căruia doar cu vorbe de iubire-i pot rupe lanţurile

 doar cu desăvârşirea rugăciunii îi ajungi pe acoperiş

 

 o să stau la pândă cu vulturul alb

la marginea lumii

şi

ascult veştile

[Maia Maria]

multumesc frumos dragii mei, si o seara frumoasa cu drag!

[Corina Militaru]

Asa penita, da!

Cu drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Păi... îhî!

da Coza

[Sofia Sincă]

Fantezia devine totală când sufletul se dezvăluie, creând simboluri profunde, înconjurate de amintiri şi iubire. Poemul are o notă inocent-o drăgăstoasă... prin acel ''îhî''.

Mi-a plăcut, am citit şi am admirat, Sofy!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Frumos, poeto!

[Nuța Istrate Gangan]

Imi place "îhî":) (si eu il am in vocabular:)

Frumoasa poezie a iesit din penita ta flamanda:)