Uneori ies din trup

[Mihaela Roxana Boboc]

Uneori ies din trup 
mai ales noaptea
îmi acopăr spatele cu pătura moale
mereu o strâng în braţe 
ca pe o jucărie de pluş
ca pe un amant
dăruiesc
un sărut uşor pe frunte -

reminescenţă din copilărie...

Mă las la adăpost de gânduri
şi plec fug printre voci 
mă strigă să le ţin companie
plec mai departe
mi-e frică de oamenii care mă caută azi
şi mâine mă abandonează
ca pe-o mănuşă însângerată
după o operaţie complicată
într-un tomberon de materiale sterile.


Trec prin pietrele pe care călcau
odinioară îngeri
eu mă dezlănţui într-un dans păgân
şi calc prin răni prin frumuseţe
prin iubiri
formele aproape perfecte
din locul inimii.
Aici nu a locuit nimeni
am evacuat sângele carnea
emoţia am agăţat-o în cui
ca pe o icoană
venerată în tăcere
am umplut cămara aceasta cu poezie
şi pereţii i-am umplut de tablouri
cu toate florile pe care nu le-am primit
pe care nu mi le-ai dăruit.

Aici, la înălţime oamenii par mici
nu mă mai sperie
se agaţă de iluzii cu mâinile întinse
au atâtea braţe şi aşa puţină raţiune
cerşesc iubiri cu nesiguranţa
copilului care face primii paşi
ating obiecte forme
cuvinte
oameni
se deşartă în acte de dragoste
se reproduc în fiinţe mici
neajutorate...

Uneori ies din trup
să mă conving
că dincolo de cămara asta
există viaţă


uneori cred că le aparţin
de cele mai multe ori îmi aparţin 
doar mie.

din volumul ”Vers și culoare”, 2010.

[Munteanu Catalina Nicoleta]

Multă culoare şi lumină în versul tău! Drag!

[Nădejde Angelina]

Uneori ies din trup
să mă conving
că dincolo de cămara asta
există viaţă

Frumos!

[Mihaela Roxana Boboc]

Gina, Augusta, Ion, Gabriela, mulțumesc pentru cuvinte și încurajări, datorită vouă inima mea e mai senină!

[gina zaharia]

A cutreiera înseamnă  a te întoarce cu brațul plin de culori. Mai departe, știi perfect să le împarți.

Mi-e dragă poezia ta sub orice formă. Așa că... mai ieși din trup!:)))

[Chris]

Foarte frumos Mihaela. Am şi văzut camera aceea cu tablouri şi poezie. E frumos la tine în inimă :))

[Ion Lazăr da Coza]

După frunte, pauză;

şi plec fug printre voci 
mă strigă să le ţin companie
plec mai departe

Am degustat-o ca pe un vin rar.

Drag,

da Coza

[Gabriela Grădinariu]

Suntem captivi ai materiei, un suport anatomic ne fundamentează, dar spiritul ne defineşte. Drag de zborul tău înalt!

[Mihaela Roxana Boboc]

Ana, Ioan, Mihaela, mulțumesc și vă mai aștept!

[Mihaela Roxana Boboc]

Sofy, la vremea aceea, aveam tendința de a povesti prea mult. Între timp, am început să concentrez mesajul. În acest text am încercat o detașare totală de tot. Poate de aceea senzația de lipsă a emoției.

Mie mi-e drag pentru că-mi aduce aminte de niște vremuri tulburi care în timp m-au ajutat să mă reconstruiesc.

[Sofia Sincă]

Draga mea Mihaela, cam multă poveste în acest poem. Cam descriptiv şi fără emoţii, fără fior poetic, deşi spui că vrei să ieşi din trup. Nu se simte decorpolarizarea pe care vrei s-o execuţi prin vers. Eu zic că se mai poate structura poemul şi se mai poate esenţializa. Decorpolarizarea este un exerciţiu dur şi foarte dificil, nu se face cu păturica din copilărie. Dar, în sfârşit aceasta este doar impresia mea.

Am citit cu plăcere!

Sofy