Umbra

[Monica Pester]

Plutesc iarăși pe-un râu albastru violet

Și-un val înalt îmi spală din lacrimi, mare parte

Se-aude în surdină pianul. Și-o strofă de sonet

Îmi tremură pe umeri, fără serenitate

E cald în legănarea cu care navighez

Sedusă sunt de apa ce se prelinge-ncet

Ca o literatură amplă în vechiul stil burghez

Cu personaje lente  dansând tot desuet

Și dintr-o dată, Umbra, ce nu se mai oprește

Umplând lungul și latul acelui râu cuminte

Prin colțuri se ascunde și parcă mă pândește

Încălecându-mi gânduri și tone de cuvinte

Nici Luna nu mai iese de teamă. S-a pitit

Sub  podul dintre norii grăbiți să se descarce

Apar în lung corăbii ce bărci de lemn trimit

Să umple iar întinsul iar Umbra s-o încarce

O recunosc, o viață pe urme mi s-a luat

Am fost cu ea în aer, pe ape și în munți

Și m-am luptat să scap de cel mai greu păcat

Pe care n-ai mai ști vreodată să-l înfrunți

Și-acum, când deodată apare din senin

De parcă-nghite toată suflarea-n jurul ei

Se sparg în mâini, pe rând, paharele cu vin

Aducând  iar tristețea cu pașii mari și grei

De data asta, însă, știu, i-am găsit un leac

O blestem cu blestemul ce nu pot să-l opresc

Și-am să o leg în lanțuri grele timp de-un veac

Spunându-i foarte simplu -- Greșeala, te iubesc !

[Corneliu Neagu]

Umbrele văzute și nevăzute ne însoțesc pretutindeni...Greu a scăpa de ele! Pe tema lor poeta a realizat o creație lirică pe care am citit-o cu interes.