Întâlnire de grad zero

[Monica Pester]

Dacă din bloc de piatră mai crezi ca faci alei

Și poți urca pe creste de vârf, cele înalte

Izvorul tinereții încă mai poți să-l bei

Iubirea însă, oare, cum faci să mai tresalte ?

Se-anunță dunga nopții venită la zenit

Curând apare sus, mândra măiastra-a bolții

Prin coridor de stele pornind spre infinit

De ce iubirea-n suflet, nu își înfige colții ?

Când se transformă, însă, în aură polară

Noaptea se mai crispează și intră în mister

Atunci visez în mine , că pentru-ntâia oară

Vine-napoi iubirea-mi, vom merge în eter

Și ce tablou serafic în jur mă împresoară

Sunt doar o hologramă a unui vis pierdut

Sunt abur între ceruri, aș vrea să mi se pară

Iubirea mea-i reală, o jur pe un sărut

Cu brațele deschise rog cerul și pământul

Să-mi dea, chiar cataclismic, iubirea, în sfârșit

Mă disipez în spațiu, repet în șir Cuvântul

Ce mi-a deschis coloana, portalul spre iubit