Ultima tăbliţă de lut din Nippur

[Dumitru Ichim]

 

 

Aseară Ninlil,

a coborît de pe stela a patra

lăsându-şi blestemele grele

să i le care piatra

şi-n setea brațelor mele-a sărit:

 

''Domnul şi stăpânul cântărilor mele

ca fântânilor mi-a fost dor,

cum limpezimile lor,

când beau din genună

singurătăţi care dor,

precum izvorul primelor stele

lumina din lacrimi pe cer să şi-o spună.

Ia-mă în braţele tale

și du-mă prin codrul ce știu-l,

până-n străfundul lumii,

să nu ne prindă târziul

pe unde dorul se pierde,

prin ferigi și mușchi cu flacăra verde

mustind de miresme ce ard...

 

Noaptea pletelor,

întreagă,

am uns-o-n descântec de nard.

Ia-mă în brațe

și-mi spune de-o mie de ori

că mai mult ca lumina ți-s dragă,

cu încă-un sărut!''

 

''Tu,

a Sumerului primul văzduh și crăiasă,

dar mult mai frumoasă,

ca oglinda din care te bei,

cântec pur

ochilor mei,

lăudată să-ți fie cetatea Nippur!

 

Tu,

cu care iubirea în lume-ncepu,

a Sumerului primul văzduh și crăiasă,

fii brațelor mele mireasă.

Cămara de taină

miroase a cedru și pinii mă

strigă la șipot în zbucium

cu numele tău cununat într-un bucium.

Inimă,

trup de ceară-al luminii,

curată ca primul sărut,

fântânile tale de dor,

de azi înainte,

numele ei vor cânta în izvor...

 

................................................................................

................................................................................

......................................( Aici tăblița e

deteriorată foarte mult. Se pot descifra

numai câteva cuvinte.).................................

..................................................................................

..................................................................................

..................................................................................

........niciodată.......................................................

..................................................................................

...................................dar Eufratul, prințul de

………………………………………………………….

........tăciune...........................................................

...................................................................................

...................................................................................

Uite o pasăre, Ninlil!

Ca un clopoțel,

cu șoaptă de aur stropit,

cum n-am văzut niciodată,

zurgălău,

din două aripi sunând

culorile numelui tău!

...........................................................

............................................................

(Text neclar, ilizibil)..................

.............................................................

.............................................................

.....................................de-a pururi.

..............................................................

..............................................................

doar noi.............................................

............................cântecul lunii.......

...............................................................

...............................................................

 

 

                ***

Până astăzi, undeva prin Irak,

sau pe-o hartă de suflet, nu știu,

că dorul e dor,

nu ia apelor forma,

nici nu se predică,

trecătorul, prin colb și pustiu,

se-mpiedică

de vreo tăbliță

de-a lor -

povestea lui Ninlil, o zeiță,

și Sanherib, îndrăgostit tahigraf -

scrisă cu spinul iubirii,

cuneiforma,

cu focul pe lut

ce mai zvâcnește sub praf.

[Sofia Sincă]

Evocare copleşitoare a iubirii, a esenţelor ei și a trăirilor într-o lumea imaginară, de mult apusă. Iubirea e la fel, sensul cuvintelor ne demonstrează aceasta, străbătând misterul. Conotaţiile textelor aluzive de pe tăblițe, fantezia creată exprimă măiestria poetică, dar și adorația poetului îndrăgostit.

Plecăciune poetule!

Sofy