Trecere pe deasupra

[Vezi blog]

Pe poarta ruginită agăţată într-un singur sentiment
a intrat ieri o îndoială, un fel de nelinişte
fără să bată, fără să strige, fără .....
s-a aşezat pe verdele dintre noi,

am încercat s-o alung, zadarnic
avea într-o mâna promisiunile tale
şi în cealaltă aşteptările mele
le-a aruncat spre cer, zburau frumos
promisiunile tale spre undeva,
aşteptările mele s-au adunat una lângă alta
nu aveau aripi
erau pământene, erau trăirile mele,
erau norul de praf lăsat de cai în galop
printre vise
minunate herghelii rătăcite prin viaţă
am ieşit din sufletul meu şi tăcut
am rugat îndoiala să plece, verdele sacru
era doar un tiv ţesut pe marginea
speranţelor mele
m-a privit mirată şi mi-a spus, pot pleca oricând
priveşte, poarta s-a dărâmat, eu am rămas
să văd de cine va fi ridicată!

[x]

Multumesc Augusta si Vasilisia pentru frumoasele comentarii !

Cu pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Minunat! Aș renunța la acel „sincer” din versul 5.

[Chris]

În dragoste nu poate exista îndoială, doar speranţe, promisiuni şi herghelii de vise. Frumos! :))

[Ion Lazăr da Coza]

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule.

Cam multe mele, dar constat că n-ai avut încotro.

Poezia place mult.

da Coza

[Sofia Sincă]

Foarte frumos şi mai ales foarte romantic. Desigur cu nota elegiacă de rigoare a lui George Ungureanu. Însă sună aşa de încântător. Prin urmare merge şi versul alb la fel de bine ca şi cel clasic, George.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!