ținută de seară

[petrut dan]

rochia pe care trupul tău o face

să pară mai mult decât îndrăzneață

în felul dragostei

sunetul aripilor dislocând aerul

mă poartă de-a lungul șirului de cuvinte pe care iubirea le sacrifică

într-un război fără sfârșit

și

fără onoare

mișcarea buzelor mă face să mă rotesc din ce în ce mai puțin conștient

până când îmi aud numele alături de teama intelectuală

de începutul de basm al sfârșitului

 

și totuși anii continuă să treacă

 

rotund

visceral

implacabil și convingător precum luna în faza ei cea mai apropiată

de

imaginea unei umbre ce ridică nisipurile –

tu

doar cu cerceii pe tine

 

nu există atracție mai puternică decât singurătatea romantică

asemenea unei lumini difuze 

starea de nou a ființei

mă cuprinde de umeri

după dorința părului tău minunat

iar

iubirea îmi scoate din memorie drumul spre casă

de o nechibzuință profundă

abia pot să respir

mă lupt cu o gheară mai veche decât moartea primului om –

iluzia că dumnezeu nu se amestecă

[petrut dan]

Lisia, am citit/recitit comentariul tău încercând să găsesc cuvinte cât mai dichisite ca să-ți răspund, dar scrierea ta este prea frumoasă și completă ca să o pot cuprinde într-un spațiu normal, uneori ne/mă pui în încurcătură prin felul cum reușești să surprinzi idei/stări/emoții în ceea ce scriu/scriem iar eu/noi nu putem decât să fim recunoscători pentru generozitatea, talentul și energia pe care le folosești pentru a ne dărui asemenea cuvinte ce înfrumusețează postarea căreia i te adresezi. Mulțumesc pentru prezența parfumată și răspunsul deosebit, my lady, cu drag!)

[petrut dan]

Mihaela, îți mulțumesc, te mai aștept, cu drag!

[Mihaela Popa]

poezia ta are mereu ținuta de gală, absolut minunată!

[Vasilisia Lazăr]

Ai tu așa un fel de a scrie, încât atunci când încep să citesc un poem de-al tău, textul mă târăște pur și simplu, mă duce spre final, tăvălugul liric mă prinde, mă agață și mă trage după sine volens nolens. Ca orice poet care se respectă, ți-ai impus în Galaxia Guttenberg, o gramatică afectivă personală care-ți singularizează prezența și-ți conturează efigia specifică. Preocupat mereu de efectele iubirii asupra eului creator, ridici doar puțintel vălul de pe laboratorul creației tale, așa încât procesul de elaborare a poeziei păstrează mereu o anumită ambiguitate, accentuată prin punerea sub auspiciile unei muze secrete. 

nu există atracție mai puternică decât singurătatea romantică (...)

iubirea îmi scoate din memorie drumul spre casă

de o nechibzuință profundă

abia pot să respir

mă lupt cu o gheară mai veche decât moartea primului om –

iluzia că dumnezeu nu se amestecă

Dragostea reprezintă cea mai dulce interdicție, iar tu ești un fel de vulcan textual în continuă și maximă erupție. Poate pentru că poezia ta curge, în primul rând, din sentiment. Imaginația, de asemenea copleșitoare, slujește la punerea în scenă a ideii. Apoi meditația. Așadar, trăire, fantezie și meditație, în proporții diferite, în ordinea în care le-am scris aici. Toate acestea într-o poezie modernă, unde limbajul e viu și imaginile proaspete. Un spectacol grandios care stârnește uimire și interogație în sufletul privitorului, în deplin acord cu postmodernitatea pretențioasă în realizarea sensului liric. O poezie care, atunci când mă aflu față în față cu ea, mă obligă să mă dau la o parte, ca să poată trece.

Superb!

[petrut dan]

Monica, îți mulțumesc, apreciez prezența constantă și frumosul comentariu, cu drag!

[Monica Pester]

Atâtea înfățișări ale iubirii nu am citit cred, niciodată. Și toate aceste fațete, 

pe larg și impecabil descrise, desigur reiterează in real trăirile și multele simțiri ale autorului. Suflet bogat, iubire plină, majestuasă.

Sfârșitul, dacă nu te bulversează, te lasă să-ți gândești viața de la

capăt. 

Nu știu multe cuvinte, 

Poete !

[petrut dan]

Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru comentariu și vă asigur că nu ați stricat nicio ordine, aveți locul dvs în rândul colegilor care intră în pagina mea și vă asigur că apreciez mereu prezența și semnele pe care le lăsați, cu stimă!

[Stanescu Valentin]

Observ că patru Doamne te-au aşteaptat cu un nou poem de dragoste. Am stricat ordinea fiind al cincilea care îţi trimite semnul ’’Îmi place’’. Mă întreb dacă a fost scris cu mai mult timp înainte şi l-ai postat acum să ne mirăm de vulcanul de cuvinte şi imagini fără egal sau trăieşti continuu în visul unui adolescent... Mulţumesc pentru intensitatea poemului. Cum ar fi arătat el în patru catrene?