Timpul şi noi cei ramaşi în ochiul furtunii

[Irina Lucia Mihalca]

Timpul şi noi cei ramaşi în ochiul furtunii

Nimic nu mai pare ce-a fost,
nimic nu mai e în ordine,
ne întrebăm unde oare ne-a fost dat să ajungem?
Pierduţi într-un spaţiu fără spaţiu
mai îndurăm un timp.

Evacuaţi în locuri rarefiate
plutim fără ancore,
ne menţinem echilibrul în aşteptarea unei lumi
ce nu se mai potriveşte
cu piesele noului puzzle.

Agăţaţi de fiecare speranţă, rug, rugă,
scenariul nu se mai respectă,
actorii îşi pot continua drumul separării purtând aceleaşi măşti,
baricadaţi în buncărele fricii
nici ei nu ştiu ce aşteaptă...

Deschizând cufărul cu vise piesa se rescrie
la dorinţa actorilor din ochiul furtunii.

Conduşi în zone purificate
se reîntorc firesc în curentul vieţii
cu fiecare respiraţie,
cu noi vibraţii,
cu roluri simple,
fără efort,
spre autenticul sine,
spre farul luminii interioare,
spre a crea ce au nevoie în viitoare vremuri.

Capitole vechi, un sfârşit al trecutului,
o moarte de final
se încheie fără regrete.

Tineri călători purtaţi în locuri noi
pe unda inimii,
liantul şi puntea de legătură
între propriul spaţiu şi ceilalţi,
centraţi şi în ochiul furtunii.

Întoarce-ţi privirea spre tine!

[Irina Lucia Mihalca]

Vasilisia, multumesc pentru lectura si impresii.

Cu drag, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Maria, pentru trecere si aprecieri.

Cu drag, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Frumos ai simtit poemul, Mihaela.

Cu multumiri, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Sofy, pentru lectura si ganduri.

Cu pretuire, Irina

[Vasilisia Lazăr]

Nimic nu mai pare ce-a fost,
nimic nu mai e în ordine,
ne întrebăm unde oare ne-a fost dat să ajungem?
Pierduţi într-un spaţiu fără spaţiu
mai îndurăm un timp.

Exact. Nimic nu mai cum a fost. Mult mi-a plăcut, Irina. Felicitări!

[Belean Maria Ileana]

lumina este in noi...in micul nostru univers...eul nostru embrionar...felicitari!

[Sofia Sincă]

Schelete ale timpului ne cară după ele, impasibile. În jurul nostru totul se răstălmăceşte, se prăbuşeşte iar noi ne simţim meschini... umili, în mijlocul furtunii.

Actori în propriul sfârşit.

Cu admiraţie, Sofy!