Templul din Nippur

[Dumitru Ichim]

 

Tăblița aceasta de lut

e aproape întreagă

despre îndrăgostitul din Nippur

când pe Regina stihurilor lui

a început s-o culeagă

cu scris de chimval și suspinul

de cui,

cântându-i așa,

către primul sărut:

 

''Lasă-mă numelui tău

templu să-i fiu,

mai slăvit decât cel din Nippur,

împărăteasă a cerului pur,

cum nici soarele nu îndrăznește,

în grai pământean ,

să te cheme, să-ți spună -

Ninlil!

 

Cântărilor de ape

și celor din strună

au nu spicul de grâu

l-ai ales să le fie sigil?

Ca argilele mele

te cântă pământul,

flacără verde cu torsul spre rod.

 

Ca Eufratul

te simt prin mine năvod,

tu,

care porți pe umărul alb,

dezbrăcat din copci de rubin,

frumsețea Araratului

când soarele

curge-n ulciorul cu suflet de vin.

 

Ninlil,

stăpână a duhului

și a văzduhului

ce-și naște eonul

din propriul lui hău,

pe unde genunile

de izvodul înalt se ating,

lasă-mă trupului tău

cerul

cu buzele mele să-l ning.

Tu, aerul meu ce-l respir

din mireasma fiecărui stih,

lasă-mă numelui tău

templu să-i fiu,

mai slăvit decât cel din Nippur,

căci numai o dată eternul

e-oprit în prag de trandafir,

când începuturile lui

dintr-un singur sărut

unul pe altul se fur.

Spune-mi și tu,

nu e așa, Ninlil?

Regina mea,

cum râde cerul prin ochii tăi de copil!

 

Să mergem prin codrii

ce-au născut palmieri și smochini...

Am învățat lumina s-o cânt,

pe trupul tău pelinu-i s-alint.

Ca soarele

prin cetini de vânt

am să ard în cățui

tot ce-s liman de pământ.

 

Mă auzi

cum pe sub dor te strig:

Ninlil, Ninlil...

Regină

cu râs și cu ochi de copil!

 

Lumina

nu poate fi

mai mult decât lumina

și brațele mele

oare n-or fi de-ajuns

a-mprumut de grădină?

Livadă dintre ape,

au nu ești tu zidire de lumină?

Chip cântecului meu,

și trestiilor mele

iarăși cântec,

fără de seară, fără de târziu!

 

Lasă-mă trupului tău

templu să-i fiu

mai slăvit decat cel din Nippur

și făr' de-asemănare-n tot Sumerul.

 

Ninlil, Ninlil,

Regină

cu râs și cu ochi de copil!

Brațelor mele,

care-au fost de pământ,

de păcat,

dă-le vinul tău din lumină,

Regină,

cum Eufratului eternul i-ai dat,

că numai brațele mele

meșteșugul luminii-au  furat

însetând,

să te bea cu tot cerul.

 

De spui că veșnicia s-a născut

la Eufrat,

eu știu întreagă să ți-o beau,

până la ultimul strop;

sărut după sărut,

tot trupul alb, tot cerul!

 

Că numai brațele mele

vor fi singurul templu al tău,

cum nu s-a văzut în cetatea Nippur,

atâta timp cât veacul

peste veac, o să-și care Sumerul!''

 

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, domnule Iordăchescu!

[Dumitru Ichim]

Cât de mult mă bucur, doamna Sofy, de anturajul meu regal pe tărâmul începuturilor și că nu m-ați părăsit nici măcar o singură zi pe acele locuri din umbra raiului!  Nu m-ați lăsat singur și în fiecare zi lumina Sumerului ne lungește umbra ( dacă-au descoperit roata înseamnă că au pus ham timpului, nu?) și ne înalță sufletul prin nostalgia paradisului pierdut...

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, doamna Talpos, pt. un comentariu atât de prețios.

[Dumitru Ichim]

He, he...Adelaide, de acum e frumos! Azi, pe o tăbliță din biblioteca Nippur, am descoperit pe cântărețul Reginei Ninlil, pe Sanherib. SANHERIB DIN LĂUTĂ-I CÂNTA e poemul pt. mâine. Acesta va fi stră-stră-străbunicul regelui Sanherib al babilonienilor... (Glumesc, nu învăța istorie după poemele lui Ichim! Aveam nevoie de un nume cu rezonanță sumeriană și l-am inventat pt. scribul îndrăgostit de Regină.)

[Dumitru Ichim]

O precizare de care  mă mândresc. Mulțumesc domnule Mihai Constantin!

[Dumitru Ichim]

Încurajările dumneavoastră mă obligă la noi săpături. Și e așa de cald...noroc că, știați că berea a fost descoperită de sumerieni? Mai cu-n țap, mai cu-o halbă/ Încă un poem în salbă! Mulțumesc, domnule da Coza!

[Ion Lazăr da Coza]

Absolut încântat!

da Coza

[Mihai Constantin]

Deosebit!

[Valeria Merca]

De data aceasta, am sa fac abstractie de comentariile anterioare, prin care selectam un citat. Prefer sa citesc si recitesc, sa ma transpun intr-o lume mult apusa, care straluceste gratie harului cu care v-a invrednicit Cel de Sus. Sunteti un izvor nesecat de iubire si noblete sufleteasca.

Cu aceeasi bucurie a lecturii si Pretuire! 

[talpos silvia]

Respirația s-a oprit, ochii căutau și prindeau sentimentele în febra irișilor...

Sublim poem!!!