Trestie-n flăcări
Mânzul nechează în ţarc
Mirosind fumul
Să nu iau calea bălţii
Mă aţine-un gângurit
Adaugă un comentariu
Excelentă interpretarea ta, Dragoş!
Mulţumiri,
Mă bucură faptul că ai remarcat subducția dintre cele două fraze, Elena Mititelu!
Drag,
Încâtat de popas, C.Titi Nechita!
Eu aş interpreta fraza superioară ca un tablou al deteriorării, al eludării normelor fireşti şi morale, totuşi, aici găsim viaţa prin mânzul care nechează. În fraza inferioară, balta, simbol al materiei primordiale, marchează starea precară de unde poate răsări viaţa, dar de unde poate începe dezagregarea, moartea, un spaţiu necosmicizat, înainte de bine şi rău. Speranţa vine din acel gângurit care îl aţine pe poet. Asta înseamnă că încă mai există speranţa. Nota scriiturii tale, o interpretez eu, este un amestec al unei stări pesimiste dar în care îşi are izvorul şi nota optimistă.
Nu ştiu dacă am fost aproape sau departe de ceea ce ai vrut să sugerezi cititorului, însă, eu aşa am interpretat poezia ta... şi mi-a plăcut, în special esenţa românească pe care o întrevăd, specificul românesc al sufletului poetic, ansamblul de trăiri şi sentimente specifice.
Mulțumiri, Mihaela, pentru popas!
M-aș bucura, Ana, să fie făr' de cusur, însă...
Drag,
Minunat! Interesantă trecerea de la kami la shimo pentru a da profunzime poemului!
Felicitări din tot sufletul!
Frumos întru meditație!
La câte nedreptăți în lumea asta, mai că-ți vine să iei calea bălții...
Mulțumesc, Valeria, pentru generosul comentariu.
Drag,
frumos!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE