Sunt o căsuță de lemn

[Mihaela Hură]

Sunt o căsuță de lemn,

pitită la poale de munte.

Am ferestre

(puțin aburite uneori), 

prin care se vede în mine.

Am și ușă,

(câteodată închisă),

prin care se poate intra,

 fără mari ocolișuri,

în sufletul meu.

Pe acoperișul verde

mi s-au așezat toate zăpezile, 

din care atârnă țurțurii,

mai mari și mai mici,

ai iernilor trecute.

Din ei

mai picură, din când în când,

câte-o amintire.

Mă-mprejmuiește un gard,

care îmi păzește avutul -

și inima, și mintea,

și toate celelalte

ale mele.

Prin câteva spărturi,

gardul meu trimite-afară

fărâme ale lumii mele :

cioburi de curcubeu, zdrențe de întuneric,

ecouri de zâmbet, petale și spini -

frânturi de orice.

Hornul albastru,

(cu fața spre norii tot mai deși),

 slobozește toate suspinele și râsetele

care mi-au populat vreodată căminul.

Copacii din ograda mea

par să fie din ce în ce mai mulți

și pe brațele lor

sclipesc orologii de argint

care arată, toate, ore diferite

ale timpului meu.

Iarba,

(care îmi acoperea curtea

dintr-un capăt în altul),

sărută pe alocuri zăpada,

dar niciuna nu-i răpește

celeilalte culoarea.

Chiar acum, uitându-mă atent

prin toate ferestrele mele,

am văzut ceva

care-a făcut zăpada de pe acoperișul meu

să înceapă să se topească.

Am văzut în curtea mea ghiocei .

 

[Mihaela Hură]

Doamnă Grădinariu, plecăciune din partea mea!

[Mihaela Hură]

Trăire cuminte de căsuță cuminte, acoperită de zăpadă. Mulțumesc mult, doamnă Câmpeanu!

[Mihaela Hură]

Ca orice căsuță, ascunde și a mea câte ceva. Mulțumesc, doamnă Marinov!

[Mihaela Hură]

Vă mulțumesc frumos, doamnă Popa și domnule Constantin!

[Gabriela Grădinariu]

Sper să fiu un ghiocel în grădina ta. Plecăciune!

[Ionel Mony Constantin]

LIKE!