dornic de iubire,
a murit leul din mine
așteptând ca mama
să-mi aline un dor nebun
dor ce mă aprinde ca pe o văpaie
și mă aruncă-n închisoarea gândurilor sale
cu inima însângerată lupt
să opresc ploaia lacrimilor,
mă revolt pe neputința vârstei
sunt copil solitar și rece
iubirea mă sufocă,
încerc să o ascund, să uit…
fiecare zâmbet adâncește
rana segregării în trecut
Adaugă un comentariu
Am zărit copilul din sufletul unui adult, abandonat și mereu în așteptare. Frumos!
Răzbate o rază ce refuză să se stingă...și e frumos!
Mărturisesc că sentimentele transmise de poezie, le-am citit printre lacrimi în ochii unui copil părăsit de părinți, fiind lăsat în grija bunicii materne. Ar fi multe de spus.
Mulțumesc pentru răspunsurile sincere.
Un text promițător, însă atât de cuminte! Să evitam, pe cât posibil, expresiile comune.
Un copil apăsat de lucruri mari.Pentru un copil mi se par sentimente cam astrigente... Nu știu de care parte să trec: de cea a maturului ce-și lamentează copilăria sau a copilului Gavroche.
Însă gusturile nu se discută.
Interesant.
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE