Mă regăsesc blestem și floare
Iubire-n vechiul meu amurg,
Când norii umbre călătoare
Acum în plete ți se scurg.
Tu nu mai ești oglinda fermecată
Ce m-adunai cu lacrimă cu tot,
Pe unde trec doar visele mă ceartă
De nestatornicia care-o port.
M-aș vinde pe nimic privirii tale
Ca să mă fure-n noapte cineva
Și judecat în săli de tribunale
Sentința clipelor voi aștepta.
Voi sta închis la tine între tâmple
Dorind să mor cu tot cu amintiri,
Până când fi-va să se-ntample
Ceva cu rătăciții prin iubiri.
Mă regăsesc rugându-mă de mine
Să nu te mai iubesc atât de mult,
Sub candelabre-aprinse doar de tine
Mă răvășesc și nu mă mai ascult.
Pe după gânduri inima zvâcnește
Și-n nebunia altei zile plec
Fără să știu ce lacrimă-ți vorbește
Când dincolo de suflet nu mai trec.S
Adaugă un comentariu
Va multumesc suflete dragi !
Cu pretuire !
Universul singurătăţii şi al iubirii profunde... oglinda unui suflet însingurat.
Apreciere deosebită pentru versul tău mereu sensibil, poezia veşnic în aceeaşi formă bună.
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE