Străinule,

[gina zaharia]

Nu știu să împăturesc scrisori așa că o voi dărui vântului,

dacă o vei primi vreodată întreabă-l de ce-i curg literele

și, mai nou,

dacă parfumul e același cu al florilor de colț

la echinocțiul de toamnă.

Ți-am zis, străinule, când te-am cunoscut într-un mai pe la prânz,

că nu va trece anotimp fără să-ți scriu,

că-ți voi spune verzi și uscate,

măcar să știi

că izvorul din spatele casei a secat brusc

cam pe vremea  secerișului,

că mi-am luat bluză cu maci direct din lanurile alea

de la marginea Bârladului,

că am citit de șapte ori „Crimă și pedeapsă”

ori că poștașul din satul meu a plecat în străinătate

după nevastă-sa.

 

Nu că ai pune la suflet, nuuuu, străinule,

dar când aud singurătatea bâzâind

o dau cu scrisoarea cât colo,

crede că-i de capul ei, cu  mine nu-i merge.

Auzi? Fac selfie cu ea și fuge de mănâncă  nori,

trei zile n-o mai vezi,

când se întoarce e îmbujorată

și haioasă, fie la ea acolo.

 

Dar să nu uit, străinule:

ți-am trimis partea ta de iubire, era a noastră,

așa convenisem cândva,

doar că, în grabă,

să  nu se fi inversat cumva. Zic și eu.

Oricum, ea știe totul despre noi,

citește periodic ziarul și acoperă punctele negre de pe inimă,

are grijă mare, daaa, 

eram de față când ne-a trimis în lume,

de atunci rânduiește ca zilele dragi

să pice tot într-un mai.

[gina zaharia]

Mulțumesc, Augusta!

[Chris]

foarte frumos...